Ce trebuie să știți înainte de a merge la vot

Data publicării:
sectie de votare captura

La urne sunt așteptați, duminică, 18.274.891 de români cu drept de vot, dintre care 233.367 sunt tineri de 18 ani. Pe liste figurează și 5.272 de persoane cu vârsta de 100 de ani și peste.

Pe fondul unei campanii electorale slabe și mai austere, care se suprapune peste apatia generală a electoratului, am putea înregistra duminică seara, la închiderea urnelor, un nou record negativ de participare. Prin sondajele de opinie realizate, găsim o intenție de participare de 50%, dar statistica oficială are toate șansele să arate altfel, duminică seara, atunci când Biroul Electoral Central va prezenta numărul celor care s-au prezentat la urne.

La precedentele alegeri locale, din 2012, au votat 56,39% dintre românii înscriși pe liste. Ca de obicei, între mediul rural și cel urban era o diferență consistentă (peste 15 procente).

Urnele se vor deschide duminică la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00.

Sunt organizate 18.616 secții de votare, toate cu acces la rețea WiFi securizată, iar buna desfășurare a scrutinului va fi asigurată de peste 50.000 de forțe de ordine.

Campania electorală s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00.

Unde se votează și cum

Au drept de vot la 5 iunie cetățenii români sau cetățenii Uniunii Europene cu domiciliul sau reședința în România, care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor, inclusiv, și cărora nu le-au fost interzise, de către instanță, drepturile electorale.

Este nevoie de un act de identitate valabil pentru exprimarea votului (carte de identitate, carte electronică de identitate, carte provizorie de identitate, buletin de identitate, pașaport diplomatic, pașaport de serviciu, carnet de serviciu militar).

Alegătorii își pot exprima opțiunea doar în localitatea de domiciliu/reședință, la secția la care sunt arondați. Adresa exactă a secției la care este arondată o persoană poate fi găsită accesând Registrul Electoral (https://registrulelectoral.ro/).

Dacă nu sunt trecuți în lista permanentă, din cauza unei erori sau pentru că s-au mutat recent în localitate și nu au solicitat expres înscrierea în Registrul Electoral, alegătorii vor fi trecuți pe lista suplimentară.

Pe lângă lista permanentă și cea suplimentară, mai există lista complementară, pe care sunt trecuți cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot care se află în evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări și au domiciliul sau reședința în localitatea respectivă.

În cazul persoanelor care nu se pot deplasa, din cauze medicale sau că s-a dispus împotriva lor măsura preventivă a arestului la domiciliu, ele pot beneficia de urna mobilă, dar doar în cazul unei cereri scrise și a unor acte doveditoare, depuse până astăzi, la ora 20.

În întreaga ţară sunt 28.080 deţinuţi, dintre care 1.766 au drept de vot. Dintre aceştia, 1.397 de deţinuţi au solicitat urna mobilă, potrivit ANP.

În funcție de domiciliu sau reședință, alegătorul primește trei (în țară) sau patru buletine de vot (în București), câte unul pentru primar, consiliu local, consiliu județean (general, în cazul Capitalei). Pentru bucureșteni, al patrulea buletin îi cuprinde pe candidații la Primăria Generală. 

Sistemul antifraudă

În fiecare secție de votare, un operator va scana codul numeric personal al persoanei care se prezintă la urne, iar sistemul va emite o alertă în cazul unei tentative de vot multiplu sau ilegal. La Ministerul de Interne va funcționa un centru de comandă pentru depistarea tentativelor de vot ilegal.

„Dacă avem un alegător care încearcă să voteze de două ori, acesta se va întâlni mai întâi cu polițiștii de acolo din zonă, care vor cerceta cazul respectiv și, dacă se dovedește prin cercetările preliminare efectuate că nu a mai votat, prin legătura cu secția de votare de unde a venit mesajul, respectivul alegător va fi lăsat să voteze. Nu recomand nimănui să încerce să voteze ilegal”, avertiza președintele Autorității Electorale Permanente, Marian Muhuleț.

Potrivit reprezentantului AEP, „nu există” riscul să se blocheze sistemul dezvoltat în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale și Institutul Național de Statistică.

Cu ajutorul sistemului se vor putea centraliza automat informații statistice despre prezență, vârsta și sexul alegătorilor, dar și despre împărțirea pe urban și rural.

Mai multe informații despre alegerile locale, precum și rezultatele unor sondaje de opinie preelectorale puteți afla consultând microsite-ul nostru ALEGERI LOCALE 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la mica recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
coada de masini la RAR
Un blocaj la serverele RAR a dus la oprirea aplicaţiilor care asigură colaborarea cu staţiile ITP din toată...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
John Krasinski, fermecat de soția lui, Emily Blunt, din momentul în care a întâlnit-o: De când i-am strâns...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...