Cum poți face cerere pentru urna de votare specială
Data publicării:
Hotărârea aprobată în ședința de vineri a BEC stipulează că alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secției din cauză de boală sau invaliditate și sunt internați într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reședința în localitatea sau, în cazul municipiului București, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă.
În cazul în care mai mult de 200 de persoane internate solicită urna specială, cererile de votare pot fi depuse cel mai târziu în preziua votării, până la ora 20,00, la secțiile de votare din localitatea în care se află unitatea respectivă, stabilite prin decizia biroului electoral de circumscripție a unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află imobilul unde acestea sunt internate sau a biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz.