Liga Fantastică pentru Cotroceni. Cine sunt cei 23 candidați la Președinția României
Văzut oblic, din vale, de pe bulevardul Eroilor, într-o dimineaţă de weekend, impresia pe care o produce muritorilor de rând Palatul Cotroceni este cea a unui ţinut de o pustietate desăvârşită.
În ciuda vegetaţiei bogate care înconjoară palatul, singurele semne ale vieţii sunt, în astfel de momente, doar cele ale siluetelor cropuite de grilajul metalic al porţii: sunt jandarmii care păzesc obiectivul. Este o scenă de o deplorabilă banalitate.
Cu excepţia tricolorului care flutură în vânt înconjurat de antene – simboluri moderne ale puterii - nimic nu pare să prevestească marea bătălie prezidenţială care tocmai a început.
Cea mai caldă vară din istoria planetei (cel puțin de când se fac măsurători) a reuşit să producă în România cel mai ridicat indice al inflaţiei în materie de candidaţi la funcţia supremă în stat: până în acest moment, 23 de persoane – lideri politici, oameni de afaceri sau simpli cetăţeni mai mult sau mai puţin notorii – şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie 2019.
În speranţa că astfel de informaţii se vor dovedi utile pentru istorici, să tragem aer în piept şi să le pomenim numele tuturor, în ordine alfabetică: John Ion Banu, Dan Barna, Mădălina Baroncea, Cătălin Berenghi, Ramona-Ioana Bruynseels, Viorel Cataramă, Miron Cozma, Claudiu Crăciun, Alexandru Cumpănaşu, Viorica Dăncilă, Mircea Diaconu, Gheorghe Funar, Kelemen Hunor, Avram Iancu, Klaus Iohannis, Emanuel Onoriu, Theodor Paleologu, Florentin Pandele, Ninel Peia, Liviu Pleşioanu, Sebastian Popescu, Bogdan Stanoevici, Dorin Dimitrie Stoichescu.
Mesaj de candidat la alegerile prezidențiale 2019 : „Am mâncat o fasolică bătută cu ardei copţi în usturoi. Măiculiţă mamă, pericol public!”
Dincolo de favoriţii principali ai sondajelor (cap de listă fiind actualul preşedinte, Klaus Iohannis), farmecul alegerilor e dat de fix acei candidaţi, mulţi şi coloraţi, care nu trec linia: plutonul celor din liga mică, a celor care joacă la matineul politicii. Prin astfel de candidaturi, ei speră să capete suficientă tracţiune politică şi notorietate publică pentru a accede în zonele înalte şi rarefiate ale politicii, acolo unde respiri ozon şi bei ambrozie cu zeii de pe dealul Cotroceniului sau cel al Parlamentului.
Dar, până la ambrozie, unii candidaţi se delectează deja cu prunele şi merele din propria ogradă.
„Merge, e bun”, aflăm dintr-un live pe Facebook postat de Emanuel Onoriu, preşedinte al Uniunii Naţionale Creştine a Romilor din România.
Onoriu este notoriu pentru că e fiul lui Gabi Luncă, una din cele mai renumite cântăreţede muzică lăutărească.
Pentru a deveni şi mai notoriu şi să ajungă la Cotroceni, Onoriu face live-uri în timp ce plescăie din fructele proaspăt culese. Apoi face o dezvăluire:
„Am mâncat o fasolică bătută cu ardei copţi în usturoi. Măiculiţă mamă, pericol public!”, a spus el. După care a explicat cum îşi prepară un orez deosebit: „Am luat mazăre, am tăiat morcovi şi am făcut un orez mai deştept...”.
Nu cunoaştem exact platforma sa politică, dar măcar avem o certitudine: dacă va câştiga alegerile, vom avea un preşedinte-bucătar pe cinste.
În rest, lista candidaţilor e mereu supusă transformărilor care au loc de la o zi la alta: unii candidaţi renunţă în favoarea altora, alţi noi pot apărea pe parcurs. De pildă, specialistul în marketing de 45 de ani, Mădălina Baroncea, cea care se autointitula „prima femeie-candidat la alegeri şi al doilea Alexandru Ioan Cuza” şi care îşi propunea ca „în 10 ani să ajungem Italia din urmă”, tocmai şi-a anunţat forfeit-ul: „Mă retrag şi îl susţin pe Alexandru Cumpănaşu”, a postat doamna Baroncea pe Facebook.
