Coroana de Oțel | Prima occidentalizare, primele spitale
Primele aşezăminte spitaliceşti din Moldova şi Ţara Românească au luat fiinţă cu 150 de ani înainte de venirea prinţului Carol de Hohenzollern la Bucureşti. Era o perioadă în care echilibrul de putere din Balcani a favorizat occidentalizarea. Medicii greci şi italieni de la curtea eruditului Constantin Brâncoveanu şi-au impus ideile în înaltele cercuri boiereşti. Un anume Iacob Pilarino, grec cu studii în Italia şi lucrări medicale publicate la Londra, a inspirat nu numai procedurile medicale, ci şi arhitectura celui mai vechi spital din Bucureşti, Colţea.
Octavian Buda, doctor: „Iacob Pilarino are un rol de jucat în construcţia spitalului, mai concret în arhitectura acestuia. El este inspirat după un spital veneţian, San Lazaro del Medicanti, Sfântul Lazăr al Nevoiaşilor, al săracilor, care se găseşte şi azi la Veneţia, pe unul din cheiurile de acolo. Şi avem o imagine destul de apropiată de structura iniţială a spitalului Colţea, referindu-ne la spitalul veneţian printr-un tablou al lui Canaletto, din 1700. Clădirea de astăzi în care noi ne aflăm acum este o clădire nouă, reconstruită pe la 1880.”
Mai importantă însă decât arhitectura spitalului era modul de finanţare. Cvasi-totalitatea aşezămintelor cu impact social erau private, fie că era vorba de spitale sau de vechile bolniţe de pe lângă mănăstiri:
Octavian Buda, doctor: „Bolniţele mănăstireşti au acest statut social de a primi în interiorul lor oameni cu probleme de sănătate şi probleme de integrare socială. Aceste mănăstiri sunt girate şi subvenţionate de aceste familii bogate şi există această dorinţă de caritate. Un arhiepiscop catolic vizitează o mănăstire din nordul Moldovei şi spune că modalitatea călugărilor ortodocşi de a uşura suferinţa îndrăciţilor a provocat admiraţia iezuiţilor. Nu ştiu care au fost aceste metode. Paşnice, în orice caz. ”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „Pisania de întemeiere a mănăstirii şi spitalului Colţea spune că lucrările s-au făcut cu sprijinul prea-cinstitului stolnic, Mihai Cantacuzino, şi un oarecare ajutor al familiei clucerului Radu Colţea. Documentul, datând de la 1706, îndeamnă apoi la donaţii, fie măcar de 1 leu. Iată un chip minunat de milostenie, spune pisania, pentru oricine doreşte ca pentru o cheltuială mică să fie pomenit pentru totdeauna. Donaţiile vor deveni apoi o formă constantă de finanţare a Spitalului.”
Tot despre bani privaţi este vorba şi la Spitalul Sfântul Spiridon de la Iaşi. Ridicarea spitalului, pe lângă mănăstirea cu acelaşi nume, a fost iniţiativa domnitorilor fanarioţi Constantin Racoviţă, Scarlat Ghica, Ioan Teodor Callimachi şi Grigore al III-lea Ghica, pe parcursul a aproape 15 ani. Ei au donat moşii, ocne de sare şi spaţii comerciale unei aşa-numite Epitropii. Epitropii, aleşi de regulă dintre finanţatorii mănăstirii, administrau această avere, iar din venituri finanţau spitalul. De-a lungul timpului, donaţiilor domneşti li s-au adăugat danii din partea boierilor, negustorilor şi chiar a unor târgoveţi ceva mai avuţi.
Sorin Grigoruță, istoric: „Mănăstirea Sf. Spiridon pe lângă care s-a format spitalul Sf. Spiridon şi Epitropia a funcţionat ca o cupolă pentru alte aşezăminte care s-au dezvoltat de-a lungul timpului în Moldova. Şi mă refer aici la spitale care au fost înfiinţate în oraşele mai importante din Moldova urmând exemplul spitalului Sfântul Spiridon. Şi vorbesc aici de spitalele înfiinţate la Botoşani, Galaţi, la Focşani, la Hârlău un pic mai târziu. Unele din iniţiative private, ale marillor boieri, altele din iniţiativa unor mănăstiri. Cum a fost la Roman pe lângă mănăstirea Precista sau Focşani pe lângă mănăstirea prorocul Sfântul Samuil.”
În pofida acestei reţele spitaliceşti în devenire, starea de sănătate a populaţiei a rămas precară. În timpul marilor epidemii de ciumă sau de holeră, spitalele erau închise pentru ca medicii să poată merge în focarele de boală. În plus, spitalele erau deseori rechiziţionate de ocupanţii străini, de obicei ruşi sau turci, dar şi austrieci. Chiar şi atunci când funcţionau pentru localnici, multe spitale erau depăşite de situaţie:
Sorin Grigoruță, istoric: „O descriere a spitalului de la Roman din 1832. Spitalul nu avea mai mult de 3-4 cămăruţe, din care una era rezervată medicilor, apoi două saloane pentru bolnavi, care nu depăşeau 10 paturi şi o cameră pentru aşa-numiţii posluşnici, adică cei aveau grijă de bolnavi efectiv, nu medical, ci în ceea ce priveşte îngrijirea bolnavilor. ”
Sistemul sanitar din Principate se îmbunătăţeşte simţitor în vremea guvernatorului militar rus Pavel Kiseleff care a fost domnitorul de facto al Moldovei şi Ţării Româneşti între 1829 şi 1834. Îngrijorat de pierderile înregistrate inclusiv în rândurile armatei ţariste, Kiseleff a instituit primele reguli de carantină şi protecţie sanitară. Dar lipsurile sunt în continuare uriaşe. În primul rând, nu existau suficienţi medici.
