1990, anul 0. A patra mineriadă: 4 zile violente, 7 miliarde de dolari pagube
27 septembrie 1991:
Miron Cozma: Vă rugăm pe dumneavoastră, preşedintele României, să ne certificaţi înlocuirea, demisia domnului prim-ministru Petre Roman şi a întregului guvern şi formarea unui guvern de coaliţie.
Ion Iliescu: Astăzi de dimineaţă m-am întâlnit cu şefii tuturor partidelor din Parlament tocmai pentru a discuta soluţii.
Miron Cozma: Pentru noi, aspectul primordial aici e confirmarea de către dumneavoastră.
Ion Iliescu: Păi am confirmat-o public şi ieri, şi azi dimineaţă.
Miron Cozma: Şi dacă nu vă deranjează, ne-o confirmaţi şi în scris.
Discuţiile pe care minerii le purtau la Cotroceni cu preşedintele Iliescu aveau loc la capătul a două zile de violenţe în Bucureşti. După cele trei incursiuni din 1990, minerii retrăiau sentimentul că sunt stăpânii Capitalei şi ai ţării. Principala lor ţintă era, de această dată, chiar prim-ministrul Petre Roman. Imediat după Revoluţie, muncitorii din Valea Jiului îşi recăpătaseră drepturile băneşti şi ajutoarele tăiate în anii '80 de Ceauşescu. În august 1991, au plusat.
„Guvernarea Roman le-a acordat pentru mineri şase luni suplimentare la pensie pe an şi la minerii din Oltenia şi din restul ţării trei luni suplimentare la concediu Şi sporul de condiţii grele s-a majorat de la 7-8% pentru minerii de la suprafaţă şi până la 30% pentru cei din subteran”, spune Constantin Creţan, fost lider sindical Oltenia.
Pe 23 şi 24 septembrie 1991, mii de mineri se adună în faţa Primăriei din Petroşani şi hotărăsc să pornească spre Bucureşti:
24 septembrie 1991
Miron Cozma: Pentru că am totuşi aceste hârtii, pentru a nu fi acuzaţi că nu le-am citit, vreau să vi le citesc şi dumneavoastră să spuneţi dacă sunteţi de acord cu ele, da?
Mineri: Da!
Miron Cozma: Comunicat... Faceţi, linişte, vă rog! Comunicat transmis prin telex de la Guvern...
Mineri: Bucureşti! Bucureşti!
Mineri: Cozma, Cozma!
Dar nu au fost singurii care au plecat spre Capitală. Ca şi la mineriada din 1990, li s-au adăugat mineri şi muncitori din alte zone industriale ale ţării.
„Nu au participat doar minerii, minerii au fost în proporţie de 20% din total participanţi, marile unităţi din România, de la Baia Mare, Satu Mare, Braşovul, dar politicienii şi oamenii care au dorit puterea prin orice mijloace au ajuns să îi culpabilizeze doar pe mineri,” spune Constantin Creţan.
Ajunse în dimineaţa de 25 septembrie în gara Băneasa, grupurile de mineri se îndreaptă spre Palatul Victoria şi cer o întrevedere cu prim-ministrul Petre Roman. Acesta nu îi primeşte. Muncitorii au început să protesteze. Paşnic.
„Ne-am aşezat frumos, în linişte, neavând intenţia de conflict. În loc de da, domnilor mineri, ne-am trezit cu câteva fumigene aruncate de forţele de ordine din Guvern, lucru care i-a enervat pe mineri şi a început ui-hai-ul!”, povesteşte Radu Voinea, miner.
În jurul prânzului, tensiunea din Piaţă creşte. Minerii atacă sediului Guvernului. Respinşi de soldaţi şi jandarmi, minerii se îndreaptă spre Palatul Cotroceni. Miron Cozma îi cere preşedintelui Iliescu demiterea primul-ministrului.
A doua zi, minerii atacă din nou Palatul Victoria. De această dată, pătrund în clădire. Au loc violenţe. Dar, în loc de o intervenţie masivă a forţelor de ordine, la ora douăsprezece, preşedintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu, anunţă la postul public de televiziune că Petre Roman a demisionat. Mesagerul nu fusese ales întâmplător. Arondat Cominternului în anii 40, economistul Bârlădeanu orchestrase o vagă deschidere economică spre Occident la sfârşitul epocii Dej. De la instalarea Guvernului Roman, el criticase constant chiar şi puţinele măsuri procapitalism luate.
