Ce a însemnat Stalin în 100 de ani de comunism
Pe 7 noiembrie 1917, bolşevicii conduşi de Vladimir Ilici Lenin s-au instalat la putere în Rusia. Era primul guvern comunist din lume şi urma să genereze 75 de ani de dictatură a clasei muncitoare. Un regim care nu a rămas doar între graniţele fostului imperiu ţarist, ci, cu acordul SUA şi al Marii Britanii, s-a extins şi în ţările din apropierea Uniunii Sovietice, printre care şi România.
Cel mai cunoscut dictator sovietic este Iosif Visarionovici Stalin. A fost secretar general al partidului comunist sovietic din 1922 până în 1953. La începutul anilor '30, colectivizarea a făcut între 6 şi 8 milioane de victime. Industrializarea prin folosirea sclaviei deţinuţilor politic a secerat alte multe vieţi, nenumărate încă de istorici. Între 1936-38, Stalin şi-a decimat propriul partid şi a decapitat Armata Roşie.
În 1928, Iosif Visarionovici Stalin a inaugurat primul cincinal din istoria comunismului.
De la moartea lui Lenin, la 21 ianuarie 1924, Stalin îşi eliminase treptat criticii din Comitetul Central. Secretar general din 1922, Stalin controla dosarele tuturor. Noii intraţi în nomenclatură, în virtutea privilegiilor obţinute, îi erau loiali. În schimb, vechii comunişti, bolşevicii care luaseră puterea în noiembrie 1917, au dispărut unul câte unul din conducerea Uniunii Sovietice. Lev Troţki, adjunctul lui Lenin, a fost acuzat de "deviaţionism de stânga", iar în 1929 a fost expulzat din Uniunea Sovietică. Buharin, ideologul consacrat al bolşevicilor, devenit "deviaţionist de dreapta" a fost şi el înlăturat; peste câţiva ani va fi executat într-unul din procesele-mascaradă, alături de mulţi alţii. Des întâlnită va deveni acuzaţia de trădare şi sabotaj.
Pe măsură ce puterea se concentra la vârf, politicile publice deveneau din ce în ce mai brutale. În 1921, după trei ani de război civil şi comunizare violentă, Lenin acceptase revenirea la câteva elemente de piaţă liberă, mai ales pentru aprovizionarea populaţiei. Se temea că altfel, bolşevicii vor pierde puterea. Stalin era obsedat că va fi înlăturat de un atac din afară. Ca să se menţină la putere, comunismul avea nevoie de industrie grea. Resursele au fost luate din agricultură. Dar în 1931-1932, planurile intensive de colectivizare au dus la o catastrofă umanitară de proporţii, în Ucraina, dar şi în multe regiuni ale Rusiei.
Armand Goșu, istoric: „Stalin avea nevoie de acele grâne să le vândă şi să cumpere mașini și utilaje din Germania pentru a construi industria grea. Asta ar fi, să spunem, un răspuns foarte pe scurt și de înțeles pentru toată lumea (...). Foametea a fost sau nu indusă? Foametea, și dacă nu a fost indusă, în momentul în care a aflat despre foamete, Stalin nu a făcut nimic ca să salveze milioane de oameni de la moarte. Fără îndoială este o crima extraordinară ce a săvârșit Stalin. Că au fost 6, că au fost 7 milioane, că au fost direcționate exclusiv pe Ucraina sau au fost şi alte regiuni ale Uniunii Sovietice care au fost afectate de foamete...”
6 milioane de morți în urma colectivizării
În satele care altădată aprovizionau Europa, oamenii mureau cu sutele de mii pe săptămână. În oraşele Ucrainei, oameni cădeau pe stradă, erau strânşi cu grămezile şi aruncaţi în gropi comune. Vârful dezastrului a fost, se pare, în iunie 1932, când potrivit istoricilor ucrainieni, mureau zilnic 30 de mii de oameni. Cu toate acestea, liderii sovietici nu şi-au întrerupt vacanţa de la ţărmul Mării Negre. Odihna la Soci sau în alte staţiuni de pe riviera caucaziană a început în mai şi s-a terminat în august.
Rămaşi de gardă la Moscova, Molotov şi Kaganovici au întocmit la ordinul lui Stalin un decret prin care oricine încerca să recupereze măcar câteva kilograme de grâu, adică "fura din avutul colectiv sau al satului" să fie împuşcat. A fost aplicat pe scară largă. Holodomorul - adică genocidul împotriva ţăranilor - a făcut între 6 şi 8 milioane de victime.
