Cea mai mică, săracă și îmbătrânită localitate din România. Mașina cu pâine ajunge doar joia
O comună din Hunedoara mai are doar 98 de locuitori. Cu tot cu primar. O dată pe săptămână, oamenii se îmbracă frumos, merg în centru şi așteaptă. Este ziua în care maşina cu pâine ajunge la ei. Vedem povestea bătrânilor din Bătrâna Hunedoarei, la Raport de ţară.
Norii lui martie mângâie Tărâmul Pădurenilor. Parcă şi ei refuză să facă haltă-n partea asta de Românie. Aleargă colo şi dincolo, să le spună şi altora povestea asta din munţi. Povestea celei mai mici şi mai sărace comune din ţară. Fără dispensar, fără şcoală, fără cimitir. Capitala rurală a caselor părăsite. 98 de suflete mai trăiesc în Bătrâna Hunedoarei. În satul Piatra însă niciunul.
„Asta-i casa de unde a plecat ultima familie. Am ajuns la ultima gospodărie din satul Piatra, care a dispărut la sfârşitul anului 2018. Ultimii locuitori au plecat datorită condiţiilor pe care le vedeţi şi dumneavoastră. N-a fost curent. S-au plâns că nu au apă. A fost o familie tânără. Au apărut copii de şcoală şi... Putem să intrăm. Batem degeaba... Pe uşă e pus zăvorul... Asta e viaţa în satele comunei Bătrâna”, spune Radu Herciu, primarul.
Ursuleţi de pluşi abandonaţi la ferestre. Oale şi cizme înfipte-n uluci. Jucării azvârlite-n hududoaie... Semne de viaţă.
Şi morminte săpate-n grădini! Căci la Bătrâna Hunedoarei nici măcar cimitir nu este. Morţii sunt îngropaţi în livezi, ori în curţile caselor.
„Da. Şi noi avem aici. Părinţii mei sunt după grajdiul ăsta, încolo sunt înmormântaţi părinţii mei! Sunt părinţii mei, doi. Sunt bunicii mei, doi. ( De când se îngroapă morţii în curţi, aici?) - Păi eu de când ştiu”, spune Sabina Moldovan, localnic.
Sabina trăieşte în satul Răchiţaua. N-are apă, n-are canal, n-are asfalt, n-are transport. Cel mai apropiat magazin alimentar e la două ore de mers pe jos, casa şi-o luminează cu un panou solar. Dispensarul, la Dobra: 25 de kilometri distanţă. De aici, din Răchiţaua, ca să ajungi şi să te întorci de la medic ai nevoie de cel puţin două zile.
„Soţul meu s-o dus la doctor de ieri. Om plătit maşină de a venit să-l ducă şi să plătim să-l şi aducă. Nu vine până mâine! Două-trei zile trebuie să facem până ne ducem la medic. - Dar de ce? - Dar cu ce să ne ducem? - Autobuz nu-i? - Autobuz nu-i, drum nu-i, să vină maşini mai mici după noi. Aţi văzut cum e drumul pe aici, pe la noi. Nu e, nu e bine! Nu-i bine, nu-i uşor aici, la noi. Dar n-avem ce face, dacă ne-am sădit pe aici”, spune Sabina Moldovan, localnic.
La un kilometru şi jumătate de pătraţia Sabinei, stă Gigi. Omul a ajuns în sat prin 1975 şi n-a mai plecat. E însurat. Creşte păsări, ţine doi câini. Are livadă, viţă-de-vie şi-o casă mică. Vecini, niciunul.
„În 75 era plin de oameni aici, pe dealul ăsta. Era plin de oameni. - Acum 44 de ani! - Da! Acum, toţi oamenii s-or dus în pământ. De vreo câţiva ani o murit un vecin de aici. Am avut o vecină şi aia a murit. Am mai avut nişte vecini din jos, aici, iar au murit şi ăia... Amândoi! Mai am nişte vecini peste drum de la Zamfir, de acolo de peste drum, ăia s-au dus la Dobra. Sunt la Dobra. Şi-n rest... Or mai murit pe dealul ăsta. Or fost fost oameni, încolo, care or mai murit. Oameni n-or să mai fie pe dealul ăsta... Toţi oamenii sunt bătrâni. Toţi oamenii mor. Trei inşi mai suntem aici în localitatea Răchiţaua. Trei familii. Şi-n Faţa Roşie mai sunt 9 familii. Dacă-s 9”, spune Gigi Ruginescu, localnic.
În Faţa Roşie, cel mai îndepărtat sat al comunei Bătrâna, pustietatea şi timpul au pus lacăt şi pe şcoală.
Generaţii întregi de pădureni au desluşit alfabetul aici, în poiană. De trei decenii însă clopoţelul a amuţit. Doar vânturile şi ploile mai sună-n pereţi. Atât.
Peste drum de şcoală sunt două case şi-un grajd. Goale şi ele. Nici gard nu mai au nici poartă.
Până la următoarele case locuite, maşina străbate un drum strâmb, urcă şerpuit printr-un pâlc de pădure şi după vreun sfert de oră se lasă-n vale, în luminiş.
