"A fost neîntemeiat doar capătul de cerere referitor la numărul de semnături și în mod cert numărul de semnături va fi în continuare o condiție de depunere a candidaturilor. În ceea ce privește al doilea aspect, explicat insuficient aș spune eu astăzi către opinia opinia publică, vorbim despre cele două tururi de alegeri, excepția neconstituționalității organizării alegerilor într-un singur tur, iar în privința acestui aspect Curtea a spus un singur lucru: nu că avem sau vom avea două tururi sau un tur de scrutin, ci a spus că este inadmisibilă pe procedură, adică nu au judecat pe fond dacă este corect sau nu să se organizeze într-un tur sau în două. Va fi un dosar, din câte înțeleg eu din surse jurnalistice, chiar săptămâna viitoare, pentru că jurnalistul de la Adevărul a avut două dosare - unul la Tribunal, unul la Curtea de Apel", a explicat Gorghiu la Parlament.
Ea a susținut că sunt necesare două tururi pentru alegerea primarilor.
"Săptămâna viitoare CCR are obligația să se pronunțe pe fond cu privire la un tur sau două de alegeri (...) pentru că din '92 până în 2012 în România alegerile s-au organizat în două tururi de scrutin. Cam toată istoria democratică a României electoratul a putut să-și manifeste opțiunea legitimând alesul local, inclusiv în al doilea tur de scrutin, inclusiv cei care au redactat Constituția la momentul redactării ei au discutat în paralel și prima lege electorală care reglementa aspecte din administrația locală și tot așa au prevăzut nevoia de a avea două tururi pentru a respecta un principiu democratic — majoritatea decide cine este alesul în comunitate. Sper ca săptămâna viitoare să avem o decizie în sensul organizării celui de-al doilea tur de scrutin", a afirmat Alina Gorghiu.
Copreședintele liberalilor a subliniat că PNL va respecta decizia CCR.
"Oricum ar fi și orice decizie va lua CCR săptămâna viitoare, nu am niciun fel de dorință de a contesta această decizie. Vom respecta ca un partid care ține la deciziile CCR. Vom respecta acea decizie, însă ar fi o ușurare să vedem care va fi această decizie înainte de alegerile din 5 iunie și ar fi un lucru benefic pentru România să putem ști că avem un tur sau două în iunie, astfel încât să nu planeze asupra alegerilor și asupra mandatelor câștigate de primari anumite aspecte legate de neconstituționalitatea lor, astfel încât ele să fie contestate ulterior", a afirmat liderul PNL.