Romaşcanu: O chestiune trebuie luată în discuţie la stabilirea calendarului alegerilor: demersurile în justiţie ale lui Georgescu

Data publicării:
Lucian Romaşcanu.
Lucian Romaşcanu. Foto: Bogdan Buda / Inquam Photos

Preşedintele CJ Buzău, social-democratul Lucian Romaşcanu, crede că o singură chestiune trebuie luată în discuţie când se stabileşte calendarul alegerilor - demersurile în justiţie ale lui Călin Georgescu. Romașcanu a spus miercuri că până la epuizarea tuturor căilor din instanţă, probabil că nu trebuie luată o decizie privind data prezidențialelor, potrivit News.ro.

Lucian Romaşcanu a declarat la Antena 3 că pe agenda coaliţiei se află stabilirea cu prioritate a datei alegerilor.

„Este o singură chestiune pe care nu vreau să o minimalizez şi care, cu certitudine, trebuie luată în discuţie când se stabileşte calendarul, aceea a demersurilor în justiţie ale domnului Georgescu. Dacă cumva demersurile din justiţie vor avea un alt deznodământ decât cel pe care, cum să spun eu cel puţin, îl aştept, atunci, atunci calendarul pe care l-am putea avea poate fi dat peste cap”, a spus Romaşcanu.

Întrebat dacă data alegerilor prezidenţiale depinde de soarta dosarelor din instanţă care îl vizează pe Călin Georgescu, Lucian Romaşcanu a spus: Imaginaţi-vă că decidem astăzi un calendar şi instanţa se va pronunţa cel mai târziu, pe 21 ianuarie, la CEDO, într-o altă formulă. Tot ce am stabilit ar fi caduc. Şi atunci cel mai bine este să facem lucrurile în ordinea firească”.

„Nu sunt un specialist, dar până la epuizarea tuturor căilor din instanţă, probabil că nu trebuie luată o decizie. Eu, în acest moment sunt convins că asta se va discuta şi este pe agendă data alegerilor. (..) Este doar o părere personală pe care vreau să o pun în discuţia publică”, a mai spus fostul senator.

Romaşcanu a menţionat că primul punct al agendei ședinței coaliţiei se referă la stabilirea datei alegerilor prezidențiale.

„Astăzi veţi afla ceea ce s-a decis în coaliţie privind data alegerilor sau există alte opţiuni care pot influenţa stabilirea datei acestor alegeri. Singurul lucru pe care îl spun cu certitudine este că este o prioritate stabilirea datei alegerilor dar în acelaşi timp ea trebuie să ţină cont de toate conjuncturile juridice care sunt în desfăşurare”, a arătat Romaşcanu.

Despre candidatura comună a lui Crin Antonescu, Romaşcanu a subliniat că liderii coaliţiei au semnat un angajament prin care îl susţin la alegerile prezidenţiale.

„Acum, sigur, există pasul doi, care este validarea în organele de conducere ale partidelor. O să vedem, în principiu, nu există o altă discuţie. Am văzut că a fost foarte mult dezbătut în spaţiul public mai ales gestul domnului Crin Antonescu de a se suspenda. Probabil că va trebui şi dumnealui să explice mai mult”, a completat preşedintele CJ Buzău.

Întrebat dacă Marcel Ciolacu ar putea candida la prezidenţiale, Romaşcanu a răspuns: În acest moment şi din toate discuţiile pe care le-am avut în acest moment, ceea ce s-a decis la nivelul coaliţiei merge înainte. Domnul Ciolacu nu a menţionat nici o secundă, în acest moment, că ar avea alte direcţii de urmat, faţă de cele pe care le-a anunţat public”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este vârsta maximă până la care poți conduce în România? Ce prevede Codul Rutier
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cristian Tudor Popescu îi sugerează lui Iohannis ce să discute cu Trump. „Nu vreți și România?”
Newsweek
Când intră pensia în ianuarie pe card: vineri sau luni? Informații contradictorii din Casa de Pensii
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...