1990 ANUL 0. După 20 de ani de anchetă, numărul morților de la Mineriadă rămâne necunoscut
Ion Alecu: Am observat un grup de mineri mai spălaţi şi cu salopetele apretate care au venit foarte violent spre mine. Un aşa-zis miner în salopetă curată a venit cu o bară, o rangă foarte grea pe traiectoria capului meu. Minerul care a simţit că sunt în pericol a barat cu târnăcopul acea lovitură. Altfel, cred că eram mort astăzi.
Dan Voinea: Câţi morţi? Şase. Şase? Şase.
Acesta este numărul din evidenţe. Potrivit dosarelor înregistrate oficial, cei şase au fost împuşcaţi sau înjunghiaţi în centrul Capitalei. S-a întâmplat lângă Piaţa Universităţii sau la sediul de atunci al Ministerului de Interne.
Toţi au murit pe de 13 iunie, toţi erau bărbaţi şi civili. Mitriță Lepădatu, Gheorghe Duncă, Valentin Mocanu, Dragoş Drumea şi alţi doi al căror nume nu este public.
În arhiva televiziunii publice, apar însă imagini şi cu alte cadavre. Sunt filmate la patru kilometri distanţă de Piaţa Universităţii.
În zorii zilei de 14 iunie, chiar în faţa clădirii Televiziunii Române de pe Calea Dorobanţilor, au fost filmaţi mai mulţi militari care par decedaţi.
„Au trecut 25 de ani, iar locul din faţa televiziunii publice s-a schimbat foarte mult. Rămân imaginile de arhivă. În dreapta, pe trotuar, se văd şase sau şapte trupuri neînsufleţite. După uniformă şi bocanci, par soldaţi în termen”, transmite corespondentul Digi24 Bogdan Ocnaru.
Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarele mineriadei, nu a ţinut cont de aceste cadavre: Printr-o solicitare oficială, am cerut Ministerului Apărării informaţii despre eventuali militari răniţi sau morţi în timpul Mineriadei. Până acum, nu am primit niciun răspuns.
Cei care au trăit acele momente pe străzile Bucureştiului susţin că minerii, muncitorii, poliţiştii şi chiar soldaţii n-au avut milă de nimeni. Iar camerele de filmat n-au surprins decât o parte a represiunii.
Mihai Gheorghiu: Eu am asistat la uciderea a doi manifestanţi de lanţul de trăgători de la Romarta Copiilor. Pe unul am încercat să-l salvăm. Lanţul de trăgători nu era format din soldaţi tineri, din recruţi, ci din profesionişti. Erau oameni de peste 30-35 de ani. Plătiţi, angajaţi cu contract. Dar au tras.
„Numărul lor depășea câteva sute. Majoritatea cereau să nu fie înregistrați şi, după un prim ajutor, părăseau camera de gardă. Peste 150 au fost însă reţinuţi prezentând traumatisme grave, cu alterarea stării de conştienţă. Dintre aceştia, aproximativ 60 au decedat la un interval de timp mai scurt sau mai lung, unii după ce au fost operaţi. Majoritatea erau loviţi în regiunea cefei şi unii prezentau urme de lovire şi în alte regiuni ale corpului”, scrie Florin Matrescu în cartea Holocaustul Roșu, publicată în 1998.
Autorul cărţii susţine că aceasta este declaraţia unui medic de la Spitalul Municipal din Capitală. Acest doctor ar fi îngrijit o mare parte dintre răniţii aduşi de pe străzile Capitalei. Coincidenţă sau nu, exact despre un număr de 60-100 de oameni morţi şi neidentificaţi se vorbeşte că ar fi fost îngropaţi în cimitirul Străuleşti 2. Gropile şi crucile apar tot în imaginile de arhivă. Procurorul Dan Voinea susţine că a făcut o anchetă în acea vreme, dar că la Străuleşti 2 nu ar fi găsit nici o pistă care să contureze o astfel de ipoteză.
Ion Alecu este unul dintre intelectualii bătuţi şi batjocoriţi de mineri. Susţine că a fost luat pe sus în acele zile, în momentul în care ieşea de la metrou. Era la Piaţa Romană. Un grup de oameni cu căşti şi bâte l-ar fi bătut şi tărât până la Universitate. Pe iarbă, spune el, era cadavrul unei femei. Pe lista oficială a morţilor nu apare nicio femeie.
Ion Alecu: Nu ştiu. Era pe iarbă. Am văzut-o cu coada ochiului. Era o femeie, după păr mi-am dat seama că e o femeie. Era şi acoperită cu ceva.
Câţiva oameni în uniformă l-au dus cu maşina până la Palatul Victoria. De acolo, a fost plimbat prin Bucureşti într-o dubă de poliţie. Împreună cu el ar mai fi fost alţi 80-90 de oameni. Era arestat şi trebuia să fie predat celor de la unitatea militară de la Măgurele. Locul era însă atât de aglomerat încât omul a ajuns la şcoala de ofiţeri din Băneasa, devenită spaţiu de detenţie.
Dan Voinea: Cutreierau cu basculantele străzile Capitalei, care i-au găsit pe stradă, i-au dus la cele două unităţi, Măgurele şi Băneasa. Oameni complet nevinovaţi.
Elena Vijulie: Dumnevoastră ştiaţi că la Măgurele sunt reţinuţi 1.500 de oameni? Intelectuali, studenţi, profesori.
Petre Roman: Nu! E foarte ciudat că lucrul ăsta s-a menţinut. Mie nu mi-a fost raportat niciodată. O asemenea raportare nu se putea face prin viu grai. Trebuia să mi se raporteze pe baza unui document. Un asemenea document nu există!
Dar lagărele improvizate de la Măgurele şi Băneasa au existat. Ion Alecu a stat acolo patru zile.
Ion Alecu: Ne-au luat efectele, centurile de la pantaloni, şireturile, am fost închişi sub pază armată. A doua zi au început anchetele. În momentul în care mergeam la toaletă mai primeam câte un pat de armă în cap, în torace, în burtă. De la cine? De la militari. Ce v-au întrebat la interogatorii? Nu m-au întrebat, m-au acuzat. Am fost acuzat pentru distrugerile din data de 13, surprinzător, şi pentru ce s-a întâmplat în decembrie '89. Mi-au spus că eu şi familia mea vom plăti toate pagubele mult timp înainte.
După patru zile, nemâncat şi bătut, omul a fost lăsat să plece acasă. Nu i-a făcut nimeni niciun dosar, dar nici el nu a depus plângere. De teamă.
Stelian Maria: Au venit poliţişti, militari. La un moment dat nu mai vedeai cine te bate. Ne-au luat la bătaie de parcă o meritam din plin. Bastoanele se abăteau asupra noastră, paturile armelor. Ne loveau cu bestialitate. Români lovind români.
Imagini care-l vor urmări pe Stelian Maria toată viaţa. A fost unul dintre manifestanţii activi la Revoluţie, dar a vrut, prin protest, să schimbe şi regimul de după. În iunie '90, a fost arestat şi dus la Măgurele. După acelaşi tipar, a fost audiat şi bătut din nou.
Stelian Maria: Un individ bine făcut stătea de cealaltă parte a mesei. Aveam o masă. M-au aşezat pe scaun, iar cel din faţa mea, amabil ieşit din comun, mi-a întins o hârtie şi vorbea de parcă eram amici. Bă, băiatule, ia şi semnează. Hârtia era deja scrisă. Și te lăsăm, bă, să pleci, bă. N-are nimeni nimic cu tine. Nu ne mai batem capul cu tine, te duci acasă. M-am uitat pe hârtie cu ochiul un pic teafăr. Scria că, cât am citit, că eu, numele, declar că am fost în Piaţa Universităţii, fiind plătit şi drogat de partidele de opoziţie. Erau amintite PNȚCD şi PNL. N-am citit mai mult. Cu mâinile am rupt hărtia, a venit o lovitură din dreapta, au mai venit câteva şi nu mai ştiu nimic.
Arestul n-a durat decât o zi. De la unitate a fost urcat într-un camion şi, împreună cu răniţi, a fost basculat la propriu în Piaţa Unirii. Stelian a plecat din ţară după câteva luni. Trăieşte în Suedia acum şi nu mai vrea să audă de cei care au fost atunci la putere.
Se pare că peste o mie de oameni au avut parte de acelaşi tratament. Mulţi au depus plângeri la secţiile de poliţie din Capitală. Chiar dacă au fost înregistrate de procurori, documentele aşteaptă şi acum, de sub straturile de praf, să fie luate la mână şi soluţionate. Astăzi, pentru infracţiunile comise la Mineriadă, vinovaţii ar putea să primească pedepse de 25 de ani de închisoare, chiar pe viaţă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
