ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Portret de candidat: Victor Ponta

Data publicării:
victor ponta portret

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. În 2001 acceptă propunerea fostului său profesor, devenit şeful Executivului, Adrian Năstase, de a coordona Corpul de control al premierului. Atunci nu îşi făcea planuri pentru o carieră politică.

„Eu îmi doresc să fiu un magistrat foarte bun şi între 40 şi 50 de ani să am o funcţie importantă în acest parchet, pe care toată lumea îl huleşte deja, Parchetul Naţional Anticorupție”, declara, în 8 mai 2002, la o emisiune televizată, actualul premier.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Era un moment în care PSD avea grave probleme de imagine, generate de scandalurile de corupţie în care apăreau liderii săi centrali şi din teritoriu. Iar Victor Ponta încearcă să limpezească apele.

„Daţi-mi voie să cred că există Moş Crăciun şi există lucruri care se pot face, nu cred că eu sau alții o să schimbăm fundamental lumea și o să rezolvam toate problemele din România, dar cred că o parte importantă din ele le putem rezolva. Și cred că dacă doar stau în tribună și-i înjur pe jucători nu este gestul cel mai eficient”, spunea Victor Ponta.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Pasul decisiv în politică înseamnă pentru Victor Ponta alegerea ca lider al Tineretului Social-Democrat, în 2003. Trei ani mai târziu, la congresul PSD în care Mircea Geoană este reconfirmat la preşedinţia partidului, în echipa sa este ales şi Victor Ponta, ca vicepreşedinte. În 2008, când se instalează guvernul PSD-PDL, Victor Ponta devine ministru pentru relația cu Parlamentul. Iar campania prezidenţială din 2009 îl legitimează ca purtător de cuvânt al lui Mircea Geoană, candidatul partidului. Mircea Geoană pierde, iar Victor Ponta trage concluzia:

„Eu ştiu un singur lucru: că am o datorie faţă de copiii mei, să scap România de Traian Băsescu. N-am reuşit acum, o s-o facem peste câţiva ani. E păcat, dar asta trebuie să facem”.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Peste încă un an, Mircea Geoană pierde şi alegerile din partid, chiar în faţa fostului său purtător de cuvânt.

„Vă mulţumesc. Şi aveţi încredere că stânga îndreaptă România, că PSD salvează România de Băsescu şi de Boc şi avem soluţiile pentru această ţară. Vă mulţumesc şi vă rog să fiţi alături de mine” spunea Victor Ponta la congresul din 2010.

Artizan al creării Uniunii Social Liberale, Victor Ponta devine premier în mai 2012, după succesul unei moţiuni de cenzură contra guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Prima dispută cu Traian Băsescu apare pe tema dreptului de a reprezenta România la Consiliul European. Conflictul generează, în vara anului 2012, cea de a doua suspendare a preşedintelui României. La sfârşitul anului, Uniunea Social Liberală câştigă alegerile parlamentare, iar Victor Ponta este numit din nou premier.

Guvernul Ponta II, frământat de neînţelegerile dintre liberali şi social-democraţi, rezistă până în februarie 2014, când liberalii ies de la guvernare. Victor Ponta gestionează criza guvernamentală cu ajutorul UDMR, care primeşte posturi în structuri ministeriale.

Ruperea USL înseamnă şi nevoia de a desemna alt prezidenţiabil, în locul lui Crin Antonescu. După ce cochetează o vreme cu ideea, în luna iulie a acestui an, Victor Ponta devine oficial candidatul PSD pentru Cotroceni. Lansarea are loc pe Arena Naţională din Bucureşti, în aplauzele a 70 de mii de simpatizanţi ai alianţei PSD-UNPR-PC, chiar de ziua lui Victor Ponta.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Însă la zece zile după începerea oficială a campaniei, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că prezidenţiabilul alianţei de centru-stânga a fost ofiţer de contrainformaţii. Victor Ponta s-a apărat de acuzaţie:

„Vă spun foarte clar și foarte sigur că după ce am terminat Facultatea de Drept, în 1995, și până azi, sunt 20 de ani, de fiecare dată am respectat legile țării, mi-am servit țara, ca magistrat, ca deputat, ca ministru și o voi face la fel și ca președinte al României”.

Dincolo de ceea ce a devenit scandalul perioadei electorale, prezidenţiabilul Victor Ponta îşi prezintă public mesajul politic, mesaj ce poate fi rezumat astfel:

„Sunt extrem de emoționat la gândul că dacă românii vor decide aşa în 16 noiembrie, voi fi acel preşedinte care nu avea încă 18 ani în 1989, dar care, alături de toţi cetăţenii României va sărbători 100 de ani de la Marea Unire, în 2018, şi anul 2019 în care România va deţine preşedinţia Uniunii Europene. Şi acolo am un obiectiv, mulți îl consideră mult prea optimist, ca în 2019, la București, să fie şi primul ministru al Moldovei membru cu drepturi depline al UE, despre acea unire am vorbit şi voi vorbi chiar dacă se supără cineva din Est”.

Urmăreşte ştirile Digi24 despre ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 şi pe contul dedicat pe Twitter #cotroceni2014!

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...