1990, ANUL 0. Primele afaceri din România postcomunistă

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Liviu Rogojinariu, om de afaceri: La momentul ala se căuta orice. Lipsea totul. Televizoare color, dacă vreţi. România producea la momentul respectiv câteva mii de televizoare pe lună şi erau sute de mii de oameni care voiau să-şi cumpere televizoare. În momentul în care importatorul de Samsung a avut posibilitatea să aducă televizoare, NEI erau unele, NEC, erau tot felul de denumiri, le vindeau ca pe pâinea caldă. Le vindeau din TIR.

Primii afacerişti români s-au îndreptat spre Turcia, o ţară cu o industrie dezvoltată a textilelor, pentru care nu era nevoie de viză de intrare. Blugii Pyramid importaţi de acolo au dat tonul în modă.

Liviu Rogojinariu, om de afaceri: Toţi îşi cumpărau blugi pentru că blugii în România nu se găseau decât la shop cu 27 sau 29 de dolari perechea. Că erai tânăr, că erai la vârsta a doua, erau oameni la 60 de ani care îşi doreau să aibă o perche de blugi.

Liviu Rogojinariu este acum un prosper om de afaceri. Prima fimă a pus-o pe picioare în 1990.

Liviu Rogojinariu, om de afaceri: Având relaţii cu automobilele, cu maşinile, ştiam foarte clar că e mare lipsă de piese de schimb pentru maşini în România şi am zis că asta este un business care trebuie făcut. Am început să fac în paralel, lucrând în continuare, menţinându-mi serviciul pe care îl aveam, cu încă mai mulţi foşti colegi am făcut o firmă şi am început să importăm piese de schimb pentru autoturisme, în special străine.

Şi studenţii străini aflaţi la Bucureşti s-au transformat în oameni de afaceri. Nawaf Salameh este cetăţean sirian, a făcut facultatea de medicină şi visa să ajungă chirurg estetician în Brazilia. Imediat după revoluţie a plecat în Grecia, unde a căutat inspiraţie pentru afaceri pe care să le aducă la noi.

Nawaf Salameh, om de afaceri: În România m-am întors încercând să fac altă afacere. M-am gândit să deschid un mare supermarket. Trăind în Grecia, am vrut să copiez ce se întâmplă acolo. În Grecia erau supermarketuri şi era frumos. Vedeai multe produse. În România, alimentarele erau transformate în supermaketuri, dar mici. Intrai în ele şi găseai 10 produse, 20, 30, maxim 50 de produse. Am încercat să caut importatori care au produse. Am obosit căutând luni de zile şi am reuşit să strâng doar 60 de coduri. Eu am vrut să aduc afaceri din Grecia să le aduc în România.

Omul de afaceri consideră că România capitalistă a făcut multe greşeli la început.

Nawaf Salameh, om de afaceri: Greşeala mare a fost că s-au făcut lucruri uşoare. Mă duc aduc, import şi gata. Nu s-au gândit oamenii de afaceri să treacă repede la producţie cât taxele erau mici, cât scutiri, cât erau şmecherii. Luaţi cazul Polonia. Polonezii au trecut imediat la producţie. Când a venit Occidentul şi s-au asociat cu ei, s-au asociat cu producători. Te-a folosit cinci ani de zile, ai dus produsul şi la revedere. Şi tu ca importator ai fost tot consumator. Dacă făceai o parte din producţie, asocierile în producţie sunt foarte importante. Până în 1992, leul românesc a avut valoare. Mulţi oameni au avut bani. În loc să se ducă să facă o investiţie care are puţin risc, toţi s-a dus să cumpere maşini.

Au fost şi categorii sociale privilegiate: marinarii şi aviatorii.

Vlad Christache, marinar: O perioadă, să presupun de şase luni de zile, nu a funcţionat vama deloc. Am rămas şi noi surprinşi. S-au retras. Erau apele tulburi pentru nu ştiau ce va fi mai departe şi eram liberi. Nu mai declaram nimic. Cumpăram în cantităţi care cum ne permiteam şi le scoteam foarte frumos pe lângă vamă, nu prin vamă. Nu s-a întâmplat nimic. A fost aşa, o perioadă foarte bună pentru noi. După aia a venit şi mărirea valutei.

Este clar că importurile au crescut considerabil în primii trei ani de după revoluţie. În 1992 au ajuns la 63% din produsul intern brut, potrivit anuarului statistic al economiei. Aşadar, primele afaceri capitaliste nu au rezistat mult. Banii pe care românii nu au putut să-i cheltuiască în comunism s-au terminat repede, iar fabricile în care lucrau au fost privatizate şi, în mare proporţie, falimentate.