Prima gospodărie e a lui Aron. Omul a fost învăţător, jos, la Bătrâna, apoi consilier local. A lăsat însă politica şi-a ales să-şi muncească pământul, laolaltă cu familia. Cresc animale şi se descurcă greu.
„Muncă... Duminica muncă, sâmbăta... Aici n-avem zile libere. Tot muncă! Şi dobânda unde e? Oile le-am vândut. Că nu se mai rentează în ziua de astăzi. - De ce? - Păi mai mult pierzi decât câştigi cu ele. Mieii sunt ieftini, brânza. Lâna nu se caută! Păi dar nu-s mulţumit. Nu ştiu cine o fi mulţumit în ziua de azi”, spune Aron Benteu, localnic.
Robert are 20 de ani. E prieten de familie cu Aron şi-a venit din Arad să-l ajute la treburi. S-a obişnuit şi cu traiul printre pădureni, şi cu lipsurile şi cu locul.
„Aici depinzi numai de tine. Aici dacă nu munceşti, nu ai. Undeva, la oraş, de când n-ai mai coborât de aici? De vreo lună şi o săptămână. ( N-ai coborât niciunde, ai stat doar aici?) - Da, da! - (Şi... mâncare?) Ei... Avem un om care are magazin jos. Şi vine cu maşina şi aduce la fiecare. Şi atunci cumpărăm de acolo. Vine cu pâine, cu alea”, povestește Robert.
În Bătrâna e un singur magazin. O odaie din lemn, în centru, lângă primărie. Aici însă, pâinea şi restul mărfurilor ajung doar o dată pe săptămână. E zi mare, atunci. Ca la sărbători, parte dintre săteni se primenesc, se proţăpesc la gard şi aşteaptă.
Domnul Mircea pleacă apoi cu maşina mai departe la Robert şi la Aron, în Faţa Roşie. Face popas şi-n Răchiţaua, la Sabina, la Gigi şi la toţi cei care mai trăiesc prin satele din coastă şi-au comandat produse. Aşa-i traiul în cea mai mică, mai săracă şi mai îmbătrânită localitate din România.
În primăvara lui 2013, reporterii Digi24 au fost în comuna Bătrâna. Au vorbit atunci cu Anişca şi Cornel Oprişan. Când şi-au luat rămas bun, bătrânii soţi au rămas pe prispa casei. Acum, după şase ani trecuţi, prispa e goală. Cornel a murit, Anişca îşi cerne bătrâneţea în altă localitate, la rude. A plecat şi tânărul Mircea Cristian Ienci. Reporterii Digi24 l-au filmat atunci în timp ce trebăluia la pod, laolaltă cu taică-său. Între timp, i-au crescut copiii şi au fost nevoiţi să plece, ca să le ofere trai mai bun şi educaţie.
În locul şcolii de altădată, astăzi funcţionează primăria. Lipsa educaţiei a risipit tinerii comunei, care încotro. Bătrâna a rămas cu bătrânii, cu amintirile şi cu peisajul cu iz de rai. Pentru agro-turism, zona-i perfectă. Drumul judeţean 688, însă, cel care leagă civilizaţia din Dobra de comuna asta a pădurenilor e unul dintre cele mai proaste din ţară. Sunt 25 de kilometri de gropi, iar aspectul alungă orice potenţiali investitori.
„N-aveţi o pensiune aici, în comună. - Din păcate, nu avem, într-adevăr. - N-aveţi şcoală! - Nu avem şcoală! - N-aveţi dispensar! - Nu avem dispensar. Nu avem noi multe! De asta: pentru a le avea, trebuie să avem infrastructură. Şi să începem cu drumurile! Dacă nu avem drumuri pe care să vină oameni să ne vadă, să vină turişti, să vină investitori, degeaba! - Păi faceţi drumurile! - Numai cu puterile noastre, nu putem. Trebuie să fim ajutaţi, într-o mare măsură şi de autorităţile judeţene, chiar de Guvernul României”, declară Radu Herciu, primarul comunei Bătrâna.
Dacă vă întrebaţi, totuşi, de ce sunt ignoraţi pădurenii Hunedoarei de autorităţile judeţene şi centrale ascultaţi atenţi ce spune primarul:
„Populaţie stabilă nu mai suntem poate nici 100. - Votanţi? - Tot cam atâţi! - Şi dacă nu mai sunt votanţi... nu mai prea însemnăm nimic. - Păi, când vin alegerile, nu contează foarte mult numărul de voturi? Eu aşa ştiu! - Adică? - Dacă avem un număr de voturi scăzut, nimeni nu ne bagă în seamă”, spune Radu Herciu, primarul comunei Bătrâna.
Că place sau ba, asta-i povestea. De la Revoluţie încoace, satele României au pierdut aproape un milion şi jumătate de suflete. Statistica o reflectă perfect: Bătrâna. În locul epilogului, un anunţ de la primărie: cei care vor veni să investească în comună nu vor plăti impozite câţiva ani buni.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