Alexandru Cumpănaşu este, şi el, un „new-entry” în plutonul aspiranţilor la fotoliul prezidenţial, chiar dacă resorturile sale ţin mai degrabă de, probabil, cea mai gravă criză cu care s-a confruntat statul român în ultimii 30 de ani. Cumpănaşu a cerut opiniei publice părerea, iar prima părere mai contondentă, venită din partea fostului ministru al Justiţiei, Raluca Prună, nu a fost deloc una favorabilă.
Actualul președinte, Klaus Iohannis, candidează, cu mari șanse, conform sondajelor, pentru cel de-al doilea mandat. A câștigat alegerile cu expresia „Ghinion”, în vreme ce propoziția „Urmăresc cu atenție și îngrijorare” a devenit printre cele mai cunoscute din primul mandat. Asta ca să nu mai punem la socoteală hit-ul „Unde este domnul Iohannis?”.
Candidatul USR, Dan Barna, s-a consacrat și el, relativ timpuriu, cu expresia nefastă „Dacă aș fi fost președinte...”.
Călin Popescu Tăriceanu s-a visat stea a politicii. Explozia sa a creat, însă, în loc de ditamai supernova, o pitică albă: Mircea Diaconu
Preşedintele României încă mai e perceput de unii concetăţeni drept un soi de semizeu local, veşnic încremenit în jilţul puterii, ca o mumie hieratică. Un sfinx îndopat cu celuloza decretelor prezidenţiale, care cântăreşte o mie de ani o decizie înainte de a rosti soluţia finală.
Nici nu e de mirare că încă mai avem candidaţi la preşedinţie care promit că vor face autostrăzi, vor mări pensii şi alte minunăţii care, conform Constituţiei, nu au nicio treabă cu prerogativele prezidenţiale.
Şi totuşi, chiar dacă, din punct de vedere constituţional, funcţia de preşedinte nu e investită cu puteri executive absolute, mirajul scaunului prezidenţial continuă să-i fascineze pe oameni.
Toţi visează la ecoul paşilor pierduţi de pe culoarele Palatului Cotroceni. O perioadă, Călin Popescu Tăriceanu a avut şi el un vis similar. Deranjul provocat de eşecul ALDE la alegerile europarlamentare, combinat cu păcăleala administrată de Viorica Dăncilă, candidatul PSD pentru Cotroceni, au contribuit la renunţarea la acest vis.
Pentru o vreme, Tăriceanu s-a visat supernovă şi a dat naştere, ajutat de Ponta, unei pitice albe.
Și, deși nu puțini au fost cei care au spus că a fost un actor mult mai bun decât politician, Mircea Diaconu insistă să meargă pe calea politicii.
„Trebuie să strâng 200 de mii de semnături, aproape imposibil”, a declarat Diaconu, cu nonşalanţa actorului care joacă rolul unui medic de provincie care muşcă dintr-un măr roşu. „Nu mă recomandă nimic pentru funcţia de preşedinte, sunt un om banal”, a mai adăugat el, cu nonşalanţa şoferului care calcă acceleraţia când vede un zid în faţă.
Dar Mircea Diaconu nu e singur în această cursă. El ar putea fi flancat de alţi doi actori, mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului: Bogdan Stanoevici și Florin Călinescu. Cel din urmă a căpătat notorietate mai mult graţie televiziunii şi mai puţin cinematografiei sau teatrului.
„Cei care vor să mă coboare în apreciere spun actoraşul. Dar ce? Există un manual cu cine are voie să intre în politică”, a declarat Florin Călinescu. „Eu nu am aproape nimic de pierdut”, a spus, într-un interviu, Călinescu. Acesta a spus că ar candida, dar cu o singură condiție: „Dacă un milion de români spun nene, dacă nu te bagi, îți rupem picioarele, ar fi singura posibilitate în care să mă înscriu în această toamnă în cursa prezidențială”.
Spre deosebire de Călinescu, Bogdan Stanoevici, după câteva roluri în care mitralia hitlerişti de pe motocicletă în „Noi, cei din linia întâi” (1985) sau era „Rezervă la start” (1988), a făcut ceva mai devreme pasul în liga mare: s-a băgat, cum se zice, cu totul în politică. O perioadă a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, ba chiar şi ministru plin, al românilor de pretutindeni, în guvernul Ponta (2015).
Acum, Bogdan Stanoevici e directorul circului din Bucureşti şi visează să fie preşedintele românilor de pretutindeni.
