De ce vikingii nu aveau coarne și alte mituri referitoare la foștii războinici nordici. Plus o serie de adevăruri bizare

Simpla rostire a cuvântului „viking” ne duce cu gândul spre, probabil, cei mai cunoscuți războinici din istoria lumii. Imaginea arhetipală a vikingului ne înfățișează un individ solid, bine legat, cu o privire ce trădează un temperament implusiv și care - obligatoriu - poartă pe cap un coif cu coarne. Ne putem imagina opusul acestei descrieri, însă niciodată un viking fără coarne pe cap. În termeni moderni, putem spune că vikingii au beneficiat de o formidabilă „identitate de brand”. Cu amendamentul că „percepția brandului” se bazează pe un neadevăr istoric. Miturile din jurul vikingilor, precum și adevăruri mai puțin cunoscute vor fi dezvăluite în noua serie documentară „Vikingii: ascensiunea și decăderea”, care va avea premiera în România pe National Geographic, în data de 17 octombrie 2022, la ora 22:00.

Filmele, benzile desenate și jocurile pe calculator au contribuit din plin la fixarea acestei reprezentări a vikingului, înfățișat ca un barbar rudimentar, aprig la mânie și accesorizat cu inconfundabilul coif cu coarne fixat pe cap.

Coarnele de pe coifurile vikingilor sunt, probabil, cel mai mare și mai bine fixat mit din ziua de azi. Documentarul National Geographic „Vikingii: ascensiunea și decăderea” anulează însă acest mit.

În primul rând, atașarea de obiecte ascuțite la echipamentul care asigura protecția capului era complet nepractică și periculoasă în bătălii: un potențial inamic ar fi putut, în luptă corp la corp, să prindă pur și simplu vikingul „de coarne” și să-i răsucească astfel mult mai ușor gâtul, decât în cazul unui coif obișnuit.

Deși originea sa e atribuită relatărilor istoricilor romani și greci despre popoarele nordice, mitul s-a „cimentat” în anul 1942, când arheologii din Danemarca au găsit un astfel de coif cu coarne. Descoperirea a făcut ca acest coif să fie în mod greșit asociat cu o veche așezare a vikingilor din regiune. Ani mai târziu s-a dovedit că specificul acestei căști de proteceție provenea din epoca bronzului și era asociată mai degrabă cu ritualurile religioase ale preoților din acea perioadă.

În afară de coiful cu coarne descoperit în 1942 - și atribuit în mod greșit culturii vikinge - nu există nicio altă dovadă arheologică sau de altă natură care să ateste că războinicii nordici ar fi purtat astfel de accesorii.

Nu, vikingii nu erau „murdari”. Din contră

De-a lungul istoriei, vikingii au purtat războaie pe mare, devenind cunoscuți ca fiind nemiloși și având propriul set de reguli. Cu toate acestea, povestea lor a fost întotdeauna spusă dintr-un punct de vedere unilateral, creștin, și abia acum, după cercetări riguroase prin intermediul legendelor și al descoperirilor bioarheologice, putem descoperi adevărul despre cine au fost cu adevărat.

Seria documentară National Geographic „Vikingii: Ascensiunea și decăderea” scoate la iveală descoperiri noi și revoluționare despre vikingi și oferă o perspectivă nouă asupra vastelor realizări globale ale celor cunoscuți drept „cei mai mari războinici din istorie”.

Concomitent, documentarul încearcă să anuleze mai multe mituri care au continuat să rămână fixate în conștiința colectivă.

Un astfel de mit face referire și la faptul că vikingii erau murdari. Nu, nu erau murdari.

Am putea crede că niște bărbați masivi, mereu pe drumuri și angajați în bătălii trebuie să fi stat prost la capitolul igienă.

Contrar aparențelor, vikingii acordau atenție igienei, hainelor și accesoriilor colorate. Studiile arată că aceștia erau extrem de curați pentru vremurile în care trăiau: foloseau inclusiv scobitori și bețișoare pentru urechi. Își pieptănau părul zilnic, făceau baie o dată pe săptămână - mult mai des decât ceilalți europeni ai vremii - și își schimbau hainele în mod regulat.

Ce înseamnă, de fapt, a fi „viking”

De asemenea, în mod surprinzător, garderoba lor nu era deloc dominată de nunațele de gri, așa cum este descrisă deseori. Există dovezi că vikingilor le plăceau hainele colorate.

Un alt mit: armatele vikingilor erau formate doar din bărbați. 

În realitate, femeile au ajutat la construirea puterii vikingilor - studiile arată că ele au deținut o poziție înaltă în comunitatea scandinavă. Cercetările realizate asupra mormintelor vikingilor au confirmat faptul că femeile erau îngropate împreună cu obiecte de valoare, multe dintre ele fiind provenite din comerț. Acest lucru ar putea însemna că ele erau implicate în negoț.

Totodată, descoperirea recentă a armelor găsite în mormintele femeilor a dovedit că acestea au luptat în rândurile armatei vikingilor.

Un alt adevăr mai puțin știut: „viking” nu se referă la o etnie aparte, ci semnifică numele unei profesii.

Astfel, aceste popoare străvechi, după toate probabilitățile, nu se intitulau drept „vikingi”.

Conform istoricilor, perioada de dominație a vikingilor a început la sfârșitul secolului al VIII-lea și, iar punctul culminant al ascensiunii lor s-a aflat la începutul secolului al XI-lea. Denumirea de „viking” le-a fost atribuită însă mai târziu.

Astfel, „viking” nu desemnează o apartenență etnică, cum ar fi „scandinav” sau „danez”, ci constituie numele unei profesii sau specializări care se poate traduce prin „luptător al mării” sau „pirat”.

De-a lungul istoriei, poveștile despre temuții vikingi evocă imagini de măcel și teroare, de jafuri și de vărsare de sânge sălbatic, dar sub infamia violenței sordide se ascunde o poveste cu adevărat fascinantă. Vikingii au fost războinici feroce, dar au fost și navigatori experimentați, exploratori neînfricați, meșteșugari, comercianți, politicieni și poeți.

Această nouă perspectivă asupra vikingilor este atent alcătuită de producătorii documentarului National Geographic „Vikingii: ascensiunea și decăderea” cu ajutorul experților în istoria vikingilor.