„Din momentul în care a început să se desfăşoare propriu-zis reforma, a apărut înfruntarea politică în interiorul FSN. Alexandru Bârlădeanu m-a întrebat: Vrei să instalezi în România capitalismul? Şi am răspuns: Domnule preşedinte, dacă economia de piaţă pe care o promovez înseamnă capitalism, da”, spune fostul premier Petre Roman.
De la balconul Palatului Victoria, Miron Cozma salută vestea plecării lui Petre Roman: „Am cerut demisia premierului Petre Roman din funcţie şi propunem formarea unui guvern de coaliţie. Tot ce ne-am propus pentru noi şi pentru ţară am obţinut. Aşa că acum părăsim Palatul Victoria şi ne îndreptăm spre casă.”
În ciuda victoriei, minerii nu părăsesc Bucureştii.
„A fost un conflict foarte ciudat în Gara Băneasa, după ce minerii s-au tras spre Gara Băneasa, garniturile pregătite să plecăm spre Petroşani şi a venit informaţia că 150 de mineri sunt bătuţi de forţele speciale ale Jandarmeriei în Piaţa Universităţii. S-a vorbit cu dl. ministru de Interne, Doru Viorel Ursu, şi în aproximativ 15 minute ni s-au pus la dispoziţie mijloace de transport de la Gara Băneasa înapoi în Piaţa Universităţii”, spune Radu Voinea, participant la a patra mineriadă.
După Piaţa Universităţii, minerii ajung în cursul după-amiezii la Parlament. Acum cer şi demisia preşedintelui Iliescu.
„Avem impresia că ne aflăm în faţa unor acţiuni coordonate şi că se încearcă demolarea acelor cărămizi ale statului de drept care au fost puse în România. De dimineaţă cereau demiterea primului ministru şi s-a obţinut acest lucru, acum cer demisia preşedintelui Iliescu şi validarea acestui lucru”, spune Dan Marţian, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Minerii au invadat sala plenului.
„Noi vrem să fim un neam sfânt între toate neamurile pământului. Sunt cu crucea de la Revoluţie spre voi. Fiţi liniştiţi şi liniştiţi-văm pentru că ţara se duce de râpă!! Vreţi să îngropăm noi cu mâinile noastre ţara? Nu ne-au îngropat străinii destul? Vrem să ne îngropăm noi unii pe alţii”, spunea atunci Ioan Alexandru, deputat PNŢ-CD.
„Dacă dvs. cereţi acum demisia preşedintelui Iliescu, atunci preşedintele Iliescu să demisioneze”, spunea și Ion Raţiu, deputat PNŢ-CD.
În cele din urmă, minerii părăsesc Dealul Mitropoliei. Nemulţumiţi de politica lui Răzvan Theodorescu, se îndreaptă spre Televiziunea Română. Au loc ciocniri cu forţele de ordine.
Intervenţia în forţă a scutierilor şi jandarmilor a reinstaurat ordinea în cursul nopţii. Dimineaţă nu s-au mai înregistrat violenţe, dar minerii defilau în continuare nestingheriţi pe bulevardele Capitalei. Mai mult, „o delegaţie de mineri” a fost primită la Palatul Cotroceni. Preşedintelui Iliescu i s-a cerut să dea în scris că Petre Roman pleacă definitiv de la Palatul Victoria. În ziua următoare, Preşedinţia dă publicităţii un comunicat semnat de Ion Iliescu şi Miron Cozma. Era anunţată încă o dată înlocuirea premierului.
Petre Roman explică şi astăzi că venirea minerilor în Bucureşti în septembrie 1991 a fost instrumentată politic. Mai mult, el susţine că năvala minerilor a fost organizată chiar de Serviciul Român de Informaţii.
„Ce s-a întâmplat în septembrie 91? O mineriadă cu şi mai mulţi mineri. Prima dată au venit 4000, în septembrie au venit 10 mii pe baza unui plan despre care istoricii afirmă că a fost un plan documentat într-un departament de la SRI. Prin urmare, dacă mă întrebaţi pe mine, răspunsul e simplu, au venit împotriva a ceea ce reprezentam noi, adică reforma şi democraţia”, spune Petre Roman.
Virgil Măgureanu neagă ferm acuzaţia.
„Din asemenea încăierări, nici Puterea, nici Opoziţia nu aveau ce câştiga. Nu avea cine să iasă învingător dintr-o asemenea competiţie absurdă. Era deja prea târziu. Fenomenul acesta părea să fi devenit un fel de reflex al puterii instituite care a lăsat supape pentru un asemenea fenomen profund ilegitim. (Dl. Roman are dreptate când spune că minerii au venit să împiedice reformele?) De ce nu îl întrebaţi chiar pe el? Chiar sunt curios să ştiu ce spune pentru că îl cunosc ca pe un om din calea-afară de sincer””, spune Virgil Măgureanu.
La rândul său, Ion Iliescu spune că minerii erau interesaţi strict de problemele lor economice:
- Din punctul dvs de vedere, era utilă această înlocuire a dl. Petre Roman, cu dl. Teodor Stolojan?
- A fost necesară şi Petre Roman a fost realist când s-a retras că a văzut că nu mai are susţinerea necesară şi această ostilitate din partea minerilor îl viza direct. Şi atunci a fost realist cu pasul pe care l-a făcut. A fost un moment de respiro şi venirea lui Stolojan, un om cu un temperament mai echilibrat, mai liniştit, a ajutat limpezirii climatului din ţară, spune fostul președinte.
Când Ion Iliescu i-a telefonat lui Theodor Stolojan ca să îi ceară să formeze guvernul, acesta se pregătea să plece la Washington, la un stagiu la Banca Mondială. El povesteşte că demisionase în aprilie din guvernul Roman, exasperat de presiunile politice pentru controlul preţurilor. Era încă în Bucureşti, la rugămintea lui Petre Roman, care îi ceruse să definitiveze normele de aplicare pentru legea privatizării.
„Eram băgaţi până peste cap în pregătirea acelor norme, eram în afara vâltorii politice în care erau membrii guvernului. M-am trezit implicat în acest proces prin faptul că am fost desemnat să formez un guvern ca prim-ministru. Preşedintele Iliescu m-a sunat la vremea respectivă, dar după ce s-a consultat cu partidele politice. Se ştia că nu vreau să intru în politică, se ştia că vreau să plec la Banca Mondială, se ştia că nu mă voi agăţa de această funcţie. Se ştiau foarte bine toate aceste lucruri”, spune Theodor Stolojan.
Deşi i s-a propus un interimat de câteva luni, Theodor Stolojan a rămas în fruntea Guvernului 400 de zile. Urgenţele erau diverse: aprovizionarea cu combustibil pentru iarnă, referendumul pentru adoptarea Constituţiei, alegerile locale şi cele generale din 1992.
Pe această listă de priorităţi nu a figurat şi anchetarea evenimentelor din 24-28 septembrie 1991. Deşi 455 de oameni au fost spitalizaţi, 50 dintre ei foarte grav răniţi, peste 200 de militari în termen au fost agresaţi şi, cel mai grav, trei oameni au murit.
Miron Cozma şi ceilalţi lideri ai minerilor nu au fost sancţionaţi ani de-a rândul. În 1997, când la putere a venit Convenţia Democrată, aliată cu partidul fostului premier Petre Roman, Miron Cozma a fost arestat preventiv sub acuzaţia de subminare a puterii de stat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi infracţiuni contra siguranţei pe calea ferată. Martorul Ion Iliescu a vorbit în apărarea inculpatului:
„A fost întârzierea sosirii unui telex de la guvern la solicitarea domnului Miron Cozma pentru unele revendicări suplimentare. El a venit numai atunci când grupuri de mineri conduse de Miron Cozma au ajuns la Petroşani. Situaţia a fost însă foarte tensionată. A încercat să citească telexul. De-aci, lucrurile au luat o turnură foarte periculoasă chiar acolo în zonă. Şi sentimentul meu a fost că domnul Cozma a devenit un fel de ostatic al minerilor aflaţi în stare de surescitare”, spune Ion Iliescu.
Procedurile judiciare au durat ani de zile. Miron Cozma a fost condamnat, eliberat, arestat din nou și condamnat la închisoare.
În decembrie 2004, preşedintele în exerciţiu Ion Iliescu îl graţiază pe Miron Cozma. Considera că pedeapsa de 18 ani era exagerată.
Protestele vehemente l-au făcut pe fostul şef al FSN să îşi anuleaze propriul decret. Până la urmă, apărat de o armată de avocaţi şi cooptat de Partidul România Mare, Miron Cozma iese din închisoare în 2007. Executase mai puţin de jumătate din sentinţă. Pentru mineriada din iunie 1990 nu a fost judecat niciodată.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
