Traian Orban a așteptat toată viața să cadă comunismul. A fost în primele rânduri în decembrie 1989, iar după 1990 a avut o singură misiune: să spună tinerilor ce s-a întâmplat la Timișoara. A adunat în „Memorialul Revoluției” fotografii și mărturii pentru cărțile de istorie.
„Această suferinţă nu poate fi ascunsă ca un gunoi sub preş”, spune Traian Orban.
Acesta a ajuns în Timișoara în după-amiaza zilei de 17 decembrie și a nimerit în mijlocul iadului. A fost împușcat în picior, dar a continuat lupta de pe patul de spital.
„Noi am spart gheața la Timișoara în lupta cu uneltele dinastiei care a dus la dezastru țara noastră. Avem în față o nouă eră, în fața căreia suntem optimiști și suntem fericiți că întreaga Românie a fost alături de noi”, spune Traian Orban.
„Am vrut să fugim, dar au fost tineri care au strigat "laşilor, nu fugiţi, libertate". Și am rămas. Și-au tras şi-n ei şi-au tras şi-n noi. Niciodată n-am înţeles de ce m-au împuşcat pentru n-am incendiat, n-am spart, n-am furat, n-am ucis, n-am avut arme”, adaugă el.
La spital, ororile erau mai mari decât cele din stradă.
„Era plin de răniţi şi pe jos erau morţi, erau oameni în agonie care gemeau, care strigau, era un adevărat infern. Stăteam la coadă la viaţă, eram obişnuiţi să stăm la coadă”, își amintește el.
Cel care îi obișnuise pe români să stea la coadă era Nicolae Ceaușescu. Orb și surd vreme de un sfert de veac la nevoile poporului pe care îl conducea, a rămas la fel până în ultima clipă. Ceaușescu a văzut în revolta de la Timișoara o provocare pusa la cale de străini și de elemente huliganice.
„Tovarăşi şi prieteni! În zilele de 16 şi 17 decembrie, câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie de manifestări şi incidente”, a fost reacția lui Nicolae Ceaușescu la protestele de la Timișoara.
„Se scanda "libertate". Era extraordinar să poţi striga "libertate" într-o mulţime după 45 de ani de comunism”, spune Traian Orban.
În ziua de 20 decembrie 1989, timișorenii au cerut să fie pedepsiți vinovații. Adunați cu zecile de mii în Piața Operei, nu strigau doar libertate. Strigau: „Ceaușescu nu uita, va veni și ziua ta!” și „Țara e a noastră”.
„Se striga "azi în Timişoara, mâine-n toată ţara". Timişorenii doreau să nu rămână singuri”, spune Traian Orban.
În trei zile au murit o sută de oameni pe străzile Timișoarei. Împușcați fără milă din ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu. Jumătate dintre cadavre fuseseră arse la crematoriul din București. Acum, timișorenii cereau socoteala în numele martirilor.
„Doream să se ancheteze, să se organizeze un proces împotriva celor vinovaţi. S-a deschis procesul, din păcate nu a fost nimeni anchetat în acest fel şi s-a dat neurmărire penală în multe dosare. Am avut impresia că nimeni nu doreşte acest lucru”, spune Traian Orban.
În 20 decembrie 1989, după cinci zile în care au luptat cu mâinile goale împotriva unui sistem care a răspuns cu rafale de mitralieră, timișorenii au învins.
Soldații au lăsat armele jos în fața poporului. Peste numai câteva zile aveau să le întoarcă înspre cei care au dat ordinul să tragă.
„Încă nu se trăieşte aşa cum am dorit noi atunci la Revoluţie. Ne lovim de mentalitatea propriului nostru popor care aşteaptă să primească, aşteaptă să primească libertatea. Ei nu ştiu că pentru această libertate trebuie să lupte în continuare ori de câte ori această libertate este încălcată”, spune Traian Orban.
La 24 de ani de la revoluție, Traian Orban crede că mentalitatea omului nou forjat în atelierele Partidului Comunist Român nu a disparut.
„Acesta este omul nou: fără iniţiativă, este omul nou care aşteaptă numai să primească, este într-un fel handicapat din acest punct de vedere că nu se poate adapta sau nu s-a adaptat. Pretinde doar, fără să facă niciun efort”, spune el.
În urmă cu 24 de ani, pe 20 decembrie 1989, generația Revoluției a obținut prima victorie: Timișoara s-a proclamat primul oraș liber de comunism din România. Revoluția nu mai avea cale de întoarcere și a doua zi avea să ajungă la București.
„Comunismul a căzut, dictatorul a fost înlăturat, dar a rămas acest sistem...”, spune Traian Orban.
Tu ce ai făcut la Revoluție?
Îți aduci aminte unde erai în decembrie '89? Unde iți erau părinții și prietenii, ce făceai, la ce te-ai gândit urmărind evenimentele de atunci sau participând la ele? Ajută-ne să recreăm povestea acelor zile, povestea unei generații.