Klaus Iohannis le-a explicat liberalilor de ce anticipatele sunt aproape imposibil de realizat

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis sustine un discurs la iasi
Foto: INQUAM Photos/Raul Stef

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că alegerile anticipate sunt „aproape imposibil de realizat”, deoarece Constituția nu favorizează acest lucru. El a explicat, la o întrunire a liberalilor la Brașov, că dacă s-ar urmări declanșarea acestora, guvernul Dăncilă ar rămâne „la butoane până în primăvară”.

„Personal sunt adeptul alegerilor anticipate, dar trebuie să fim foarte realiști și să nu trezim niște așteptări care nu pot fi satisfăcute. (...) Constituția României nu favorizează alegerile anticipate. Constituția e făcută în așa fel încât alegerile anticipate sunt aproape imposibil de realizat”, a declarat Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

El a reamintit condițiile necesare pentru declanșarea alegerilor anticipate, așa cum sunt prevăzute de Constituție: „Deci este nevoie de o foarte mare voință și claritate într-o majoritate solidă din Parlament. Dacă acum am încerca un astfel de demers, acest guvern eșuat, derutat, demis, Dăncilă, ar rămâne la butoanele Guvernului până-n primăvară, asta ar fi o adevărată catastrofă națională, s-ar crea un haos de nedescris, ar face praf toți banii, toate sistemele. Așa ceva, este pur și simplu, exclus”, a adăugat șeful statului.

El a mai spus, însă, că o soluție există: „Instalarea rapidă a unui Guvern, în următoarele săptămâni, un Guvern PNL sau în jurul PNL, trecut cu bine de prezidențiale, într-o organizare perfectă, trecut cu bine de aprobarea bugetului pentru anul 2020, și abia după aceea, împreună cu celelalte formațiuni politice - care sunt toți, în afară de PSD -discutat demersul, agenda, calendarul unor alegeri anticipate”, a explicat Klaus Iohannis, citat de Mediafax.

Citiți și: Klaus Iohannis: E destul de clar că ne îndreptăm spre un guvern PNL sau în jurul PNL. Luni, cel târziu marți voi desemna un premier

 CTP: Iohannis a încetat suficient de repede cu exercițiul electoral numit alegeri anticipate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...