Ziua Unirii Principatelor Române: Iohannis și Ciolacu participă la evenimentele din București, Ciucă și Simion sunt la Iași

Data actualizării: Data publicării:
paradă militară
Peste 330 de militari vor defila în centrul municipiului Iaşi. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Miercuri se împlinesc 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Parlamentul României a adoptat în anul 2014 proiectul de lege care stabilește ca data de 24 ianuarie să fie zi liberă, conform Codului Muncii. Programul din acest an, de Ziua Unirii Principatelor Române, include ceremonii militare și religioase la care participă preşedintele şi premierul României, la manifestările din Bucureşti, iar preşedintele Senatului Nicolae Ciucă şi lideri ai principalelor partide de opoziţie se află la Iaşi, informează News.ro.

ACTUALIZARE 13:30 Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în discursul susținut în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, că „decizia istorică de la 24 ianuarie 1859 a fost o alegere conștientă a parcursului nostru colectiv”. În acest context, șeful statului spune că anul 2024 are, la rândul său, „o încărcătură deosebită, fiind anul în care alegerile pentru care suntem chemați la urne vor modela România de mâine”. „Toate aceste mari proiecte de anvergură trebuie continuate și de aceea este important să conștientizăm că deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre, iar fiecare vot reprezintă un angajament profund față de viitorul nostru comun”, mai arată acesta.

ACTUALIZARE 12:55 Premierul Marcel Ciolacu a făcut un apel la unitate, în mesajul rostit la Mormântul Ostașului Necunoscut, de Ziua Unirii Principatelor. Doar dacă suntem uniți demonstrăm că luptăm pentru România, a adăugat el. Ciolacu a spus că 24 Ianuarie este „o zi simbol a istoriei poporului român”. „O zi care, la 165 de ani distanță, ne transmite la fel de puternic forța valorilor care ne definesc ca națiune. O zi care ne dă ocazia de a onora efortul și sacrificiile românilor care au luptat pentru idealurile noastre comune: unitate și suveranitate”, a spus Ciolacu.

ACTUALIZARE 11:30 Câteva mii de persoane participă, miercuri, în Piaţa Unirii din Iaşi, la manifestările de Ziua Unirii Principatelor Române. Între participanţi se află şi reprezentanţi ai asociaţiilor care susţin construcţia de autostrăzi în Moldova. Pe scena din Piaţa Unirii au urcat liderul PNL, Nicoale Ciucă, secretarul general al PNL, Lucian Bode, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, şi primarul Mihai Chirica. 

„Atunci când a avut obiective clare și un plan de țară, România a avut doar de câștigat. De aceea, cine înțelege cu adevărat istoria unui popor, înțelege ce are de făcut în continuare”, a transmis Nicolae Ciucă, de pe scena din Piața Unirii

„Prin efortul nostru al tuturor suntem stat membru al UE, suntem un aliat respectat în NATO și putem să ne apărăm cetățenii într-o lume în care conflictele armate și economice se înmulțesc. (...) Istoria se scrie în contexte favorabile, prin fapte mari de curaj și prin voința de a depăși toate greutățile. România și întreaga lume liberă se află într-un moment de răscruce pentru destinul lor. (...) În fața crizelor, prioritatea noastră a fost să asigure stabilitatea țării, nu să accentuăm conflictele din societate. Știu că mulți români sunt nemulțumiți și trebuie să vorbim deschis despre aceste nemulțumiri. Știu că mulți oameni sunt dezamăgiți și așteaptă mai mult de la clasa politică. Vor să vadă soluții pentru prețurile în creștere. Vor să vadă soluții pentru venituri mai mari. Vor să vadă soluții pentru finalizarea marilor proiecte de infrastructură. Vor să vadă soluții pentru o fiscalitate echitabilă, pentru școli mai bune și spitale mai performante. (...) Există o legătură strânsă între problemele și nevoile de zi cu zi ale cetățenilor și obiectivele mari ale țării în care trăim. Nu sunt aspecte diferite. Sunt elementele unui întreg, care se numește viața noastră. Problemele pe care trebuie să le rezolvăm pentru a avea o viața mai bună nu pot fi separate de pericolul ca România să fie scoasă de pe traseul ei democratic și adusă în haos politic și economic. România nu va ajunge pe mâna demagogilor și a populiștilor pentru că destinul României este să fie parte din lumea liberă, din lumea occidentală, din lumea celor puternici”, a mai declarat președintele PNL.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La Iași se află și peste 2.000 de membri şi simpatizanţi AUR, inclusiv liderul formaţiunii, George Simion. Aceştia au părăsit însă Piaţa Unirii, îndreptându-se spre Palatul Culturii.


Știrea inițială

Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, organizează, miercuri, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu vor lua parte la evenimentele din Bucureşti, organizate în Parcul „Carol I”, în timp ce preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă şi liderii principalelor partide de opoziţie se vor afla la Iaşi.

Potrivit Ministerului Apărării, în Bucureşti, la ora 10.00, va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române.

Tot în Capitală, de la ora 12.00, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Statului Major al Forţelor Terestre şi Diviziei 2 Infanterie „Getica”, la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

La acest eveniment sunt aşteptaţi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu, ambii având programate discursuri.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă va fi prezent la evenimentele care vor avea loc la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderul USR Cătălin Drulă, cel al PMP, Eugen Tomac, preşedintele formaţiunii Forţa Dreptei, Ludovic Orban. Liderul AUR George Simion se va afla şi el la Iaşi, anunţând şi organizarea unui marş de Ziua Unirii.

Peste 330 de militari vor defila în centrul municipiului Iaşi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, parada urmând să includă, în funcţie de condiţiile meteo, şi un survol al elicopterelor militare.

În cadrul ceremoniei militare vor participa militari şi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, de la Brigada 15 Mecanizată, Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 53 Comando „Smaranda Brăescu” Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, Colegiul Liceal Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc şi Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi ”Petru Rareş Fălticeni”.

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua în care s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848, care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri