Ce aşteptări au tinerii de la viitorul preşedinte al României

Data publicării:
tineri

Sebastian Văduva are 28 de ani şi, de şase ani, conduce propria afacere. A pornit, împreună cu doi prieteni, o firmă care produce softuri pentru aplicaţii mobile. O afacere în care ai nevoie de spirit vizionar, o calitate esenţială şi pentru preşedintele României.

Un preşedinte ar trebui să fie în primul rând un foarte bun diplomat si vânzător şi prin vânzător mă refer la a reuşi să reprezinte Ro în relaţiile externe, cred că misiunea principală a preşedintelui ar trebui să aducă România în viziunea marilor puteri”, spune Sebastian Văduva.

Cristian Iosif are 24 de ani, este IT-ist şi liderul unei organizaţii de studenţi. Deocamdată, înoată împotriva curentului. Vrea să rămână în România, ca să poată schimba ceva. Este conştient însă că marile transformări trebuie pornite de la vârf.

Preşedintele ţării să fie un model de urmat pentru ceilalţi cetăţeni, în acelaşi timp să apere valorile Ro, astfel încât cetăţenii să aibă egalitate de şanse şi să înţeleagă importanţa tinerilor şi să investească destul de mult în dezvoltarea lor, asta însemnând investiţii într-o educaţie de calitate”, afirmă Cristin Iosif, masterand la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Aceeași vârstă, altă perspectivă. Tiberiu Domuncu este student în ultimul an la Facultatea de Medicină din București şi aşteaptă de la viitorul preşedinte să contureze României o imagine mai bună în străinătate şi să lichideze corupţia.

Rolul preşedintelui este să medieze relaţiile între guvern şi populaţie, până la urmă. Nu am văzut pe nicăieri nici la nivel local sau naţional un sistem care să evalueze, periodic, nevoile oamenilor”, spune Tiberiu Domuncu.

Simona Necula este cercetătoare în domeniul ştiinţelor sociale, profesie pe care o practică din pasiune, după 10 ani în care a fost nevoită să lucreze în alte domenii. Crede că România poată să o ducă mai bine dacă învăţământul şi cercetarea primesc mai mulţi bani şi atenţie de la conducători.

Un lider nu poate să întrunească toate calităţile, dar poate fi înconjurat de specialişti. Dacă vrei să vorbeşti ţării, trebuie să ai mulţi specialişti în jurul tău care să-ţi spună cum să te adresezi”, spune Simona Necula.

România riscă, însă, să rămână fără specialiști. Tinerii bine pregătiţi sunt atraşi de salariile mari din Occident. Iar cei care rămân în țară își găsesc mai greu posturi bine plătite. Statisticile arată că România doar jumătate dintre tineri îşi găsesc locul de muncă pe care îl merită în primul an după terminarea studiilor.  

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”