1990, ANUL 0. România, fidelă Tratatului de la Varșovia
Ion Iliescu: Nouă: întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe Unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului. Vom respecta angajamentele internaționale ale României și, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia.
În zilele pline de tensiune şi speranţă ale lui decembrie 1989, vestea că România va rămâne parte a Tratatului de la Varşovia a trecut în plan secund sau a fost ignorată. Dar punctul nouă din comunicatul Frontului Salvării Naţionale va marca profund România. Noii conducători de la Bucureşti, vorbind în termenii lui Gorbaciov despre „casa comună a Europei”, vor încerca să instaleze un regim similar celui de la Moscova.
Armand Goşu, istoric: Sursa lor teoretică de reformă a statului român era perestroika lui Gorbaciov.
Prima mare vizită externă la Bucureşti după Revoluţie este cea a lui Eduard Şevardnadze, legendarul ministru de externe al lui Mihail Gorbaciov. Dar extraordinara simpatie cu care Occidentul înconjoară România după prăbuşirea lui Ceauşescu a estompat impresia unei apropieri periculoase de Moscova. Iar la 12 februarie soseşte şi secretarul de stat american, James Baker, precedat, probabil nu întâmplător, de şeful, CIA, William J. Casey.
Diferenţa de viteză a regimului de la Bucureşti devine treptat evidentă. Presată de opoziţia internă spre pluralism şi Occident, echipa lui Ion Iliescu înfruntă fără încetare comparaţia cu noii conducători din Polonia, Ungaria sau Cehoslovacia. În iunie 1990, aceştia au cerut categoric desfiinţarea Tratatului de la Varşovia ca să poată adera la NATO.
Ioan Mircea Paşcu: Impresia mea acolo a fost că ruşii încă mai credeau; şi RDG-ul, şi bulgarii au crezut că Pactul mai poate să fie salvat. Noi toţi ceilalţi, şi în primul rând cehii, am fost de părere că Pactul, dacă rămâne aşa, nu se transformă, nu mai are nicio şansă să rămână.
Armand Goșu, istoric: România este singura care susţinea menţinerea în aceleaşi coordonate a organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
România este cea care, prin vocea ministrului de externe, Adrian Năstase, vorbeşte despre o Uniune a Europei Centrale şi de Răsărit la care să adere fostele membre ale lagărului socialist. Varşovia sau Budapesta, presimţind aici mâna Moscovei, rămân impasibile:
Armand Goşu, istoric: Şi-apoi vine momentul noiembrie 1990, când ai conferinţa CSCE de la Paris, unde liderii ţărilor din Tratatul de la Varşovia vin şi promit, îşi asumă clar într-un an, până la sfârşitul anului următor, deci în decembrie 1991, desfiinţarea Pactului Tratatului de la Varşovia.
În paralel, Rusia este frământată de schimbări extraordinare. Confruntat cu reproşul liniei dure că a distrus dominaţia URSS în Europa, liderul de la Kremlin propune foştilor membri ai Tratatului de la Varşovia o serie de tratate bilaterale, iar românii acceptă imediat.
Armand Goșu, istoric: La 21 martie, Adrian Năstase, ministrul de Externe, este deja la Moscova.
Ioan Mircea Pașcu: Ruşii au încercat o lovitură. În sensul că România, care a avut relaţiile cele mai proaste cu URSS-ul, ar fi trebuit să fie ţara cu care ei încheie primii acest tratat.
Ion Iliescu: Asta reflecta, tratatul reflecta respectiv realitatea nouă, dispariţia unor structuri suprastatale şi raporturi fireşti de egalitate între două state. Asta a fost spiritul acestui tratat.
Cu toate acestea, tratatul cu Moscova nu a fost ratificat niciodată de Parlamentul României. La 19 august, un grup de conservatori din partidul comunist şi KGB anunţă înlocuirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea URSS.
Ion Iliescu: Am avut o poziţie în primul rând de consemnare a acestei realităţi şi de căutare a soluţiilor alături de toate ţările cum anume să urmărim normalizarea situaţiei.
Cosmin Popa: A fost de ajuns ca Boris Elţîn să facă în primul rând apel la ordinea constituţională şi legală, iar acel manifest a paralizat acţiunea şi a determinat ieşirea în stradă a ruşilor care cu certitudine nu mai doreau menţinerea Uniunii Sovietice.
Puterea de la Bucureşti ignoră informaţiile privind dezintegrarea iminentă a URSS. La 27 august 1991, recunoaşte fără rezerve independenţa Republicii Moldova, renunţând la proiectul unionist.
Lipsit de iniţiativă, marcat de mineriade şi de tratamentul scandalos aplicat Regelui Mihai, statul român execută un balans incomod între Est şi Vest.
Consecinţele se vor vedea în timp. Ţările de la Vişegrad au aderat la NATO şi la Uniunea Europeană mai repede. România a ratat valul celor 10 state care au intrat în piaţa comună în 2004. A intrat în Uniunea Europeană abia în 2007 şi atunci sub sancţiunea unei stricte monitorizări.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
