Ada Solomon: Oscarul în limba străină, pus deja de Trump în mâinile unui regizor iranian

Data actualizării: Data publicării:
ada solomon fb 1

Ada Solomon, primul producător român de film nominalizat la Oscar, declară că este „aproape sigură” că trofeul pentru un film într-o altă limbă decât engleza a fost deja pus de Donald Trump în mâinile regizorului iranian Asghar Farhadi, după scandalul izbucnit în urma ordinului prin care preşedintele american dorea interzicerea accesului musulmanilor în Statele Unite, potrivit unui interviu acordat Agenţiei de presă News.ro.

ada solomon fb 1

Ada Solomon vorbeşte în interviul acordat News.ro despre implicarea politicii în decernarea trofeelor, despre impactul pe care l-a avut filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 3 zile” al lui Cristian Mungiu în desfăşurarea procesului de selecţie al Academiei Americane de Film. Ea spune că orice recunoaştere a unei pelicule asigură longevitate acesteia, însă este de părere că premiile Oscar sunt prea puţin legate de conţinutul real al filmelor. 

„Premiile Oscar sunt atât de mult legate de PR şi de marketing şi de posibilităţile de a penetra în zona profesioniştilor din America şi destul de puţin legate de conţinutul real al filmului. Sigur, în cazul filmului de limbă străină, lucrurile sunt mai nuanţate şi, într-adevăr, mai ales în ultima perioadă, mai ales de când a existat scandalul uriaş pe care l-a provocat lipsa din lista scurtă a filmului lui Cristian Mungiu «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», regulile Academiei s-au schimbat şi mie mi se pare că ceea ce a reuşit acest film românesc e mai mult decât o nominalizare. Să schimbi regulile Academiei Americane de Film nu e puţin lucru. Reacţia cineaştilor a fost atât de puternică, încât s-a putut face lucrul ăsta, E un merit al filmului, al forţei de expresie a lui Cristian Mungiu şi asta e incontestabil”, spune Ada Solomon.

Legat de politica ce mereu a fost considerată un factor de influenţă în decizia Academiei, producătorul Ada Solomon este de părere că dorinţa lui Donald Trump de a interzice musulmanilor să călătorească în Statele Unite ar putea să fi fost decisivă în ceea ce priveşte trofeul pentru „cel mai bun film într-o limbă străină”.

„Lucrurile legate de politică, PR, marketing, sunt convinsă că funcţionează în continuare şi, ca dovadă, sunt aproape sigură că Oscarul într-o limbă străină a fost deja pus, prin amabilitatea domnului Trump, în mâinile lui Asghar Farhadi. Sunt aproape sigură de asta. Dar contează prea puţin. Sigur că este un statement important, pe de altă parte, nu cred că îl va atinge pe preşedintele Trump încă un statement din partea industriei americane de film. Un vot pentru acest film va însemna o poziţie politică şi nu un vot de apreciere a filmului în sine. După părerea mea, filmul este bun, dar nu e la înălţimea capodoperei pe care o reprezintă «A Separation», lungmetrajul precedent, pentru care a primit Oscarul. Este unul dintre filmele mele de suflet”, mai declară ea.

Referitor la reuşita peliculei „Toni Erdmann”, Ada Solomon afirmă că orice fel de recunoaştere a filmului este un fel de vitamină.

„Este extraordinar că s-a întâmplat asta”, spune Ada Solomon despre prezenţa filmului „Toni Erdmann” între nominalizaţii categoriei „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar. „Şi toate aceste recunoaşteri internaţionale - nominalizări, premii, poziţionări foarte sus în competiţiile cele mai cunoscute în domeniu şi, pe de altă parte, presa din toate colţurile lumii care a scris elogios - sunt elemente care ajută filmul să rămână vizibil o perioadă lungă şi să fie prezent în interesul publicului. Şi asta într-o lume în care filmele se consumă mult mai iute, decât acum 10-20 de ani, pentru că numărul lor e mai mare, modalităţile de distribuţie sunt mult mai uşoare, dar asta lucrează şi contraproducţiv, pentru că durata de viaţă în prim-plan a unui film se reduce proporţional cu numărul imens de pelicule. Orice fel de recunoaştere de tipul ăsta e încă o bucată de viaţă. E un fel de vitamină pentru film”.

Faptul că „Toni Erdmann” a reuşit să fie nominalizat, că are atâtea premii, că este considerat de Federaţia Criticilor drept cel mai bun film din 2016, că o seamă de filmologi importanţi îl plasează în lista celor mai importante filme ale secolului 21 înseamnă foarte mult şi asigură această longevitate. ”Se va vorbi mult despre el, despre Maren Ade, asta contează şi pentru cariera ei viitoare şi pentru ce va face în continuare. Ăsta e un lucru care mă interesează”, mai spune Ada Solomon.

La categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2017 au fost nominalizate: „The Salesman” (Iran), de Asghar Farhadi, „Land of Mine” (Danemarca), „A Man Called Owe” (Suedia), „Tanna” (Australia) şi „Toni Erdmann” (Germania).

În interviu, Ada Solomon vorbeşte despre parcursul carierei sale, despre implicarea artiştilor în problemele politico-sociale, despre Bucureşti, pe care îl iubeşte şi îl consideră „România ei”, despre colaborarea cu regizoarea Maren Ade pentru filmul „Toni Erdmann", despre proiectele în curs şi cele viitoare, dar şi despre visurile pe care le are.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”