Adrian Majuru, istoric: „Aa...puteau fi felceri, spiţeri, germani, veniţi din Ardeal, care îi dezvoltaseră afacerea între timp, datări sunt din sec XIX, greci, aromâni, cu şcoli în Italia sau în Europa Centrală, dar izolaţi, nu comunicau între ei, erau atât de puţini încât nici de concurenţă nu putea fi vorba. Și în lipsa spitalelor, ei dădeau şi diagnosticul, şi tratamentul. ”
Totuşi, Regulamentele Organice, adoptate în 1832 sub conducerea contelui Pavel Kiseleff, crează osatura unui sistem medical modern.
Octavian Buda, doctor: În clipa în care influenţa otomană se estompează, Pavel Kiseleff ia iniţiativa Regulamentelor Organice şi face un lucru în plan medical, pe care specialiştii o numesc medicalizare. Ce înseamnă? Nu că apar primele comportamente în plan medical, acelea sunt de când există umanitatea. Medicalizarea înseamnă că la nivelul statului se crează o instituţie şi o legislaţie medicală, sanitară care să asigure accesul la tratament, posibilitatea interacţiunii cu un medic, într-un spital. Nişte reguli care vor fi sistematizate de Carol Davila într-o Direcţie Sanitară, să spunem şi aşa. Şi nucleul acesta al creării acestei medicalizări este realmente Eforia Spitalelor Civile este fuziunea acestor trei fundaţii.
La Bucureşti, medicalizarea a însemnat unificarea fundaţiilor care administrau averea privată a spitalelor Colţea, Pantelimon şi Filantropia sub coordonarea unică a Eforiei Spitalelor Civile.
Adrian Majuru, istoric: „Această instituţie a avut un caracter privat, ea semăna cu ceea ce numim astăzi o fundaţie, coordonată de un eforat - format din cinci reprezentanţi ai familiilor boiereşti care au creat, au ctitorit spitalele respective - Spitalul Pantelimon, Spitalul Colţea şi Filantropia- şi avea deasupra un director medical. Finanţele veneau cu precădere din donaţii; era proprietară de terenuri, de active bancare, de terenuri petrolifere, sate, aveau şi magazine în Centrul Vechi din București de pildă. Astfel încât puteau construi spitale noi, au fost construite în a doua decadă, puteau să utileze aceste spitale şi mai ales să plătească salariile medicilor.”
Se pare că salariile medicilor erau suficient de mari în Principate ca să atragă profesionişti cu adevărat bine pregătiţi. La chemarea domnitorului Barbu Ştirbei, un astfel de medic, elveţian din zona franceză, Carol Davila, avea să fie angajat la Bucureşti. Dincolo de clientela sa aleasă în familiile aristocraţiei, Davila se impune treptat ca organizator al sistemului public de sănătate. Şi nu va fi singurul.
Adrian Majuru, istoric: „Tinerii boieri trecuseră pe meserii liberale. Nu toţi, dar o bună parte dintre ei şi-au dat seama că trebuiau să schimbe ceva în viaţa lor pentru că altfel nu se pot întreţine. Şi un astfel de tânăr era şi Nicolae Creţulescu, care la un moment dat, întorcându-se de la Paris cu diligenţa la Bucureşti, a surprins vorbind nişte ţărăni. Şi ce spuneau ţăranii? "Au înnebunit boierii noştrii? Un Rosetti măsoară drumurile şi un Creţulescu s-a făcut doctor?!" "Ce e asta?!" Ţara era în contratimp.”
Elena Vijulie, jurnalist Digi24: „În 1864, Eforia Spitalelor, cu o vechime deja de 30 de ani, devine instituţie de utilitate publică cu patrimoniu separat de cel al Statului. Bugetul Eforiei Spitalelor este supus votului Camerei Deputaţilor ca şi bugetul de stat. Iar averea Eforiei Spitalelor era administrată potrivit legi contabilităţii publice sub Controlul Curţii de Conturi. Eforia Spitalelor este precursoarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de astăzi.”
Trecerea la modernitate s-a făcut însă cu mult efort şi după multe conflicte. Taxarea uniformă a averilor, adică inclusiv a celor care finanţau privat aşezăminte sociale, s-a impus cu greu. Când s-a impus, rezultatele au fost vizibile.
În vremea Coroanei de Oţel, bugetul de stat a finanţat Independenţa, construcţia de la 0 a reţelei de căi ferate, generalizarea învăţământului primar şi un sistem universitar care în decurs de 40 de ani va rivaliza cu cel din ţările occidentale.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
