Bugetul Capitalei pe 2024, respins de Consiliul General. PSD nu a participat la şedinţă, PNL nu a vrut să voteze proiectul

Data publicării:
sediul primariei capitalei
Primăria Capitalei. Foto: Facebook

Bugetul Capitalei pentru 2024 a fost respins, vineri, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, întrunit în şedinţă extraordinară. Grupul PSD nu a participat la şedinţă, în timp ce liberalii au anunțat că nu vor vota proiectul și i-au cerut edilului Nicușor Dan să vină cu un proiect realist, „fără pomeni electorale”.

Proiectul a obţinut 18 voturi "pentru", 6 abţineri şi 4 "împotrivă", insuficiente în vederea adoptării, scrie Agerpres.

În cadrul şedinţei, liberalii au criticat: lipsa investiţiilor, sumele prea mari alocate pentru protocol sau diverse evenimente şi faptul că Primăria nu a achitat integral în ultimii ani stimulentele destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi. De asemenea, într-un comunicat de presă, PNL Bucureşti i-a cerut primarului general să vină "cu un proiect realist, fără pomeni electorale" şi a acuzat: lipsa fondurilor pentru termoficare şi transport, "incapacitatea"de a atrage bani europeni, fonduri insuficiente pentru mari proiecte de infrastructură.

Consilierul general Andrei Badiu (PNL) a criticat administraţia pentru "o execuţie bugetară dezastruoasă" în domeniul investiţiilor şi faptul că în proiectul de buget nu sunt reflectate datoriile reale ale Primăriei. El a atras atenţia asupra faptului că investiţiile au o pondere de 15,38% în buget şi a apreciat că suma este una "infimă".

"Ieri de la acest pupitru spuneaţi că primarul care va veni în septembrie nu va găsi datorii curente. Ce facem cu datoriile curente privitoare la subvenţii? Subvenţia pe STB şi subvenţia pe termie. În momentul acesta sunt bugetate 1,08 miliarde lei pentru fiecare, în condiţiile în care ele, în mod real, vor ajunge la o valoare de peste 3 miliarde. Dacă ne uităm pe proiecte - inclusiv cele propuse pe ordinea de zi de ieri - văd că împărţim bani în stânga şi în dreapta. Dar să vedem care e suma pe care o avem de împărţit, scăzând din totalul veniturilor cele două subvenţii", a spus acesta.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a replicat că bugetul a fost elaborat în baza celor 5 miliarde de lei, care reprezintă cotele defalcate din impozitul pe venit. Însă, în opinia primarului general, această sumă a fost "subevaluată" de către Ministerul de Finanţe, în condiţiile în care la începutul anului 2023 acelaşi minister anunţase că PMB va avea venituri de 4,9 miliarde lei, iar la finele anului suma se dovedise mai mare (6,2 miliarde).

Potrivit acestuia, "cele mai importante" investiţii pentru 2024 constau în reabilitarea liniilor de tramvai, achitarea troleibuzelor şi a tramvaielor. La acestea, se adaugă investiţii în parcuri şi spitale sau continuarea proiectului de la patinoarul Flamaropol. El a mai precizat că PMB să bazează în 2024 şi pe alte 800 de milioane de lei, care nu au fost incluşi în proiectul de buget, bani proveniţi din refinanţări de datorii sau fonduri europene.

Nicuşor Dan a subliniat că PMB deţine doar 40% din bugetul Capitalei şi că primarul general "are o marjă foarte mică" în ce priveşte investiţiile, iar "banii se duc pe panseluţe şi fel de fel de lucruri pe care le fac" administraţiile sectoarelor.

"Noi vom fi obligaţi să facem nişte corecţii acestui buget, pe parcursul anului. Conform legii - şi e firesc să fie aşa - nu ai voie să treci în buget decât venituri pe care le ai confirmate la momentul la care faci bugetul. Însă, pentru cele 28 de tramvaie rămase de adus este o sumă de 256 de milioane de lei, pe care o veţi găsi în buget, ca cheltuială din bugetul local, pe care noi o vom obţine imediat ce se vor face documentele la nivelul ADR-ului, din fondurile europene 2021-2017. Acelaşi lucru, pentru 150 de milioane de lei, pe termie, pe POIM. Acelaşi lucru, 38 de milioane de lei, pentru liniile de tramvai, pe care o să le avem pe POR. Am votat o hotărâre de Consiliu General prin care am aprobat o refinanţare a datoriilor de 283 de milioane de lei, pentru primul trimestru al anului 2024", a mai spus primarul general.

Viceprimarul general Stelian Bujduveanu (PNL) a reproşat că STB nu a beneficiat în 2023 de bani pentru reparaţii, dar că au fost subvenţionate o serie de "companii politice", pentru a nu intra în insolvenţă. În acest sens, Bujduveanu a declarat că Trustul de Clădiri Metropolitane nu a demonstrat faptul "că poate să fie o companie profitabilă". Viceprimarul a criticat şi starea generală a parcurilor, adăugând că acestea "sunt în dezastru" şi că reabilitările au început abia în al treilea an de mandat.

"Nu s-a întâmplat până în prezent ca STB să fie capitalizată, pentru a putea să îşi repare propria flotă, pentru a putea să îmbunătăţească calitatea transportului public, acolo, pe vehiculele vechi. Da, s-a avansat în achiziţia de autovehicule, dar cele vechi au rămas în continuare în stare de degradare. În schimb ce am văzut? Majorări de capital social la compania de casă a USR. Majorări de capital social la companii care dau să intre în faliment. Le subvenţionăm, ca să nu falimenteze, în detrimentul operatorilor de transport", a spus el.

În replică, Nicorel Nicorescu (USR) i-a criticat pe liberali pentru modul în care sunt gestionate parcările.

"Aceste capitalizări au fost şi la companii de casă ale PNL, precum Energetica Servicii sau alte companii. Şi noi suntem supăraţi că s-a promis acum doi ani desfiinţarea parcărilor publice de la instituţii, în Bucureşti, şi nu s-a întâmplat, practic, nimic din acest punct de vedere. Ba, mai mult, acum o lună s-au dat noi autorizaţii, de exemplu, pe str. Polonă. Unde sunt aceste realizări pe care vi le-aţi asumat, iar acum nu mai ştiţi de ele?", a întrebat Nicorescu.

Răzvan Sebe (PMP) a apreciat că bugetul e prea mic pentru nevoile Capitalei şi i-a criticat pe consilierii generali PSD şi PNL că nu au cerut Guvernului alocări mai mari pentru Bucureşti.

"Nu întotdeauna poţi să faci lucrurile aşa cum îţi doreşti. Pentru că România are nişte legi - multe dintre ele sunt contrare ca şi obiectiv, multe dintre ele sunt ineficiente. Inclusiv domnul primar general a spus că un aviz durează ani de zile. Or, într-un mandat de patru ani, dacă îţi vine o întârziere de doi ani la un proiect, ţi-a blocat tot proiectul. Să nu ne facem că nu ştim că unele proiecte sunt blocate politic. (...) Nu am auzit niciun coleg de la PSD sau PNL - din Stânga aceasta comasată - să îi ceara domnului Burduja sau domnilor Ciucă, Ciolacu sau domnului Iohannis, marele cârmaci... nu am auzit să ceară un leuţ în plus pentru acest buget", a spus Răzvan Sebe.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri