I se spunea Moş Gerilă, la început, adică în '87, atunci când și-a pus pentru prima dată costumul roșu și barba albă. E actor, dar spune că acesta nu e un rol. Nu stabilește replici înainte, nu face repetiții. El doar iubește copiii și le arată dragostea lui. Primii copii pe care i-a bucurat sunt oameni în toată firea acum.
„De la an la an, bucuria de a veni Moșul se transformă tot mai mult în bucuria de a primi cadouri”, observă Gheorghe Sfaiter.
Asta e singura tristețe a Moșului, că oamenii simt tot mai puțin partea religioasă a sărbătorii.
„După părerea mea, Moş Crăciun, de fapt, înseamnă spiritul creştinismului. Trebuie să ne iubim, să dăruim, să fim buni şi înţelepţi”, spune actorul.
Așa că an de an își pregătește sacul. Citește scrisorile copiilor mereu și cu ajutorul părinților - spiridușii mai mari - așa cum îi numește, le îndeplinește dorințele celor mici. Uneori, însă, copiii își doresc dragoste, iar asta nu încape într-un sac. Nici chiar al moșului.
„Am avut o ocazie să mi se ceară să îi aduc părinţii acasă. Părinţii erau în Grecia de câţiva ani, nu şi-au mai văzut copilul de vreo trei ani şi a sperat că numai Moş Crăciun mai poate să îi îndeplinească dorinţa asta. Ei, ce faci? În clipa aia, moşule, ce faci? Asta-i întrebarea mea”, se întreabă Gheorghe Sfaiter.
În perioada Crăciunului, nu se arată fără costum, mai ales în preajma copiilor. Nu vrea să riște nicio clipă să îi deziluzioneze. Mai greu a fost cu propriii copii.
„ Fiica mea, pentru că am o fiică, avea cred că 6-7-8 ani, cam aşa. Şi era firesc, mă pregăteam acasă de drum, plecam, îmi călcam costumul, îmi puneam tot pe mine, mă uitam în oglindă să văd dacă totul e în regula şi ea se uita aşa şi spune "Ce bine îmi pare că Moş Crăciun e tatăl meu"”.