Cât îi va costa pe ruși organizarea Cupei Mondiale

Data publicării:
fotbal

Organizarea Cupei Mondiale îi va costa scump pe cetăţenii Rusiei. Guvernul a început deja înainte de startul competiţiei să calculeze notele de plată şi să le împartă cetăţenilor de rând. Multe taxe au fost majorate şi vor mai urma decizii de acest fel.

După ce trece euforia fotbalului, ruşii vor resimţi mahmureala. Cetăţenii au fost întorşi cu spatele la realitatea de dincolo de zidurile stadionului. E o metaforă a scriitorului Elias Canetti, laureat al premiului Nobel, care arăta că atunci când toată lumea se concentrează pe un singur lucru, celelalte sunt mai uşor de schimbat - departe de ochi curioşi. Românii îi spuneau pâine şi circ. În Rusia, pâinea lipseşte.

În toată această perioadă, ruşii s-au concentrat pe fotbal care şi-a egalat cea mai bună performanţă, cea care data din epoca sovietică

Dar odată ce Campionatul Mondial se va încheia, cetăţenii Rusiei se vor întoarce la ale lor. Care nu arată deloc bine. Nimeni nu se aşteată ca economia Rusiei să înregistreze anul acesta o creştere dinamică. Guvernul şi-a revizuit în scădere prognozele, de la o creştere de 2,2% la 1,9 la sută. Unul dintre motivele acestei situaţii ar putea fi decizia de a creşte valoarea Taxei pe Valoare Adăugată, după cum remarcă Deutsche Welle.

Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a aprobat deja în primă lectura creşterea TVA de la 18 la 20%, începând cu 1 ianuarie anul viitor. Ministerul pentru Dezvoltare Economică recunoştea că această măsură va accelera, între altele, inflaţia. Dar estima că această majorare a TVA va aduce, numai anul viitor, un plus la bugetul statului de aproape 8 miliarde şi jumătate de euro.

Rusia a cheltuit pentru organizarea Cupei Mondiale aproximativ 9,2 miliarde de euro, potrivit statisticilor oficiale. Coincidenţă sau nu, valorile sunt apropiate. Dar astfel de măsuri care împovărează populaţia sunt adoptate într-un context în care salariile cetăţenilor au stagnat în ultimii 4 ani.

Şi reformele dorite de oficialii ruşi nu se opresc aici. Recent, chiar pe durata desfăşurării Cupei Mondiale, Guvernul a anunţat că ia în calcul creşterea vârstei de pensionare: de la 60 la 65 de ani în cazul bărbaţilor şi de la 55 la 63 de ani în cazul femeilor. Proiectul oferă puţine detalii deocamdată, tot ce se ştie e că această creştere a vârstei la care cetăţenii ruşi se pot retrage din activitate va fi făcută în etape: până în 2028 în cazul bărbaţilor şi până în 2034 în cazul femeilor. Apărătorii acestei reforme susţin că statul va încasa astfel mai mulţi bani din taxarea muncii, dar o bună parte din aceştia va fi folosită pentru creşteri de pensii.

Posibil ca reformele în domeniul pensiilor şi în cazul TVA să fi fost implementate chiar dacă Rusia nu ar fi găzduit Cupa Mondială. Dar cetăţenii plătesc deja taxe mai mari pentru alte servicii. De exemplu, costul pentru eliberarea unui paşaport era de 50 de euro. Acum a urcat la 70 de euro.

De asemenea, taxa pentru permisul de conducere era 30 de euro. A crescut la 40 de euro. Multă lume s-a concentrat pe faptul că Rusia a găzduit Campionatul Mondial. Puţini au avut în vedere că a fost găzduit de Rusia lui Vladimir Putin. Situaţia economică a ţării a început să se stabilizeze după recesiunea din 2014, dar previziunile de creştere pentru anii următori sunt limitate. Iar reformele implementate doar pe cârca cetăţenilor s-ar putea să nu dea roade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...