Coroana de Oțel și republica lui Carada
În urmă cu 150 de ani, când Carol I s-a instalat la Bucureşti, România nu avea monedă naţională. Leul românesc era încă în stadiu de proiect. Alexandru Ioan Cuza încercase să creeze o monedă naţională: romanatul. Dar opoziţia vehementă a Puterii Suzerane, Turcia, a dus la abandonarea ideii. Prinţul de Hohenzollern Sigmaringen a fost mai greu de oprit. Chiar în toamna lui 1866 a promulgat o Constituţie care nu făcea nicio trimitere la subordonarea faţă de Sultan. Iar în 1867 a fost adoptat proiectul privind moneda naţională, leul, şi trecerea la sistemul monetar, zecimal şi metric din Uniunea Monetară Latină. Următorul mare proiect financiar, crearea Băncii Naţionale a României, a fost posibil abia după cucerirea prin război a Independenţei.
Când plecai după târguieli, acum 150 de ani, trebuia să scoţi din pungă sau din buzunar monede de foarte multe feluri. Afacerile se împiedicau la tot pasul în preschimbarea banilor, iar singurii care aveau de câştigat erau zarafii, proprietarii caselor de schimb valutar. Românii cumpărau şi vindeau în piaştri turceşti, galbeni austrieci sau sfanţi de argint, tot habsburgici, cu diviziunea lor, crăiţarii. Ca să se înţeleagă, cu toţii au apelat la o soluţie ingenioasă. Socoteau totul, raportau totul la un vechi taler olandez. Acest Lowenthaler, o mare monedă de argint cu un leu rampant, adică ridicat în două picioare, se aflase în circulaţie pe la 1700, dar românilor le plăcuse atât de mult desenul încât îl ţinuseră minte. La acest leu de referinţă a apelat Carol I când a semnat legea sistemului monetar în 1867.
Istanbulul și Viena au protestat. Negocierile au dus însă la un compromis rezonabil. Au fost bătute, la Londra şi Bruxelles, numai monede de cupru. Dar în 1870, odată cu apariţia Monetăriei Statului, Carol I a mers şi mai departe. A apărut şi leul de argint.
În iunie 1877, în plin război pentru Independenţă, apare şi prima emisiune de hârtie-monedă, de fapt bilete ipotecare garantate cu domenii ale statului în valoare de 60 de milioane de lei.
Momentul, crucial în istoria modernă a ţării, îl aduce în prim plan pe cel mai tânăr dintre paşoptişti, liberalul radical Eugeniu Carada. Boier craiovean, finanţist abil, om curajos, el avea, prin Masonerie, legături strânse cu mediile financiare occidentale.
Prof. Bogdan Murgescu,experti în istorie economică, Facultatea de Istorie, Universitatea București: „Era o formă de integrare europeană. Lojile masonice au avut un mare rol în modernizarea României.”
Prof. Adrian Niculescu, expert în istorie modernă, Școala de Studii Politice și Administrative: „Detractorii, foarte mulţi, îl considerau o liftă păgână, un străin, un venetic, o carada, aşa îi spunea Eminescu, o carada, punându-l într-o înşiruire cu nişte anti-români. Numele nu este, sigur, nici Ursu, nici Gheorghe, nici Neagu. Eugeniu Carada, după unii ar fi de origine grecească, alţii spun că ar fi fost de origine franceză, dar asta are mai puţină importanţă. A fost român cum puţini alţii au fost.”
După recunoaşterea Independenţei în 1878, nevoia crescândă de credite pentru proiecte de anvergură duce, în aprilie 1880, la înfiinţarea Băncii Naţionale, în timpul mandatului de premier al liberalului Ion Brătianu. Deşi a fost autorul proiectului de lege, Eugeniu Carada refuză să devină guvernator. Era republican. Numirea guvernatorului se făcea prin decret regal, iar Carada nu voia să aibă de-a face cu regele.
Prof. Adrian Niculescu: "La început a fost Carada, mai clar şi mai plastic nu se poate. El în 1880 refuză să devină guvernator şi lasă pe Ion Câmpineanu cel tânar, fiul celuilalt Câmpineanu de la 1848, să devină guvernator al Băncii Naţionale. Fiindcă avea nevoie de semnătura regelui. El a reuşit şi o performanţă, aceea de a nu se întâlni niciodată, de a nu sta niciodată faţă în faţă cu regele niciodată, în anii aceia când era o societate civilă extrem de restrânsă şi când te aşteptai ca să te încrucişezi într-un fel sau altul cu regele, lucru care nu s-a întâmplat.”
Influenţa lui Eugeniu Carada în mediile liberale era însă atât de puternică, legăturile cu fraţii Goleşti, Ion Brătianu şi C.A.Rosetti, din vremea Revoluţiei paşoptiste, atât de solide, încât prim-ministrul revine peste trei ani, cu o altă propunere:
Prof. Adrian Niculescu: „Printr-un fel de şantaj, Ion Brătianu i-a spus: acceptă poziţia de director general care nu presupune semnătura Regelui. Dacă nu accepţi asta, eu îmi dau demisia din guvern. Mă sinucid eu politic, Ion Brătianu îşi dă demisia, dacă tu, Eugeniu Carada, nu accepţi să fii director general al Băncii. Şi din acel moment a preluat baierele Băncii.”
Vreme de 30 de ani, Eugeniu Carada a fost eminenţa cenuşie a BNR. Economia ţării înregistra ritmuri de creştere remarcabile. Proiectul de ţară al lui Carol I - reţele performante de căi ferate şi drumuri, generalizarea învăţământului primar la sate şi a celui liceal în oraşele de provincie, clădiri publice somptuoase şi universităţi la Bucureşti, Iaşi sau Constanţa, toate necesitau bani. Liberalii investiseră masiv în cele două treimi capital privat ale Băncii Naţionale. Investiţia s-a dovedit profitabilă:
Prof. Bogdan Murgescu: „Banca Naţională avea o poziţie privilegiată în raport cu băncile comerciale. Şi investiţiile în BNR erau mai sigure în ceea ce priveşte existenţa unui profit. Este o investiţie nu neapărat cu maximizarea profitului pe termen scurt, dar este cu profit mai sigur. Investiţii la Banca Naţională erau cele care dădeau certitudini.”
Regulile de funcţionare ale BNR s-au schimbat pe parcursul timpului. Temelia solidă pusă de Eugeniu Carada şi asociaţii săi a rezistat chiar şi barbariei financiare aduse de ameninţarea nazistă, de ocupaţia sovietică şi de dictatura comunistă.
Cât despre regele Carol I, el a fost singurul care a reuşit să îşi ia revanşa, cavalerească, de la Eugeniu Carada.
Prof. Adrian Niculescu: „În 1910 în momentul încetării din viaţă a lui Carada, regele Carol I care îi respecta opţiunea şi era un om superior, regele Carol I, şi între oameni superiori te înţelegeai. Zice vreau să îl văd măcar o dată în viaţă, măcar o dată într-un fel sau altul. Ideea a fost ca cortegiul funerar al lui Eugeniu Carada să facă un detur prin faţa Palatului Regal. Regele Carol I s-a îmbrăcat în uniforma cea mai elegantă, de gală, şi a stat din spatele unei perdele, salutând cu respect trecerea cortegiului funerar al lui Eugeniu Carada. Nu cred că este un omagiu mai frumos care i se putea aduce unui om de aşa carură, de asemenea principii şi de asemenea moralitate.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
