Cruceşte-te, române (TV)!

Radu Paraschivescu Data publicării:
revelion rtv adevarul
Foto: captură RTV via adevarul.ro

Iminenta petrecere de Revelion pe care se pregăteşte s-o difuzeze RTV pare concepută pentru cei care nu şi-au epuizat resursele de stupoare şi revoltă. Post care a izbutit să urce pe scara abjecţiei într-un an mai mult decât OTV într-un deceniu, RTV încheie anul cu o lovitură de audienţă şi cu o dezvăluire. Noaptea de Revelion adună aici o serie de politicieni care şi-au preluat demnităţile suspendându-şi demnitatea şi care au fost convocaţi la distracţie alături de cântăreţi de muzică uşoară şi populară, comentatori, realizatori de emisiuni, astrologi şi analişti. Cine e curios (şi vor fi destui, fără îndoială) îi poate vedea pe aceeaşi scenă pe Mihai Constantinescu şi Corneliu Bichineţ, pe Maria Dragomiroiu şi Liviu Pop, pe Fuego şi Petre Roman, pe Constantin Bacalbaşa şi Mirabela Dauer, pe Ecaterina Andronescu şi Miron Cozma, pe Victor Ciutacu şi Irina Loghin. Cântând, dansând, simţindu-se bine şi asigurându-ne că „aşa-i românul când se-nveseleşte”.

revelion rtv adevarul
Foto: captură RTV via adevarul.ro

Surpriza e mare, dar nu uriaşă. Cine a văzut cum cinsteşte RTV Crăciunul e, la ora asta, edificat. Pentru cei care au ratat episodul, iată mâna de ajutor a unui memento. Ştiind că nu e cazul să mimeze evlavia, ziarista Cristina Şincai a transmis în direct, cu o săptămână în urmă, timp de câteva ore – de unde credeţi? De acasă de la fostul ministru de Interne Traian Igaş, absolvent de liceu la 24 de anişori şi dornic acum să ia microfonul, să şi-l proptească sub barba amplă şi să comunice publicului sentimentele pe care i le trezeşte „marea sărbătoare a tăierii porcului”. E problema domnului Igaş dacă marea sărbătoare nu e Crăciunul, ci sacrificarea unei porcine. Confuzia dintre sărbătoare şi obicei e tot problema dumisale, mai cu seamă că, auzindu-l, oamenii se pot simţi încurajaţi să contribuie şi cu alte sărbători numai bune de trecut în calendarul tranziţiei: sărbătoarea schingiuirii justiţiei, sărbătoarea batjocoririi românilor, sărbătoarea sfidării europene, sărbătoarea furtului sistematizat, sărbătoarea corupţiei endemice, sărbătoarea abuzului garantat etc. Ceva mai greu de înţeles e opţiunea Cristinei Şincai de-a cupla Crăciunul cu apucăturile măcelăreşti ale fostului ministru. Să fi uitat ziarista cum le-a răspuns Traian Igaş colegelor ei de breaslă când a fost întrebat de ce lipseşte din peisaj comisarul-şef Christian Ciocan, pe atunci purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei? Dacă da, să-i amintim: „Ce e, fetelor, deja vi s-a făcut dor de Ciocan?”

Dar să revenim la oile şi la vedetele Revelionului de la RTV. E de observat fineţea cu care eminenţa cenuşie a petrecerii a cuplat muzica populară şi politica, având drept rezultat un concept nou, pe nume muzică popularitică. Unul dintre exponenţii ei este cântăreţul Gheorghe Turda din Săpânţa (şi nu invers), rapsod atât pe scenele patriei, cât şi pe cea a Parlamentului European, căruia i-a oferit un siderant cocktail naţionalist costumat în strai popular. Onorabilul domn Turda a colaborat cu o mulţime de ansambluri folclorice: Junii Sibiului, Cindrelul, Doina Carpaţilor, Mara, Doina Română, Doina Transilvaniei, Ciprian Porumbescu, Ciocârlia, Mărţişorul etc. Acelaşi onorabil domn a colaborat la fel de eficient şi cu Securitatea, ceea ce e pesemne o bilă albă pentru RTV. CNSAS dezvăluie că Gheorghe Turda şi-a turnat la Securitate o mătuşă care voia să plece din ţară (un modus operandi care aminteşte, felin şi fellinian, de motanul Felix „Mia culpa” Voiculescu şi de verişoara lui, raportată cu egală vigilenţă organelor). Cântăreţ şi la nunţi, şi la Mănăstirea Secu, Gheorghe Turda este în prezent general de brigadă în rezervă, cetăţean de onoare al oraşelor Cluj şi Bucureşti şi posesor al ordinului „Virtutea militară” în gradul de Cavaler cu însemne pentru militari. Cum ziceam, „aşa-i românul când se-nveseleşte”. Sau când se rtv-eşte. Cum să nu inviţi un asemenea bronz să-ţi înnobileze noaptea albă dintre anii negri?

Secvenţele de la Revelionul RTV difuzate în avanpremieră şi preluate de site-uri ca www.adevarul.ro şi recorder.ro conţin şi alte delicatese. Printre ele: Florin „altă întrebare” Iordache ţinând microfonul ca pe tulumbă şi abia îngânând „Mă dusei să trec la Olt”, între o cântăreaţă de meserie şi o moderatoare; Florin „cumpăraţi Reumatic şi Artrotic” Condurăţeanu salivând melancolic, cu ochelarii lui de soare în ape albăstrii, dar capabil, la o adică, să răcnească inchizitorial „Ce caţi noaptea la pârâu, băăăă?”; Carmen Harra, bâţâindu-se primejdios, scuturându-şi capul ca un bidiviu agasat de muşte şi crezându-se cu patruzeci de ani în urmă; două cópii în haine militare ale muppets-ilor Waldorf şi Statler cântând „Noi suntem români” şi făcând ca mesajul lor în trei cuvinte să pară mai degrabă o ofensă decât o onoare; Şerban „am o fotografie cu dumneavoastră făcând sex anal” Nicolae mărturisind ce bărbat era odată, pe vremea când o făcea lată cu puşca şi cureaua, nu cu legile justiţiei; în fine, Miron Cozma, într-o apariţie spiralată şi aiuritoare, la jumătatea drumului dintre o Irina Rodnina rămasă fără Aleksandr Zaiţev şi un derviş operat de hemoroizi.

Cum se spune de obicei, nu-i rău, dar e loc pentru mai bine. Dacă vrea ca Revelionul 2019 să fie un succes pe măsura celui din 2018, RTV trebuie să înceapă pregătirile din vreme. Şi să meargă pe aceeaşi linie, având totuşi grijă să vină şi cu numere noi: Lucian Bolcaş dansând din buric pentru confortul psihic al Andreei Creţulescu, Bogdan Chireac făcând striptease în tandem cu Monica Tatoiu, Pavel Abraham într-un recital de hipnoză la beci etc. A, încă un lucru. Scriam la început că Revelionul RTV va însemna o lovitură de audienţă şi o dezvăluire. Lovitura de audienţă e uşor de intuit. Unde e însă dezvăluirea? În chiar afişul petrecerii. Prin strângerea laolaltă a politicienilor din PSD şi a ziariştilor şi moderatorilor de la RTV, postul lui Sebastian Ghiţă dă cărţile pe faţă. Declaraţia lui Victor Ciutacu şi a colegilor lui de platou e simplă şi fără echivoc: da, suntem alături de cei care încurajează frauda şi vor legi cu adresă. Da, suntem pentru îngenuncherea justiţiei. Da, suntem pentru îndepărtarea de Occident şi plutirea pe Donul (deocamdată) liniştit. Da, îi susţinem pe Liviu Dragnea şi pe cei ca el. Şi, da, puţin ne pasă.

Cine vede doar grotescul acestui program de Revelion se opreşte la epidermă. Cine râcâie un pic cu unghia minţii dă peste agenda reală a RTV şi peste jocul ei de ultimă speţă. Iar dacă pe alte posturi TV în dimineaţa de 1 ianuarie se va auzi imnul naţional, cine a căscat gura la RTV va avea motive să intoneze imnul în una dintre versiunile lui neomologate: „Aşteaptă-te, române”, „Descurcă-te, române” sau „Cruceşte-te, române”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...