Armistițiul semnat la 12 septembrie 1944: „Ruşii nu au semnat decât când au fost stăpâni pe tot teritoriul!”
La 25 de ani de la căderea comunismului, Digi24 continuă campania „1989 - Anul care a schimbat lumea” cu analiza unuia dintre cele mai importante şi mai tensionate momente din istoria recentă a României.
Digi24 vă spune care au fost consecinţele semnării Convenţiei de armistiţiu la 12 septembrie 1944, documentul istoric care stipula influența pe care URSS urma s-o dețină în politica și economia țării noastre.
Lovitura de palat de la 23 august 1944 a fost primul pas facut de tara noastra în încercarea de a se alatura Aliatilor împotriva lui Hitler si în speranta refacerii frontierelor. Schimbarea directiei a fost parafata de armistitiul încheiat la Moscova în septembrie.
„Ruşii nu au semnat decât când au fost stăpâni pe tot teritoriul!”
Delegația română, în frunte cu vicepremierul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, ţărănistul Ghiţă Popp şi prinţul Barbu Ştirbey, a ajuns la Moscova la 29 septembrie 1944. Deşi ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov îi anunţase deja pe diplomaţii britanici şi americani de la Moscova că este gata să negocieze cu partea română, armistiţiul s-a semnat abia la 12 septembrie. Între timp, armata sovietică trata România ca stat inamic: jafuri, violenţe şi peste 200.000 de militari români luaţi prizonieri.
„S-a semnat foarte târziu. Ruşii nu au semnat decât când au fost stăpâni pe tot teritoriul. Ne-au infiltrat trupele ruseşti pe tot teritoriul. Când au fost siguri că armata română va trece de partea lor... atunci au semnat armistiţiul. A fost o negociere oribilă”, a povestit Constantin Bălăceanu-Stolnici.â
Pentru Basarabia nu mai exista nici o șansă!
România cerea calitatea de cobeligerant, un termen clar pentru retragerea armatei sovietice din țara și recuperarea Transilvaniei de Nord. Pentru Basarabia nu mai exista nici o șansa. Molotov amintea permanent razboiul dus dincolo de Nistru și parasirea Germaniei doar pentru evitarea înfrângerii totale. În cele din urma, armistițiul a admis ca nordul Ardealului trebuie redat României, dar lasa decizia definitiva Tratatului de Pace de la sfârsitul razboiului. Pâna atunci, România se obliga sa alimenteze frontul contra Ungariei și Germaniei cu 12 divizii românești, sa acorde Aliaților libertate de mișcare pe teritoriul ei, în speța sovieticilo și sa plateasca URSS despagubiri de 300 de milioane de dolari.
„Suma era mare, dar mult mai mica în comparaţie cu ceea ce avea de plătit Germania şi rezonabilă din punct de vedere politic în raport cu distrugerile pe care românii le-au făcut pe teritoriul sovietic. Pe lângă despăgubiri, România era obligată să-şi întreţină trupele sovietice de ocupaţie, ea însăşi aflată sub o presiune economică fantastică. URSS a delegat întreţinerea trupelor sovitice pe teritoriile străine autorităţilor locale”, a spus istoricul Cosmin Popa.
Istorici: României i s-au cerut de fapt 1,5 miliarde de dolari, ceea ce ar însemna astăzi 23,5 miliarde de dolari
O conversie simpla a celor 300 de milioane de dolari la cursul din 1938, cum a cerut URSS, înseamnă la cursul actual 4,7 miliarde de dolari. Unii istorici, luând în calcul şi celelalte prevederi ale acordului, spun că României i s-au cerut de fapt 1,5 miliarde de dolari, ceea ce ar însemna astăzi 23,5 miliarde de dolari. Dar experţii Băncii Naţionale ezită asupra sumei totale plătite până la urmă. Mai ales că se achita în produse. „Noi am platit cu vârf şi îndesat această datorie şi să vă spun astăzi de câte ori am plăti-o dacă a fost de 10 ori mai mult sau dacă a fost de 20 de ori mai mult, dacă a fost de 30 de ori mai mult, asta e imposibil. Dar eu vă spun că a fost plătită de N ori mai mult. Era şi un banc atunci: Care sunt cerealale care se produc în România? Grâu, porumb, se cară, se cară în două cuvinte. Toate se cărau. URSS are nevoie de multe cereale, era foamete acolo, erau probleme mari”, a spus Adrian Vasilescu.
Suma de 300 de milioane de dolari despagubiri a fost reluată în Tratatul de Pace semnat la Paris la 10 februarie 1947. România era considerată ţară învinsă, campania din vest a fost ignorată, iar armata obligată să-şi reducă efectivele. Delegaţia României, alcătuită acum numai din comunişti, a fost ajutată de elita românească deja în exil (care se temea că noii şefi de la Bucureşti vor ceda Ardealul).
Era clar că România va rămâne în spatele Cortinei de Fier
Acest lobby al României democratice a făcut eforturi imense pentru reîntregirea Transilvaniei. Dar dincolo de această victorie, era clar că România va rămâne în spatele Cortinei de Fier. „România ajunsese deja sub ocupație sovietică. Dar să ne gândim şi la Polonia şi la Cehoslovacia. Polonia a fost aliata impotriva Germania şi a fost ocupată de Uniunea Sovietică la fel de integral şi mai brutal decât România. Cehoslovacia a fost desfiinţată de Germania înainte de declanşarea războiului, era considerată stat aliat cu guvern în exil la Londra, dar asta nu a scutit-o de interferenţa sovietică şi de transformarea din punctul de vedere al intereselor sovietice. Pană la urmă destinul acestor tari a fost determinat de geopolitică, dar nu de etica sau dreptate istorica”, a spus istoricul Bogdan Murgescu.
Adrian Vasilescu: „Nici nemții, nici ruşii habar n-au avut că BNR și-a mutat aurul in munti”
Deci Tratatul de Pace prevedea retragerea trupelor sovietice în termen de trei luni, ele au rămas în România printr-un acord bilateral până în 1958, asigurând instalarea pe termen lung a comunismului. Guvernele pro-sovietice succesive au început să transmită Moscovei secretele vitale ale ţării, inclusiv informaţiile păstrate cu stricteţe în timpul războiului, privind rezerva de 240 de tone aur a Băncii Naţionale. „Nici nemții, nici ruşii habar n-au avut că BNR si-a mutat aurul in munti, că a fost săpată o galerie la Tismana. Armata română a asigurat şi paza si transportul şi securitatea. Ei bine, din aurul asta 240 de tone, păzit cu sfinţenie, readus la Banca Naţională după ce când evenimentele au trecut, au mai rămas numai 50 de tone. S-a dus şi restul de la 50 la 240 în contul datoriei de război”, a mai spus Adrian Vasilescu.
Este cel de-al doilea tezaur al României care a luat calea Moscovei în secolul XX. Diverse voci moscovite sa susțin însa ca tezaurul confiscat de boloevici în 1917 nu poate fi returnat pentru ca România nu ar fi achitat integral despagubirile stabilite în 1944 și 1947. Dar nimeni în Europa nu discută despre compensațiile pe care Moscova ar trebui sa le plateasca țărilor pe care le-a ocupat în Est.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
