Şerban Orescu, jurnalist Radio Europa Liberă: „Nu suntem singura ţară est-europeană care se desparte de comunism. Dar, ceea ce se întâmplă în materie de violenţă la noi împotriva opoziţiei este fără precedent. Nici în Uniunea Sovietică, acolo unde Opoziţia a putut să-şi spună cuvântul, nu s-au semnalat nici pe departe situaţii precum cele de la noi. Agenţiile de presă au comunicat ieri că domnul Ion Raţiu, candidat la preşedinţia republicii din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, a fost înconjurat de câteva sute de manifestanţi ostili la Băile Felix, fiind apoi împiedicat, la Oradea, să-şi ţină cuvântarea. Se ştie că sâmbăta trecută, la Brăila, domnul Radu Câmpeanu, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi candidat la preşedinţie, era să fie asasinat, frontiştii, dintre care şi un comando venit din Bucureşti, confundându-l cu altcineva, ceea ce i-a salvat viaţa. Domnul Ion Iliescu deplânge sistematic excesele de acest gen, dar cine poate crede că ele ar putea avea loc dacă agresorii n-ar fi încurajaţi, pe diverse căi, de acelaşi Front al Salvării Naţionale, care una face pe ascuns şi alta spune în faţă”.