Gulere albe pentru zile negre

Singura şansă a deputatului PSD Ilie Toma de-a fi – de fapt, de-a rămâne – filozof ar fi fost tăcerea. Condiţionalul trecut de adineauri semnalează că deputatul n-a tăcut. E şi greu să te abţii într-o ţară unde nu mai filtrează nimeni aberaţiile rostite public. Şi, se ştie, doar proştii şi fricoşii tac. Ceilalţi deschid gura şi fac din ea rampă de lansare pentru golumbi (aşa li se spune porumbeilor în zona de provenienţă a deputatului). Rugat de un reporter al postului Realitatea TV să explice opţiunea PSD-ului pentru alb la mitingul din urmă cu o săptămână, Ilie Toma şi-a încălţat bocancii cu ţinte, spre a fi sigur că străchinile călcate se vor face zob. „Evident că ne îmbrăcăm în alb, pentru că, ştiţi cum este, albul este o culoare pură şi este ca şi pe vremurile trecute, gulerele albe. Gulerele albe întotdeauna semnifică puritatea.” Transcrierea respectă întru totul ce s-a auzit la televizor. Şi n-o fi Ilie Toma cel mai dăruit orator al PSD-ului, dar prezenţa lui la microfon nu trebuie ratată. Deputatul împinge în lături uşa cămării, ia borcanele şi le încurcă până nu mai ştiu nici ele, săracele, ce conţin şi pe ce raft s-ar cuveni să şadă.

Întâi şi întâi, albul nu e culoare. Neavând caracter cromatic propriu-zis, ca de altfel nici negrul, albul e rezultatul reflecţiei totale a luminii, pe când negrul este rezultatul absorbţiei totale a luminii. Împreună cu negrul, adică dând naştere griului, sau separat, albul poate avea doar rol de pauză cromatică sau de element care temperează o culoare pură. Ăsta însă e, să zicem, un fel de-a despica firul în patru, iar un deputat care-şi jertfeşte cu atâta nobleţe timpul pentru binele semenilor poate fi scuzat fiindcă nu e la curent cu teoriile cromatice elementare. Lucrurile se complică abia după aceea. „Pe vremurile trecute”, spre a-l cita pe Ilie Toma, albul n-a însemnat neapărat puritate. O plimbare prin istorie îi poate înlesni deputatului PSD întâlnirea cu nimeni altul decât Ku Klux Klanul, ai cărui membri, dotaţi cu veşminte albe şi cu glugi ţuguiate, albe şi ele, s-au remarcat la scurt timp după apariţie prin manifestări rasiste şi extremiste. Dacă antisemitismul, anticatolicismul şi homofobia Klanului pot trece drept indicatori de puritate, atunci da, PSD-ul a ales corect. Oricum însă, steagurile albe ale păcii sau capitulării, echipamentele de tenis de la Wimbledon şi rochiile de mireasă nu sunt singurele obiecte albe de pe lume, ceea ce Ilie Toma pare să nu fi aflat.

Legenda purităţii absolute a albului păleşte însă prin comparaţie cu evocarea gulerelor albe ca simbol al imaculării. Pe osatura bancului comunist de pe vremuri („Nu vă supăraţi, aici nu aveţi brânză?” „A, nu, aici nu avem carne, alături nu au brânză), Ilie Toma stă cam la fel de prost cu istoria şi cu engleza. Altfel, el ar fi putut afla de la sursă care e sensul sintagmelor „white collar” şi „blue collar”. Şi s-ar fi dumirit că un angajat de tip „white collar” (care iniţial denumea un birocrat sau un om cu studii) face parte din nucleele corporatiste, din administraţie, din centrele de putere şi, nu de puţine ori, din structuri mafiote sau în orice caz coruptibile. „White collar delinquency” este o noţiune care se referă la infracţionalitatea gulerelor albe, semn că tentativa de metaforă a lui Ilie Toma a eşuat.

Sigur, celor deprinşi să citească sau, forţând imaginea, să audă printre rânduri nu le va fi scăpat umorul involuntar din declaraţia domnului Toma. Fără voia lui, deputatul PSD a trimis la vorba populară „gura păcătorului adevăr grăieşte” când a lipit partidului etichetatea purităţii de tip „white collar”. Ilie Toma nu e singur în strădania de-a spune altceva decât ceea ce are de gând. N-a trecut mult de când gura Vioricăi Dăncilă a luat-o înaintea premierului şi a anunţat „reducerea democraţiei” în loc de „reducerea birocraţiei”. E adevărat, premierul are scuza unei firi emotive şi a unor dificultăţi imposibil de ascuns în ceea ce priveşte cititul cu voce tare. Asta fiindcă, nu-i aşa?, „orice om îi este teamă” ca nu cumva să se facă de râs. Iar dacă la un moment dat „Dăncila de limbă” va lua locul „Pastilei de limbă”, rog publicul să considere schimbarea o simplă formă de solidaritate cu atât de greu încercatul şef al guvernului.

A nu se crede totuşi că PSD dispune doar de torţionari ai limbii şi ai gândului. Gabriela Firea, cel mai huiduit om care a stat vreodată lângă Simona Halep, e dovada vie că există şi în PSD oameni cu acces la logos. Ba chiar poeţi, membri ai Uniunii Scriitorilor. Citatul care urmează confirmă detenta lirică a primarului general: „În mine fiind, / Ca verdele în frunza de alior,/ Nu te voi părăsi niciodată./ Spune-mi zănatecă, /Zărpălatecă, zăpăcitoare,/ Zăpăitură, zăpor.” Te şi întrebi dacă n-ar fi bine ca primarul capitalei să-şi schimbe numele în Zăgabriela Zăfirea. Şi dacă nu cumva gulerele albe evocate cu atâta stângăcie de Ilie Toma sunt avanpremiera altor şi altor zile negre.