Profesorul universitar Leon Dănăilă, medic primar neurochirurgie, va deschide lista de candidați a PNL București pentru Senat. Pe aceeași listă apare și analistul economic Florin Cîțu, în timp ce Adriana Săftoiu este primul candidat pentru Camera Deputaților, secondată de ex-ministrul Eugen Nicolăescu.
UPDATE. Întrebată de listele de candidați ale PNL București, Alina Gorghiu a confirmat prezența medicului Leon Dănăilă și a economistului Florin Cîțu, vorbind despre includerea unor „oameni noi în politică”. „Lista de București a fost finalizată în această dimineață. Au fost foarte multe candidaturi discutate, însă am agreat un principiu, și anume ca lista pentru Senat să fie formată din personalități, din oameni noi în politică, oameni care au expertiză în domeniul economic, în domeniul medical, oameni care au un trecut profesional bine pus la punct și un profil moral corect”, a precizat liderul PNL.
Președintele liberal a mai spus că pe listele PNL va fi „un procent de 60% de oameni noi”. „Oameni asupra cărora nu planează suspiciuni de corupție, sunt oameni care îndeplinesc toate criteriile de integritate”, a arătat Gorghiu.
La rândul său, medicul Leon Dănăilă a explicat, în fața presei acreditate în Parlament, de ce a acceptat propunerea liberalilor de a candida pentru Senat. „Sper ca și în politică să ia mulți exemplu de la felul în care mi-am condus eu și persoana, și secția, și activitatea neurochirurgicală din România. Fără politică nu se pot aplica niște legi generale în niciun domeniu. Tehnocrația este bună, dar este prea limitată. Oamenii politici au vederi mai mari (...). Politica este foarte bună, este o școală pentru mine”, a declarat profesorul universitar.
Născut în 1933 și absolvent al Facultății de Medicină din Iași și al Facultății de Filosofie-Psihologie din București, Leon Dănăilă este cel care, în 1981, a înființat prima secție de neurochirurgie vasculară și microneurochirurgie vasculară din România. Medicul lucrează în Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare București, pe care l-a și condus, ca director general adjunct, în perioada 1995-2004. Profesorul universitar Dănăilă, membru titular al Academiei Române, va deschide lista de candidați a PNL București pentru Senat, conform unor surse din formațiunea liberală.
Pe locul doi pentru Senat, PNL București îl propune pe analistul economic Florin Cîțu.
Spre deosebire de lista de candidați pentru Senat, cea pentru Camera Deputaților are pe primele poziții doar oameni politici, începând cu prim-vicepreședintele PNL București, Adriana Săftoiu, și continuând cu fostul ministru al Sănătății Eugen Nicolăescu.
Pe locuri eligibile mai sunt plasați deputatul Ovidiu Raețchi, fosta șefă a Autorității pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice Cristina Trăilă și deputatul Florin Alexe. Pe lista de candidați apare și fostul ministru (al Mediului, apoi al Muncii) Sulfina Barbu, dar pe un loc semi-eligibil.