INTERVIU. Președintele Comitetului Regiunilor dă autonomiei sensul de descentralizare

El spune că succesul descentralizării se măsoară prin apariţia unor instituţii puternice la nivel regional, dar nu trebuie uitat că cetăţeanul este „elementul indispensabil, piesa-cheie”. Amănunt esenţial, descentralizarea nu poate avea loc fără a schimba modul în care se colectează banii la buget.

Vă prezentăm mai jos textul integral al interviului acordat, la Bruxelles, de Luis Valcarcel reporterului Digi24 Anne-Marie Blăjan:

Care ar fi provocarile pe care le au autorităţile naţionale atunci când încep un proces de regionalizare, precum cel din ţara mea, România?

Vorbim despre participare ca element fundamental. Autorităţile trebuie să consulte cetăţenii, trebuie să fie conştiente că participarea şi transparenţa sunt elementele care contribuie la succesul descentralizării. O instituţie solidă nu este doar o instituţie cu principii democratice democratice, ci şi una care implică cetăţenii, este transparentă şi gestionează bine fondurile publice, care sunt, până la urmă, banii cetăţenilor. La ele putem adăuga coordonarea cu alte instituţii. Iar instituţiile europene - şi în special Comitetul Regiunilor al cărui preşedinte sunt - ajută autorităţile locale să navigheze în toate aceste elemente care ţin de regionalizare şi descentralizare, în contexul Uniunii Europene căreia îi aparţinem cu toţii.

Sunteţi preşedintele regiunii Murcia din Spania, iar Spania trece acum printr-o profundă criză economică. Care sunt greutăţile pe care le aveţi de înfruntat la nivelul regiunilor, care sunt dificultăţile cărora trebuie să le faceţi faţă ca reprezentant al autorităţii regionale?

Principala problemă pe care o avem de înfruntat este şomajul. Lipsa locurilor de muncă este ceea ce ne preocupă şi pe noi, oameni politici, şi societatea. Şi când vorbim despre şomajul în rândul tinerilor, care ştiţi că este o problemă foarte mare în Spania, unde proporția este de peste 50%, realizăm că suntem în faţa unei gravităţi extreme a situaţiei. Aş spune că este principala problemă cu care ne confruntăm şi cea mai gravă. Și se impun două măsuri ce nu pot fi întârziate: prima este însănătoşirea finanţelor publice. Vremea bonanzei economice a depășit posibiliăţile noastre, iar astăzi avem mari datorii. Aşa că trebuie să însănătoşim finanţele publice, care garantează creşterea economică şi a nivelului de trai. Şi, în plus, trebuie să elaborăm politici care să genereze creşterea economică. Aşa se ajunge la echilibru. Și asta e marea provocare, dar nu imposibil de realizat. Trebuie găsit punctul de echilibru în care însănătoşirea finanţelor publice se combină cu o politică mai curajoasă de asistenţă socială, prin care crearea de locuri de muncă să fie obiectivul fundamental.

Şi este uşor să realizezi asta la nivel regional sau este nevoie de susţine guvernului, a autorităţilor centrale?

Vorbim despre guvernanţa pe mai multe nivele, în acest caz. Şi ceea ce putem face este să ne ajutăm reciproc. Este imposibil ca o regiune sau un oraş să poată crea mai multe locuri de muncă decât se poate face la nivel naţional şi chiar supranaţional, la nivelul Uniunii Europene. Doar politici comune ne pot ajuta să facem reforme comune, cum este cea a pieţei muncii, sau reforma sistemului financiar sau politica fiscală.

M-aş reîntoarce la descentralizare şi aş vrea să ştiu cât de mare trebuie să fie implicarea cetăţenilor în acest proces? Ar trebui să existe posibilitatea ca cetăţenii să se pronunţe asupra redesenării regiunilor prin referendum, să spună din care regiune ar vrea să facă parte?

Cetăţeanul este elementul indispensabil, este piesa-cheie. Noi oamenii politici suntem la dispoziţia cetăţenilor, suntem funcţionari publici. Participarea cetăţenilor este necesară în orice proces public şi cu atât mai mult cu cât ne referim la un proces de descentralizare. Descentralizarea înseamnă transferarea de competenţe de la guvernul central de către regiuni. Înseamnă asumarea unor competenţe pe care le deţinea guvernul central. Iar obiectivul este apropierea de cetăţean. Nu este acelaşi lucru să mi se impună o politică de sănătate, de educaţie de la mii de kilometri depărtare, dintr-un minister, în condiţiile în care cei care ştiu cel mai bine unde este nevoie de investiţii în sănătate, infrastructură sau educaţie decât autorităţile regionale.

Nu putem vorbi despre descentralizare dacă nu vorbim despre descentralizarea fiscală. Iar acest aspect este unul complicat, ca toate aspectele în care vorbim despre împărţirea unor bani. Cum vedeţi descentralizarea fiscală?

Nu pot cere doar autorităţilor centrale să impună toate impozitele cetăţenilor fără ca şi eu să fac asta la nivel regional. Pentru că atunci eu sunt tipul cel bun, acela care nu impune o povară fiscală cetăţenilor, în timp ce autorităţile centrale sunt tipul cel rău, pentru că o face. Asta nu se poate, descentralizarea înseamnă responsabilităţii de a fi tipul cel rău. Este o împărţire a responsabilităţii între diferite instituţii si nivele administrative. Şi trebuie să existe loialitate instituţională reciprocă. Statul descentralizerază puteri, în timp ce regiunile trebuie să fie loiale şi să îşi asume şi competenţe mai puţin populare.

Trebuie stabilite domeniile în care aplică politici fiscale, ce impozite vor fi colectate de stat, ce procent, ce procent revine regiunii din banii colectaţi, ce domenii de impozitare are. Impozitarea este unul dintre elementele care îndepărtează cetăţeanul de oamenii politici şi care divide taberele politice şi instituţiile. Pentru că, în final, puterea centrală simte că autorităţile locale nu îşi asumă responsabilitatea, că regiunile nu sunt dispuse la compromis. Este un angrenaj care trebuie să aibă precizia unui ceas elveţian, unde fiecare piesă din angrenaj trebuie să îşi asumje responsabilitatea. Este foarte dificil, dar asta este soluţia.

Aş vrea să vorbim puţin şi despre autonomie. Aveţi regiuni autonome în Spania, care acum vorbesc despre independenţă. Noi avem minorităţi naţionale care vorbesc despre autonomie, nu doar culturală, ci şi teritorială. Cum trebuie abordat acest aspect în planificarea şi realizarea reginalizării?

Ştiu că în România este o mare preocupare referitor la termenul autonomie. Dar nu trebuie niciodată confundată autonomia cu independenţa. Autonomia este capacitatea pe care o are o regiune de a-şi asuma şi a gestiona puterile pe care le transferă statul, nivelul central. Şi vorbim despre educaţie, sănătate, infrastructura, asta este autonomia. Statul renunţă la puteri şi le distribuie regiunilor. Dar regiunile fac parte din stat, din naţiune.

Nu se poate confunda autonomia, un termen pozitiv, cu independenţa.

Prin urmare, nu ar trebui să provoace îngrijorare o regionalizare care să ţină cont de criteriul etnic?

Nu avem de ce. Practic, Europa este spaţiul mai multor religii, culturi, unde toţi trăim şi am trăit de-a lungul secolelor. Este ceea ce face Europa un spaţiu în care mulţi vor să trăiască, acest amalgam de etnii şi culturi.

Interviu realizat de Anne-Marie Blăjan