Liviu Dragnea reacţionează după ce, joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a declarat că acesta nu va invita la manifestările de 1 Decembrie persoane care au probleme penale. „Orice român are dreptul să se bucure de sărbătoarea naţională”, spune preşedintele PSD, care adaugă că şeful statului a fost greşit sfătuit şi că a făcut o greşeală uriaşă cu „interdicţia” de a participa la Ziua Naţională.
„Sper ca după aceste alegeri toată lumea să înțeleagă, președintele Iohannis, toate partidele, toți liderii de partide, că un război politic permanent nu ajută națiunea română. Nu ajută. Eu nu știu, de exemplu, cine l-a sfătuit să facă această greșeală uriașă cu interdicția de a participa la Ziua Națională, pentru că aici, în cazul ăsta, a confundat politica cu națiunea. 1 Decembrie nu este nici ziua lui Iohannis, nici a lui Cioloș, nici a PNL, nici a USR, este sărbătoarea conștiinței naționale și oricine, orice român, are dreptul și trebuie să se bucure de Ziua Națională și nu se pot pune restricții. Cine l-a sfătuit să facă această mișcare a greșit", a declarat Liviu Dragnea într-o emisiune de televiziune, citat de Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat că au fost trimise 500 de invitaţii pentru cei care vor asista din tribuna oficială la parada de 1 Decembrie, de la Arcul de Triumf, şi 600 de invitaţii pentru recepţia de la palatul Cotroceni. „Nu voi face referire la anumite nume pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba despre niște criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitați. (...) Este vorba despre criteriul ca acea persoană să dețină o funcție în stat, dar să și respecte niște criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistența unor probleme penale”, a declarat aceasta într-o conferinţă de presă ţinută joi.