Luceafărul, soţia bancherului, dacii şi conspiraţioniştii
Ramona-Ioana Bruynseels este o altă pată de culoare a campaniei. Gurile rele o califică drept „soţie de bancher”, sau fostă consilieră a vicepremierului Gabriel Oprea şi a premierului Viorica Dăncilă.
Dar Ramona-Ioana Bruynseels, din postura de candidată a Partidului Puterii Umaniste (fondat de Dan Voiculescu și condus de Cristian „Piedone” Popescu) merge mai departe și își urmează visul de a deveni preşedinte.
„Dacă Croaţia are un preşedinte femeie, de ce nu şi România?, se întreabă ea.
„Mulţi bărbaţi îmi spun: doamnă, eu îmi doresc un preşedinte femeie”, adaugă Ramona-Ioana Bruynseels.
Contul său de Facebook ne înfăţişează imagini repetate până la suprasaturaţie cu doamna Bruynseels printre cârduri de alegători, simpli trecători, oameni de bine, cetăţeni. Ramona zâmbeşte în toate pozele, felicită bătrâni, copii, se roagă, păşeşte pe tocuri pe stradă, în pieţe, vii, service-uri auto, biserici.
Tuşe mult mai groase şi mai puţin sofisticate întâlnim pe pagina lui Miron Cozma. Aici, Regele Tastaturii e Caps-Lock-ul. Cel cunoscut sub denumirea de „Luceafăr al Huilei” se descrie drept „inginer minier, lider de sindicat, vicepreşedinte Naţiunile Unite, liderul Partidului Social Democrat al muncitorilor, preşedinte interimar la SIDO”. Totul scris cu majuscule, ca şi cum vocea minerului ar ţipa de acolo, din străfundurile Facebook-ului către cei care eşuează pe pagina sa.
Cozma omite anii grei de puşcărie la care a fost condamnat după ultima sa vizită cu minerii spre Bucureşti, din 1999.
La rubrica „Interese personale”, Cozma a scris, cu nelipsitele majuscule: SĂ AJUNG PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
În rest, fostul inamic public nr. 1 al României se mai declară „purtător de cuvânt intern şi internaţional la drepturile omului, cel mai tare lider de sindicat al tuturor timpurilor şi viitor preşedinte al României”.
Un alt veteran, cu două candidaturi la activ este Gheorghe Funar, fost primar al Clujului. În 1992, s-a clasat pe locul 3, când a strâns 1,3 milioane de semnături şi 10% din preferinţele electoratului. În 1996 a obţinut doar 3%. Acum speră să ajungă preşedinte.
Funar a făcut ceva vâlvă pe internet după un clip devenit (aproape) viral care îl înfăţişează pe fostul edil al clujenilor stând demn şi relaxat la o masă.
Funar spune că în România există metale care nu se află în tabelul lui Mendeelev. Românii să-l voteze şi ne arată el după aia.
„Stăpânii străini ai României, cei care organizează şi controlează alegerile prezidenţiale din noiembrie, au programat ca să le ofere, din nou, şansa românilor să aleagă un alogen în funcţia de Preşedinte”, se arată în mesaj.
Alogeni, adică străini. Funar e însă de-al nostru, e băiat bravo. Sugestia: votaţi românii!
Sau, de ce nu, votaţi dacii liberi care încă mai trăiesc pe aceste meleaguri. Cetăţenii României pot alege, pe lângă veteranul Funar, lupii tineri ai noului val dac: Cătălin Berenghi, luptătorul în Legiunea Străină, care s-a remarcat în lupta contra ridicării unei moschei prin plantarea de carcase de porc pe terenul dedicat construcţiei, este un bun exemplu.
Rolul crucial pe care îl are România în lupta cu Statul Paralel Mondial (dacă e să credem ce spun unii candidaţi)
Cătălin Berenghi candidează din partea partidului DAC (Dacismul Autonom Conservator).
Cei care se încumetă să intre pe site-ul partidului sunt întâmpinați de o melodie cu versurile: „Nu uita că tu eşti dac/Şi că acolo sus pe deal în sat/Lui Zamolxis i-ai jurat credinţă, să-i fi soldat”.
Reperele generale ale viziunii candidatului Berenghi (ca să numim doar câteva): dacismul şi românismul.
