Exclusiv De ce nu a câștigat congolezul Eminga alegerile la Buturugeni, în Giurgiu

Data actualizării: Data publicării:
Raymond Eminga a participat la alegerile locale din județul Giurgiu.
Raymond Eminga a participat la alegerile locale din județul Giurgiu. Foto: Digi24

Construirea unei căsuțe poștale pentru nemulțumirile sătenilor și implicarea acestora în ședințele de consiliu. Sunt două dintre măsurile pe care Raymond Eminga, candidatul la Primăria Buturugeni (Giurgiu) din partea PRO România, le-ar fi luat dacă ar fi fost ales în funcție. Acesta a pierdut însă alegerile, dar spune că va continua lupta.

Raymond Eminga: „Eu am intrat chiar în lupta asta, conștient că nu era ușor, pentru că primarul de la PSD, trei a avut până ieri, trei mandate, a intrat în al patrulea. Se înțelege bine cu cei de acolo și e născut acolo. Eu, care vin din alte meleaguri, să vin să-l demontelez așa, dintr-o dată, nu e ușor...

În programul nostru ne-am gândit la participarea consătenilor la ședințele de consiliu local. Eu, dacă preluam primăria, primul lucru era să construim o căsuță poștală la care consătenii depuneau cererile cu problemele care îi deranjează. Noi, la rândul nostru, înainte de fiecare ședință, le adunam și îi invitam să participe.

Am câștigat o experiență, pentru că eșecurile ne învață, ne întăresc. Nu renunț, rămân lângă domnul Victor Ponta, continui lupta.”

Potrivit rezultatelor parțiale, el a adunat sub 100 de voturi, la mare distanță de candidatul PSD Dumitru Preda, care a ieșit primar cu peste 1.300 de voturi.

Eminga Raymond a venit din Congo, pentru studii, la vârstă de 23 de ani și spune că „a stat mai mult în România decât în Congo”. Spune că a obținut cetățenia română și se implică atât în viață comunității din Buturugeni, județul Giurgiu, unde și-a achiziționat o casă bătrânească, și oferă „meditații gratis la limba franceză pentru copiii din sat”. El a afirmat că a ales să se implice și în politică pentru că vrea „să contribuie cu idei bune”. Raymond Eminga a fost membru PSD Giurgiu, dar a aderat la Pro România în 2019.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge bine pe toate planurile
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...