În urmă cu 162 de ani, românii din Ţara Românească şi Moldova îşi alegeau pentru prima dată domnitorul. La 24 ianuarie 1859, candidaţii munteni au decis să se retragă, iar în fruntea Ţării Româneşti a fost ales domnitorul Moldovei. În ciuda opoziţiei a trei imperii, românii au hotărât să formeze o singură ţară.
Prin această tactică a faptului împlinit, hotărârea politicienilor români sfida decizia Marilor Puteri. Acestea ceruseră ca Unirea Principatelor să fie numai una administrativă, adică cele două ţări să aibă instituţii similare, dar în dublu exemplar: doi domnitori, două guverne, două parlamente, cu o singură Curte de Casaţie, comună, la Focşani. Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova şi Ţara Românească au devenit un singur stat. Peste doi ani, administraţia lui Cuza unifica instituţiile, iar Unirea devenea una reală.
24 ianuarie este, așadar, ziua Unirii Mici. Este momentul în care s-a făcut mai mult decât desfiinţarea unei graniţe. Atunci s-au pus bazele statului modern, care a însemnat şi o economie funcțională. A fost momentul în care au fost demarate primele reforme serioase care au dezvoltat această ţară.
Alexandru Ioan Cuza avea o misiune extrem de dificilă pe care, din fericire, populația a înțeles-o. Prioritară era sincronizarea economiilor din cele două țări, cât se putea vorbi în acel moment de economie, căci erau țări predominant agrare, comerțul era de fapt negustorie, iar industria era încă în stare de gestație.
După Unire, era momentul pentru modernizarea țării. S-a făcut o reformă fiscală în 1861 prin instituirea unui impozit personal pentru bărbații majori, dublat de un impozit funciar.
A mai fost introdusă o contribuție pentru drumuri, semn că intenția era de a dezvolta infrastructura țării, impozitul funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern.
De unde au venit banii pentru investiții
Reforma agrară și secularizarea averilor mănăstirești, confiscate de stat pentru a-l face mai puternic, sunt două măsuri care au avut un impact major, deși reforma agrară, adoptată în 1962, nu a reprezentat o revoluție, căci conservatorii aflați la putere au vrut să-și păstreze cât mai mult din privilegii.
La mijlocul secoului al XIX-lea, România era mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate și era nevoie de legi și instituții care să perimită României un salt în timpul istoric. Au apărut legile pentru reorganizarea administrativă, pentru construirea căilor ferate, și norme care stimulau formarea unui corp de experți în diverse domenii economice.
Încă din 1859, economiştii realizau importanţa pe care o au investiţiile pentru sănătatea unei economii. Partea bună era că la acea vreme exista un capital intern disponibil care rezulta din exportul de produse agricole.
Pe lângă acest capital intern, insuficient totuşi, politicienii vremii acordau o importanţă sporită şi capitalului extern. În 1865 este semnată concesiunea pentru construirea căii ferate care avea să unească Bucureştiul cu Dunărea, la Giurgiu. În privința șoselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de către o casă engleza, a 19 poduri metalice.
Cum a apărut leul, moneda națională
Au fost reforme importnate și greu de realizat, căci abia în 1862 Unirea devine efectivă și se poate vorbi de un stat funcțional cu un singur guvern.
României îi lipsea însă un lucru esențial pentru o economie importantă. O monedă proprie. Dreptul regalian de batere a monedei însemna independența statului. Cuza și apropiații săi încep din chiar anul alegerii sale ca domn, 1859, pregătirile pentru înființarea unui sistem monetar.
Într-un document din 18 noiembrie al Consiliului de Miniștri al guvernului din Muntenia, apare pentru eventuala monedă denumirea de „romanat”, care era copiat, ca dimensiuni și greutate, după fracul francez. Pe baza documentului, s-a întocmit, în 1860, un proiect de lege care stabilea că se vor bate monede din aur, argint și aramă. Însă moneda a fost interzisă de puterile protectoare, în urma protestelor Imperiului Otoman.
Abia șapte ani mai târziu, la 22 aprilie 1867, la un an după abdicarea lui Cuza, este stabilită prin lege moneda națională leul.