Într-un registru similar intră şi deputatul PSD, Liviu Pleşioanu, cel ostracizat de noua conducere social-democrată după ce Liviu Dragnea a fost înfrânt de ceea ce adepţii teoriei conspiraţiei numesc „Statul Paralel”.
Liviu Pleşioanu postează, şi el printre altele, poze cu Sfinxul – legătură intrinsecă şi sugestivă cu spiritul dacilor liberi. „Fie să fim” este sloganul său. Lupta sa cu ororile Statului Paralel este rezumată într-o postare –manifest publicată pe contul său de Facebook.
Pe aceeaşi nişă se situează şi independentul Ninel Peia şi el venit pe filieră PSD (exclus de Dragnea în 2015, după ce a spus că vaccinurile îi îmbolnăvesc pe copii).
Sesizând că e concurenţă mare pe loc, Peia ridică ștacheta și duce teoria Statului Paralel la dimensiuni planetare.
Totul face parte dintr-un vast plan global ticluit de miliardarul american George Soros „care face parte din complotul care vrea să ne transforme în oi, în turme, într-o masă amorfă numai bună de mânat încotro vor vrea stăpânii săi”.
„Am ajuns rău, dar încă mai putem schimba lucrurile”, crede el. Şi le putem schimba votând Peia.
Pe culoarul lui Funar vine tare, pe turnantă, nimeni altul decât Avram Iancu, un admirator al lui Vadim Tudor, „înotător în ape deschise, primul om din lume care a parcurs Dunărea înot, doar în slip, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră”, după cum se descrie.
Avram Iancu spune că se află, în sondaje, „la egalitate cu Viorica Dăncilă, peste Diaconu şi Pleşoianu”
Mesaj politic al unui candidat la alegerile prezidențiale din „locul de taină al dacilor”
Despre Dorin Dimitrie Stoichescu putem spune, cu sinceritate, că nu a auzit nimeni până acum. Este un cetăţean din Arad care doreşte să candideze independent şi potrivit mărturiilor sale, să fie preşedintele României din 2019-2029.
Stoichescu a ales să le vorbească românilor din „locul de taină al dacilor, tronul străbunilor din zona Haţegului”.
„România e condusă de oameni răi, oamenii buni stau deoparte”, spune Stoichescu. Iar oameni simpli, „care au în inimă flacăra neamului românesc” trebuie să-l voteze.
„Obiectivul meu principal este: Dr. Călin Georgescu prim-ministrul României”, declară Stoichescu, fără a oferi detalii suplimentare legate de respectivul domn Georgescu.
Paleologu, Mucius,Rufus şi Stupidus
Theodor Paleologu, candidatul PMP, pare mai degrabă un rătăcit în tot acest peisaj politic. E ca şi cum Cotroceniul ar fi devenit, brusc, un cartier teribil de famat, pe ale cărei străzi s-a rătăcit candidatul Paleologu. Iar acum riscă să-şi ia bătaie de la toţi.
Să luăm, de exemplu, cazul motanului lui Paleologu. Numele său este Mucius Rufus Stupidus: „Mucius precum Mucius Scaevola, o mare figură din istoria romană, cel care a băgat mâna în foc în faţa regelui Porsena. Rufus – precum un filosof stoic, Musonius Rufus şi Stupidus n-are legătură cu stupididtatea, ci cu stupoarea filosofică”, spune candidatul PMP.
Let the Hunger Games begin, ca să vorbim pe înţelesul domnului Paleologu.
Plutonul mai e completat de John Ion Banu, veteranul afacerist Viorel Cataramă (fost senator PNL între 1996 şi 2000 şi ultimul intrat în cursă, cu sloganul „Siguranţă şi prosperitate”), primarul Florentin Pandele (care s-a hotărât să candideze „în ziua Brâului Maicii Domnului” ) şi secretarul general al partidului Demos, Claudiu Crăciun. Candidatura Demos la alegerile europarlamentare din acest an a fost respinsă de către BEC, din cauză lipsei de semnături necesare (200 de mii, de câte ar avea nevoie şi Crăciun acum).
Candidaţi sunt. Dar marea lor problemă, după cum se vede, nu o reprezintă voturile viitoare, ci semnăturile de care au nevoie acum. Un calcul matematic simplu arată că, dacă fiecare dintre ei va reuși să strângă numărul minim de 200 de mii de semnături, vom avea 4,6 milioane de potențiale voturi. Mai mult decât suficient pentru a intra în turul doi.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
