Cristian Tudor Popescu, Emil Hurezeanu, Ana Blandiana, Dan Perjovschi şi Bogdan Naumovici sunt, acum, lideri de opinie. Au dreptul de a-şi exprima idei care, înainte de 1990, i-ar fi putut costa libertatea şi, poate, chiar viaţă. Ce s-ar fi întâmplat dacă regimul comunist nu s-ar fi prăbuşit? Un exerciţiu de imaginaţie pe care cei au trăit în totalitarism l-au făcut.
„Mi-am imaginat. De multe ori! În special în primii ani, după 89, aveam un acut sentiment al irealităţii imediate. Mi se părea că totul, în jurul meu, e un decor de mucava, fals. Că, de fapt, ni s-a îngăduit un soi de răgaz, ca unui câine care visează să fie liber. Şi-atunci îi dai drumul, spre autostradă. Să se ducă acolo şi să-l pocnească tirurile şi limuzinele. Şi, după ce vine, năuc, de-acolo, o să intre în curte mult mai supus”, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Probabil că nu mai eram aici. Şi poate că era foarte bine în altă parte. Poate că era foarte prost. N-am de unde să ştiu. E evident că, pentru mine, totul s-a schimbat atunci. Pentru mine, ca artist. Nu cred că mai puteam rezista, în sistemul care era”, a spus Dan Perjovschi.
„Dacă rezistam şi trăiam, aş fi fost, probabil, tot la Europa Liberă. Poate aş fi plecat în America... Pentru mine, revoluţia a fost, realmente, o formă puternică, provocatoare, personală de eliberare”, a spus Emil Hurezeanu, fost jurnalist la Radio Europa Liberă.
„Doamne fereşte! Ce exerciţiu de imaginaţie? Nu mă interesa, cred că fugeam de mult! Pe mine ce mă omora atunci nu era faptul că nu puteai să faci bani, ci faptul că visul tău de-atunci, maxim, era să ai un apartament şi-o Dacie. Ăsta era visul, frate!”, a spus Bogdan Naumovici, antreprenor în publicitate
Decembrie 1989 a curmat, dar a şi salvat vieţi. Drumul supravieţuitorilor s-a schimbat ireversibil. În cei 25 de ani trecuţi de atunci, românii au trăit lucruri de neimaginat înainte de 1990.
„Pentru mine, 89 a însemnat salvarea, altfel aş fi murit. Aş fi murit în câţiva ani, nu aveam cum să trăiesc într-o Românie comunistă, care ar fi fost posibilă! De ce să nu reziste Ceauşescu, cum a rezistat Slobodan Miloşevici, în Iugoslavia, în Serbia, 10 ani aproape, după 89. De ce să nu reziste? Putea! Sau să vină Nicu Ceauşescu, să avem şi noi o monarhie comunistă de drept divin, ca în Coreea de Nord. Era posibil. Dar eu, într-o astfel de lume, aş fi murit”, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Dorinţa de libertate a fost atât de puternică, încât primii ani i-am petrecut mai mult distrându-mă, decât făcând ceva. În primii ani a fost o nebunie. În 90, am fost unul dintre oamenii care au scris, de la început, la Caţavencu. În ianuarie-februarie, noi îl scriam, noi îl vindeam. Am făcut la bani, până în vara lui 90, câştigăm vreo 30.000 pe lună. Numai că am avut biroul în Teatrul Naţional şi-au venit minerii şi, într-o noapte, n-am mai avut nici birou, nici contracte, nici ziarişti, nici nimic. Au venit şi-au curăţat tot! Ne-au lăsat camera de zugrăvit”, a spus Bogdan Naumovici.
Dincolo de câştigurile - materiale sau umane - ale ultimilor 25 de ani, românii au şi pierdut mult. „Am pierdut entuziasmul, după nişte ani... N-am mai fost atât de dedicat acestei meserii, ea s-a degradat, începând din 2000 şi ceva... Nu m-am mai regăsit, ajungând în situaţia de faţă, în care consider că e o înjosire să mă numesc jurnalist în România, acum. Sigur că am pierdut şi în ceea ce priveşte închegarea mea, ca fiinţă: m-am risipit mult, în anii ăştia, am fost mult mai puţin concentrat... Am scris mai mult decât am citit!”, a spus Cristian Tudor Popescu.
„Ca să supravieţuiască atunci, lumea a trebuit să joace cu mai multe fețe. Şi toată lumea juca teatru, inclusiv Ceauşescu. Noi, atunci, în 89, am câştigat libertatea asta şi, în 25 de ani, unii au pierdut-o!”, a spus Dan Perjovshi.
„Libertatea este singurul plus indiscutabil. În schimb, aş putea să spun multe lucruri de rău. Pentru că foarte multe lucruri s-au şi degradat, culmea e, chiar pe bază de libertate”, a spus Ana Blandiana.