DIGI PORTRET. Cătălin Cîrstoveanu, neonatolog
Șeful secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți de la "Marie Curie" este supranumit și “Îngerul copiilor”, pentru că și-a dedicat viața salvării celor mai mici și mai vulnerabili. Ca să fii un doctor bun, crede el, îţi trebuie să îţi imaginezi în locul persoanei pe care o tratezi, mama, tatăl, sora, soţia sau copilul.
Orice băiat vrea să se facă pilot sau arhitect sau doctor. Părinţii mei au vrut să mă fac doctor. Mama, profesoară de biologie, tata a fost medic veterinar şi ei îmi spuneau: „Doctor e o meserie bună, e ok”.
A fost alegerea cred că cea mai bună pentru mine. Mă motivează foarte mult băieţii mei, soţia mea. Dacă nu aş avea suportul practic şi emoţional al familiei, ar fi foarte greu. Daniel, în ciuda a ceea ce vede la mine, o să se facă şi el doctor. Ca să ştii ce este un copil pentru tine, nu pot să-ţi spun că e obligatoriu să ai şi copii acasă, dar cred că pierzi ceva dacă nu ai un copil acasă.
Ca să fii un doctor bun, eu cred că îţi trebuie să îţi imaginezi în locul persoanei pe care o tratezi, mama, tatăl, sora, soţia sau copilul şi este suficient.
Neonatologia practic înseamnă două lucruri: partea de maternitate cu copii normali, te duci cu flori la soţie, îţi vezi copilul şi mai înseamnă şi o parte critică – zona copiilor bolnavi. Noi ne ocupăm cu a doua parte. De multe ori spunem părinţilor lucrul ăsta: „Uite, dacă te uiţi în carte, nu ai nicio şansă!”
Nu de puţine ori s-a întâmplat să nu fie nicio legătură cu ceea ce scrie în carte. Vă daţi seama ce speranţe ai de fiecare dată când ai un asemenea caz? Practic, pentru tine lucrurile nu sunt încheiate. Până în ultima clipă. Nu se întâmplă totdeauna aşa. Noi nu suntem Dumnezei, dar pur şi simplu mergem până la capăt.
Sunt peste 2000 de copii pe care noi i-am îngrijit aici. A fost foarte greu pentru că am avut şi eu momente în care vedeam că nu pot să avansez şi căutam în permanenţă să schimb cu ceva lucrurile aici. Am vrut să plec din ţară. A fost o încercare deosebită pentru mine rămânerea aici. Dar nu am rămas lipsit de nădejde. Sunt 14 ani de când m-am angajat ca medic specialist şi primul meu director m-a întrebat ce vreau să fac şi am spus: „Vreau să fac o clinică la fel ca şi în Louisville”. Sunt 14 ani, trei proiecte mari, a fost proiectul de neurochirurgie, apoi proiectul de chirurgie cardiacă şi noua infrastructură pentru terapie intensivă nou-născuţi. Proiectul de chirurgie cardiacă a fost extrem de complex. Cred că aş lua-o din nou de la capăt, chiar cu toate necazurile pe care le-am avut acolo. Dar am stat o dată şi m-am uitat, am avut cred că 4000 de mailuri primite, la care am dat şi răspuns, care însemnau proiecte, intervenţii, minister, spital, colegi, pacienţi şi aşa mai departe.
Partea de nou-născuţi a însemnat o muncă de trei ani extrem de complexă. Am realizat, practic, această infrastructură de 2 milioane 100 de mii de euro. Sunt 1600 metri pătraţi. Cred că e şi o oarecare doză de încăpăţânare, aş putea să spun aşa. Parcă de multe ori m-am trezit spunând altfel. Ăsta este adevărul şi aş putea să spun că nu m-am înşelat. Am convingerea personală, intimă, că atâta timp cât faci în consonanţă lucrurile cu Dumnezeul în care te încrezi, nu au cum să fie rele lucrurile.
Digi Portret: un proiect Digi World și Digi Life.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
