Fereastra care va rămâne închisă până la alegerea unui nou Papă

Data publicării:
28022013 20fereastra-52180

În faţa acestei ferestre, milioane de oameni au ovaționat, au cântat și s-au rugat an după an, generație după generație. Este fereastra de la biroul Papei, care se află imediat lângă dormitorul lui. Papa Ioan al XXIII-lea a început tradiția de a spune rugăciunea Angelus de la această ferestră.

Ultima fereastră din dreapta este cea de la dormitor. Ochii întregii lumi erau îndreptați asupra acestei ferestre la 2 aprilie 2005, când Papa Ioan Paul II a trecut la cele veșnice.

Apoi, la 1 mai 2005, Papa Benedict al XVI-lea a apărut la această fereastră pentru prima dată. Opt ani mai tarziu, la penultima rugăciune a Îngerului Domnului, vocea lui trăda vârsta de 85 de ani.

În 28 februarie, la ora 20.00, ora Romei, aceste ferestre se vor închide pe toată durata de Sede Vacante. Se vor redeschide după Conclav, când noul Papă va fi ales.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri