Jaful de la Muzeul de Artă din decembrie '89. Patrimoniul național, apărat cu prețul vieții
„Am ajuns în piaţă. Stăteam lângă gardul muzeului şi am observat că anumite persoane încercau să sară gardul”, își amintește Miriam Costea Țarălungă, expert în comunicare.
„Am realizat că dincolo de entuziasm, hoţia era pusă repede în mişcare. La o revoluţie e rost de ceva furtişag”, spune Dorana Coșoveanu, istoric și critic de artă.
„M-am suit pe gard, a venit lângă mine un alt băiat şi a spus ce faci aici? I-am că spus păzesc muzeul!”, mai spune Miriam Costea Țarălungă.
„Am scris o pancartă mare pe care scriam că e Muzeul Nostru şi trebuie protejat”, povestește Dorana Coșoveanu.
„Doamna Dorana Coşoveanu, văzând ce facem, a venit spre mine şi a spus că apreciază foarte mult c-am reuşit să nu lăsăm lumea să intre în muzeu”, spune Miriam Costea Țarălungă.
„Era perfect întuneric în clădire, am stat pe o scară cu o tânără, care intrase după mine în muzeu vrând să ajute. Ţarălungă o chema”, spune Dorana Coșoveanu.
„Ne ascundeam pe o scară interioară, eram doar eu cu doamna Coşoveanu, ni s-a făcut atât de frică încât am hotărât să ne ascundem şi am luat un lift. Nu ştiam dacă cumva când se va deschide liftul un terorist va fi acolo şi ne va împuşca”, mai spune Miriam Costea Țarălungă.
22 decembrie 1989, în mijlocul evenimentelor sângeroase şi a furiei revoluţionare care cuprinsese piaţa din faţa Palatului Regal, două destine s-au întâlnit într-una dintre cele mai dramatice experienţe din viaţa lor şi din istoria României.
În decembrie 1989, Dorana Coșoveanu lucra de 25 de ani la Muzeul Naţional de Artă al României. Tatăl ei a fost deţinut politic timp de 17 ani, iar Dorana a ales arta ca să poată evada din uriaşa închisoare care devenise România.
Miriam Țarălungă avea 18 ani, era elevă în clasa a XII-a şi venise în Piaţa Palatului pentru că, aidoma multor tineri care au ieşit în stradă în decembrie, îi plăcea să gândească singură.
„Trebuia să-ţi dai seama de ce ţi se întâmplă ţie acele lucruri, ce sens au regulile comuniste, pentru ce ajungi în situaţia de a te lupta pentru 1kg de brânză”, spune Miriam Costea Țarălungă, expert în comunicare.
Patrimoniul național, victimă colaterială
Dorana şi Miriam. Două generaţii care aveau să fie unite printr-un uimitor act de eroism, pentru a salva patrimoniul naţional.
„M-a îndurerat faptul în sine, inconştienţa de a-ţi ciurui ce? Tezaurul tău? De a arunca în aer ce? Bogăţia ţării? Ce este Muzeul de Artă decât bogăţia ţării ăsteia?”, afirmă Dorana Coșoveanu, istoric și critic de artă.
În zilele de 22 şi 23 decembrie 1989, Muzeul Naţional de Artă al României a fost ţinta tancurilor, a psihozei teroriste, a incendierii cu napalm şi a jafului. Clădirea ridicată de Regele Carol I se învecinează cu fostul Comitet Central al Partidului Comunist Român şi a devenit în acele zile un adevărat teatru de război.
„Pe de-o parte se trăgea din afară, sub pretextul că sunt terorişti la etaj, din interior se întâmpla ceva, se trăgea sau exista un fel de diversiune”, povestește Miriam Costea Țarălungă.
„Am zis haideţi să băgăm lucrurile de preţ în depozite. Am scos dintr-o vitrină sigilată una din cele mai preţioase lucrări ale Galeriei de artă europeană, o crucificare a lui Antonello da Messina. Am deblocat alarma, pur şi simplu de capul nostru, am scos lucrarea şi am dus-o în depozite”, povestește istoricul şi criticul de artă.
A doua zi, geamul care protejase lucrarea salvată a fost străpuns de un glonţ.
Ajutată de colegii ei, Dorana Coşoveanu a amplasat în faţa muzeului o pancartă prin care îi îndemna pe revoluţionari să apere instituţia. Atunci a cunoscut-o pe Miriam Ţarălungă, tânăra care i s-a alăturat în acele momente de groază.
„Pe undeva pe aici m-am aşezat eu să păzesc Muzeul de Artă al României din perioada aceea şi îmi amintesc că lângă mine s-a mai aşezat cineva să mă ajute să fim mai eficienţi, să nu lăsăm pe nimeni să intre”, spune expertul în comunicare.
Femeile din tablouri, ucise cu sânge rece
O parte din capodopere au fost salvate, ascunse de furia obuzelor, în depozite. Însă, bilanţul distrugerilor a fost dramatic, iar pierderile suferite de patrimoniul naţional, uriaşe. Cele mai multe lucrări, valori ale picturii româneşti, dar şi europene, au fost ciuruite de gloanţe, cu sânge rece, de aproape.
„Cele care fuseseră împuşcate în mod deliberat erau femeile, personajele feminine din tablouri. Cum era Safta Florăreasa a lui Luchian, cum erau Madonele de la Galeria de Artă Europeană, toate erau împuşcate în piept”, amintește Dorana Coșoveanu.
S-a tras ca la poligonul de tir, premediat, cel puţin aceasta este concluzia la care au ajuns muzeografii. Laboratorul de restaurare a fost distrus în totalitate, incendiat cu napalm, o substanţă folosită la fabricarea bombelor incendiare.
„Unele resturi s-au găsit, dar în laboratorul de restaurare pictură era o lucrare foarte mare, un autoportret al lui Aman din care practic nu s-a găsit nimic ars. Era ciudat să dispară... Dacă nu înnebuneşti, ai o furie îngrozitoare în tine dar care era ca să spun drept dublată de o speranţă imensă”, afirmă istoricul.
O speranţă pe care Dorana Coşoveanu nu a abandonat-o nici astăzi, la vârsta de 79 de ani. Aceea că cei care au distrus patrimoniul României vor plăti. Aceasta în ciuda faptului că, deşi a trecut un sfert de secol de la jaf, autorităţile nu au făcut nimic pentru a afla adevărul.
„Cine a mai vorbit despre ce s-a întâmplat în muzeu la revoluţie în 25 de ani? Mai m-a întrebat cineva ceva? Nu. A făcut cineva anchetă?”, adaugă Dorana Coșoveanu.
Copilul Revoluţiei, Miriam Ţarălungă, are astăzi 42 de ani şi este expert în comunicare. A trăit din plin cei 25 de ani de libertatate, a călătorit mult, a studiat la Berlin sociologia şi are o mare încredere în tineri, crede că numai tinerii pot schimba faţa României şi tot ei trebuie să ştie ce s-a întâmplat în decembrie 1989.
„Am fost o bucăţică dintr-o istorie pe care o înţeleg parţial. Şi în care amcontribuit cu povestea mea personală încercând să ajut ca naţia noastră să nu piardă nişte valori pe care le ştiam, pe care le văzusem şi ştiam ce reprezintă pentru noi”, afirmă Miriam Ţarălungă.
La Palatul Regal, urmele revoluţiei sângeroase se văd şi astăzi. Tablourile rănite prin împuşcare aşteaptă tăcute, în subsolul muzeului, să fie vindecate. Crimele, furturile şi distrugerile a sute de obiecte de patrimoniu rămân rănile deschise ale istoriei noastre recente.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