În paralel, muncitorii aveau de îndeplinit norme de lucru uriaşe. Oboseala şi lipsa de perspectivă s-au resimţit repede, inclusiv în rândul responsabililor şi directorilor de întreprinderi. Dacă nu izbuteau să îndeplinească planul, riscau să fie acuzaţi de sabotaj, iar urmările puteau fi închisoarea sau lagărul de muncă. Arhipelagul Gulag, aşa cum a denumit Aleksandr Soljeniţîn, reţeaua de închisori corecţionale, cuprindea deţinuţi politici de toate orientările politice, inclusiv socialişti, foşti oameni avuţi, ţărani, muncitori. Uneori, populaţii întregi erau dislocate din locurile de baştină.
Stelian Tănase, istoric și politolog: „Aș mai spune ceva aici, faptul că a dezvoltat acel sistem Gulag, în care zeci de milioane de oameni, pentru că el avea niște obiective industriale și economice de atins, au fost folosiți drept sclavi, pe tot teritoriul Uniunii Sovietice și pentru asta trebuia să practici arestarea în masă. Avea nevoie de două mii de muncitori, de 500 de ingineri, de 70 de economiști - și erau arestați. Se dădea lista la Lublianka și erau trimiși pe șantierul cutare sau pe fluviul cutare sau în Siberia, la mine. Deci erau și necesități economice care impuneau ca acest proiect de dezvoltare să fie susținut, nu ca în America, într-o economie liberală, cucerirea Far West-ului, dezvoltarea în secolul XIX, ci cu sclavi”.
Deşi Gulagul a fost folosit intensiv ca sursă de forţă de muncă în vremea lui Iosif Visarionovici Stalin, lagărele de muncă nu erau invenţia lui. Gulagul a fost organizat de primului şef al CEKA, Felix Dzerjinski, ca spaţiu de exterminare.
Cuvântul GULAG este prescurtarea instituţiei numite Administraţia Principală a Taberelor de Muncă Corecţională. Ucenic al lui Lenin, Felix Dzerjinski a fost cel care a aplicat conceptul comunist de "teroare revoluţionară". Potrivit lui Lenin, era necesar ca "duşmanii de clasă" să fie eliminaţi fizic. Oamenii erau arestaţi şi executaţi nu pentru ce făcuseră, ci pentru ce erau. După sfârşitul Războiului Civil şi pe fondul crizei economice, mulţi dintre potenţialii condamnaţi la moarte au devenit mână de lucru în lagăre de exterminare prin muncă. La sfârşitul anilor '20, aceste structuri aveau 100 de mii de deţinuţi. În 1933, la finalul primului plan cincinal, s-a ajuns la 5 milioane de prizonieri. Stalin folosea pentru industrializare exact această forţă de muncă ieftină. Deţinuţii, din ce în ce mai mulţi, erau trimişi mai ales în regiunile de climă extremă, din Siberia sau Caucaz.
Marile epurări staliniste: 2 milioane de victime
Nici tragedia ţăranilor, nici cea a deţinuţilor politici nu a făcut obiectul raportului prezentat de Nikita Hruşciov la Congresul XX al partidului comunist. Cu toate acestea, documentul a oferit o explicaţie pentru tragedia URSS din deceniile anterioare. Hruşciov i-a atribuit defunctului Stalin toată vinovăţia. În fapt, la prezidiul de unde erau prezentate acuzaţiile se aflau mulţi dintre cei care participaseră activ la crime în masă. Toate aceste vinovăţii au trecut exclusiv în contul fostului lider. Potrivit raportulului, Stalin se făcea vinovat de crime împotriva partidului, era acuzat de marile epurări din perioada 1936-1938 şi de proasta politică de apărare din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.
Stelian Tănase, istoric și politolog: „Marile epurări au țintit decimarea elitelor bolșevice ruse, fie că erau militare, diplomatice, administrative sau politice. Toate persoanele care aveau un trecut, care aveau o istorie în mișcarea bolșevică sau în perioada războiului civil, care se afirmaseră, a decimat Armata Roșie, a omorât cea mai mare parte dintre mareșali, generali, cam 85% din corpul ofițeresc al armatei ruse a fost nimicit de Stalin. Toți se afirmaseră în timpul războiului civil, nu puteau fi suspectați de lipsă de loialitate, trădare, lucru de care au fost acuzați în timpul proceselor”.
Armand Goșu, istoric: „E o perioadă absolut incredibilă. În care sunt listele de mii şi mii de oameni, e un fel de plan cincinal la arestări. Şi vezi lideri locali ai NKVD care vin şi ridică mâna şi spun: Da, dar putem să sporim planul. Dar cu cât? Cu 1.500 de oameni, se dădea plan: Da, puteţi adăuga. Aici avem listele cu oameni care trebuiau executaţi cu semnătura lui Stalin pe ele”.
Moartea lui Stalin: milioane de deținuți deportați se întorc acasă
Deşi raportul Hruşciov nu menţionează victimele deportărilor şi ale muncii forţate, Gulagul începuse să se golească imediat după moartea lui Stalin în martie 1953. Între 4 şi 6 milioane s-au întors acasă, după 10, 15 sau 20 de ani de muncă forţată. Numărul morţilor în timpul deportărilor nu este cunoscut.
Valentina Sturza a fost deportată în Kazahstan în iunie 1941, împreună cu mama şi bunicul. Au izbutit să fugă şi să se întoarcă acasă, în Basarabia, înaintea tatălui, care a petrecut 14 ani în Siberia.
Valentina Sturza: „Tăticule, povesteşte totul! Şi el a început să povestească totul, cum i-au urcat în tren, cum l-au dus în Siberia, cum a stat într-o clădire făcută din butuci din ăștia mari, pentru că acolo iernile sunt foarte aspre, sunt 45-50 de grade pe minus și câte o sută de persoane să intre în barăcile acelea. Și ei au intrat toți trei, tata, fratele și cumnatul mamei, au fost împreună, și la un an de zile fratele (lu' mămica) a murit în brațele lui tăticu' și a rugat pe acolo se dădea voie să îl înmormânteze cumva. Dar unde? L-au dus unde erau mai mulți oameni morți puși așa de rând și l-au pus acolo. Și a povestit prin ce chinuri a trecut acolo. Le dădea câte o sută de grâne de pâine și pâinea aceasta, dacă nu o mâncai dintr-o dată, nu o puteai păstra pentru că ți-o furau alții și a fost repartizat la tăiat de pădure. Pomii erau mari și trebuia să dai prima oară zăpada să o dai într-o parte, ca să ajungi la rădăcină...”
În Siberia a fost deportată şi familia lui Gheorghe Moraru.
Când vorbiţi de centrul raional, acela din Siberia, despre ce localităţi vorbim, despre ce lagăre sau ce erau acolo, erau case, barăci sau cum locuiaţi acolo?
Gheorghe Moraru, biolog, fost deportat în Siberia: „Mergând cu trenul nouă ni s-a spus când am trecut Volga, că e jumătate de drum şi pe drum când noi am trecut Uralul, apoi ne deschideau uşile vagoanelor şi mergeau o grupă de oameni şi noi fiind mulţi bătrâni, copii etc am fost refuzaţi, lor le trebuia braţe de muncă şi de aceea am căzut în regiunea Irkuţk (Baikal). Deschideau uşile trenului şi se uitau la noi nişte grupuri de oameni, iar noi fiind mai mult copii, mai mulţi bătrâni şi femei ne refuzau pentru că nu aveam forţă de muncă”.
Această imagine seamănă cu un târg de sclavi.
Gheorghe Moraru: „Da, şi am ajuns la începutul Banului, oraşul Taişet, şi de acolo calea ferată mergea înspre Lena şi la fiecare 5 km erau lagăre. ...În lagărul 129 a stat Pan Halippa.
În care lagăr aţi stat dumneavoastră?
„Noi am stat în lagărul 105, care era un lagăr făcut de prizonierii japonezi”, își amintește Gheorghe Moraru.
Pentru mama lui Gheorghe Moraru, ca pentru mulţi, mulţi alţii, raportul Hruşciov a venit prea târziu. Eugenia a murit în Siberia.
Alte materiale din campania Digi24 „100 de ani de comunism” puteți citi AICI.
- Etichete:
- comunism
- asasinate
- gulag
- stalin
- uniunea sovietica
- crimele comunismului
- foamete
- inchisori
- sclavie
- deţinuţi politic
- deportati
- lagare de munca
- excese comunism
- colectivizare fortata
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News