Pagină românească în istoria alpinismului mondial

Data publicării:
tricolor pe munte

Tricolorul a ajuns mai aproape de cer. La propriu. Este în bătaia vântului pe vârful Saldim din Himalaya, la peste şase mii de metri înălţime. Doi alpinişti români sunt primii oameni are au cucerit vârful şi astfel au scris o pagină în istoria alpinismului mondial. Vlad Căpuşan şi Zsolt Torok s-au antrenat temeinic pentru expediţie. Cum au ajuns să iubească muntele, să înfrunte pericolele şi să ajungă acolo unde nu a mai păşit nimeni ne spun chiar ei.

„Eu nu subestimez niciun munte. Deci mă pregătesc pentru oricare ascensiune, cu maximum de băgare de seamă şi respect. Pe de altă parte, contează foarte mult să te pregăteşti nu numai fizic şi psihic, ci şi logistic. Bineînţeles, există şi al şaptelea simţ, intuiţia”, spune Torok Zsolt.

Înainte de orice întâlnire cu muntele, Zsolt are un adevărat ritual. Uneori se pregăteşte chiar şi un an ca să urce pe cele mai periculoase vârfuri. Se documentează temeinic despre zonă, merge aproape în fiecare zi la o sală de alpinism dar urcă şi pe culmile Carpaţilor. Alpinistul profesionist, în vârstă de 43 de ani, are un palmares de invidiat. S-a cățărat pe cei mai înalți și periculoși munți din lume, a ajuns în locuri în care mulți nici nu ar îndrăzni să viseze și a văzut lumea de la înălțimi ameţitoare. Culmea , când a fost mic s-a temut de înălţime.

Îmi era frică de înălţime şi acest lucru este foarte foarte normal. Ne este frică de foc, de apă, de înălţime şi am reuşit să înving asta prin antrenament, prin faptul că pur şi simplu am răspuns provocărilor”, afirmă Torok Zsolt.

Şi-a descoperit pasiunea pentru munte la 16 ani. Un hobby costisitor.

Mi-am dat seama că, de multe ori, o pereche de bocanci costă cât salariul lui tata pe toată lună. Am primit atunci un ajutor din partea unchiului meu din Germania, mi-a cumpărat un minim echipament cu care am putut începe”, spune Torok Zsolt.

Primii paşi în sus au fost doi ani mai târziu pe Peretele Nordic al Eigerului.

Este un perete de aproape 2000 de metri verticală, un perete legendar, pe care s-a scris istoria alpinismului modern şi în continuare se scrie. Eu mi-am propus că eu vreau să escaladez acest perete, pentru că atunci pot să zic că sunt un alpinist bun”, adaugă Torok Zsolt.

Ambiția, perseverența și pasiunea l-au ajutat pe Zsolt să vadă lumea de la altitudini de peste 8000 de metri înălțime. Una dintre cele mai dificile expediții a fost în Nanga Parbat, al nouă-lea cel mai înalt munte din lume, cunoscut drept Muntele Ucigaș.

Nanga e un vârf pentru care merită să faci alpinism şi cu care poţi să închei o carieră de alpinism. Este cireaşa de pe tort, este vârful pentru care merită să dai totul din tine”, spune Torok Zsolt.

Zsolt a realizat propriul său maraton. A ajuns în vârful Alpilor, Anzilor Cordilieri, în Himalaya și pe K2. A învățat să măsoare forța muntelui și să-i asculte instinctele.

Ultima expediție a lui Zsolt a fost pe vârful himalaian Numărul 5. La 6.374 de metri înălțime a scris istorie împreună cu Vlad Căpușan.

„Pentru noi a fost un vis mai vechi de a ajunge pe acest vârf pe care nu a mai ajus niciun om şi ne-am dorit foarte mult să punem tricolorul acolo sus şi să fie România prima ţară care ajunge pe acel vârf”, spune Vlad Căpuşan, alpinist.

Nu mai puțin de șapte expediții mari au avut loc pentru a cuceri piscul sălbatic, dar toate au eșuat. Niciun om nu a călcat aici, cu excepția celor doi români. În data de 1 noiembrie, ora locală 14.10, vârful avea culorile drapelului nostru.

Vremea nu ne-a ajutat deloc în această ascensiune. A fost vânt şi au fost ceaţă, nori. Cel mai greu este să rezişti acolo şi să te descurci cu treburile obişnuite, dormit, trezit, să te îmbraci, să găteşti”, povestește Torok Zsolt.

Succesul expediției s-a bazat pe buna relație dintre cei doi alpinști români. Zsolt și Vlad au împărţit echipamentul frățește, s-au motivat unul pe celălalt în momente de răscruce și au decis de comun acord următorul pas.

„Facem o echipă bună pentru că eu am o experienţă mare, cu care vin în completare, iar el vine cu elanul tineresc şi eu cred că este o combinaţie foarte bună”, spune Torok Zsolt.

Vlad şi Zsolt se gândesc deja la următoarea ascensiune. Tot în Himalaya, dar de data aceasta vor să urce la peste 7.000 de metri.

„Fac parte din istorie, am scris istorie, dar încă simt că pot mult mai mult”, spune Torok Zsolt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri