Oamenii României. Casa lui Iuliu Maniu, salvată de un preot
Un preot a readus la viaţă casa în care a trăit Iuliu Maniu. Impresionat de povestea de viaţă a renumitului om politic, părintele Cristian Borz a reuşit salvarea unui capitol important din istoria de 100 de ani a României. Alături i-au fost sute de români, unii chiar din străinătate, care au pus mână de la mână pentru a duce la bun sfârşit iniţiativa remarcabilă a părintelui. Acum, casa îşi primeşte deja oaspeţii: printre ei, şi mulţi copii, care au parte de lecţii de istorie pe viu.
În urmă cu aproape două decenii, preotul Cristian Borz păşea, pentru prima dată, pe pământul unde Iuliu Maniu a copilărit. A fost momentul în care a decis să refacă din temelii casa marelui om politic.
Cristian Borz, preot: Știam despre Iuliu Maniu ce ştie toată lumea, că a fost prim-ministru, că a avut o contribuţie esenţială la Marea Unire, însă aici la Bădăcin l-am descoperit pe omul Maniu, aşa cum era el când venea acasă, pentru că am avut marea şansă să întâlnesc oameni care astăzi, din păcate, nu mai sunt, care l-au cunoscut pe Iuliu Maniu.
Anul 1947 a însemnat un moment de cumpănă pentru familia Maniu: prestigiosul om politic a fost arestat. Apoi, conacul de la Bădăcin a devenit depozit de îngrăşăminte, tabără pentru pioneri, iar din 1982 centru pentru copiii cu dizabilităţi severe. Niciodată reparată, casa a fost la un pas să se prăbuşească.
Cristian Borz, preot: Un perete, partea dreaptă a casei, a căzut, fiind infiltrată cu apă. Dacă în interior nu ar fi fost sprijinite grinzile cu acoperișul, acoperișul ar fi căzut în interior și ar fi impins spre exterior pereții. Practic, această casă nu ar mai fi existat.
Cu trei ani în urmă, visul preotului începea să prindă contur.
Cristian Borz, preot: Am început lucrările chiar cu riscul de a nu fi proprietari și a fost oarecum, am putea spune, providențial, pentru că cu ajutorul unui grup de jurnaliști am declanșat această, am început această campanie de strângere de fonduri și în anul 2015 am reușit să adunăm suma necesară pentru consolidarea fundației.
În 2016, casa şi terenul unde se află mormintele familei au revenit în proprietatea Episcopiei Greco-Catolice. În ultimii trei ani a fost refăcut acoperișul și au fost consolidați pereții și temelia casei.
Cristian Borz, preot: Ne-a fost foarte greu din cauza faptului că statul nu s-a implicat deloc până acum, dar a fost un mare câștig că sute de donatori, români din țară sau din străinătate, au contribuit la refacerea acestei case.
Muncitorii lucrează acum la finisaje, iar anul viitor vor fi aduse în casă obiecte care au aparţinut familiei Maniu, documente şi piese de mobilier care sunt expuse acum în biserica greco-catolică din Bădăcin.
După ce zeci de ani a îmbrăcat straiele preoţeşti, acum poartă, zi de zi, mantia povestitorului: copiii şi adulţii care trec pragul casei istorice ascultă povestea lui Iuliu Maniu, spusă de glasul blând al părintelui.
Până acum, în refacerea casei lui Iuliu Maniu au fost investiţi 100.000 de euro.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News