După mai multe confruntări izolate, aproximativ 200 de fani englezi au luat cu asalt centrul oraşului Lille. Aceştia au aprins torțe și au aruncat cu sticle spre polițiști. Potrivit presei, vizaţi erau suporterii ruşi, cu care s-au răfuit în repetate rânduri, atât în Marsilia, cât şi la Lille. Fanii ruşi nu au mai ieşit însă pe străzi după ce echipa lor a fost învinsă de Slovacia.
Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc ca să-i disperseze pe fani. Mai mulţi localnici au fost prinşi în busculadele care au urmat după intervenţia poliţiştilor. Într-un incident separat un francez şi un belgian au fost răniţi uşor într-o altercaţie cu un surporter albanez.
Între - timp, autorităţile franceze au decis ca 20 dintre fanii ruşi implicaţi în violenţele din weekend de la Marsilia să fie expulzaţi. Printre aceştia, şi liderul galeriei. Este a doua decizie care se ia împotriva Rusiei la acest campionat european, după ce UEFA a hotărât că la următoarea abatere a fanilor naţionala de fotbal a acestei ţări să fie eliminată din competiţie. Moscova susţine însă că suporterii au fost provocaţi şi a decis să îl convoace pe ambasadorul Franţei, pentru explicaţii.
„Probabil aţi văzut la televizor imaginile scandaloase în care steagul rus este călcat în picioare sau sunt strigate injurii la adresa conducerii Rusiei şi a oficialilor din lumea sportului. Să ignori aceşti provocatori care încearcă să creeze o situaţie de criză este inacceptabil”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Ministerul francez de Interne spune că, de la debutul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal, 323 de suporteri au fost audiaţi, 196 dintre aceştia au fost arestaţi preventiv şi 8 au fost condamnaţi la închisoare.
„Indiferent de naţionalitate - britanici, ruşi, francezi, poate germani - toţi cei care vin la noi, vin pentru că vor să vadă meciurile de fotbal. Astfel de violenţe sunt inacceptabile”, a precizat Jean Marc Ayrault, ministrul francez de Externe.