1462 ATACUL DE NOAPTE
Mahomed al II-lea, sultanul care a cucerit Constantinopol, este umilit de Vlad Țepeș. Oastea otomană, aflată lângă Târgoviște, este atacată de oamenii domnitorului valah.
Cronicile au scris că Vlad Țepeș a cercetat personal tabăra turcească, îmbrăcat ca un turc. Așa a aflat care e cortul sultanului. Domnitorul valah a atacat noaptea.
Soldații lui Vlad Țepeș au incendiat corturile otomane și au sunat din cornuri, pentru confuzie maximă. Mahomed scapă cu viață, dar se retrage la sud de Dunăre.
1994 FUGĂ CU ÎNCETINITORUL
O.J. Simpson a fost pus sub acuzare pentru uciderea fostei sale soții și a prietenului acestuia. La o oră după ce toate procedurile erau gata, O.J. trebuia să se predea.
Dar sportivul nu face asta și a fost dat în urmărire. După amiază, O.J. este văzut într-un SUV alb, condus de un prieten. Mașina mergea cu viteză mică pe autostradă.
Zeci de echipaje de poliție s-au ținut după mașina albă. Urmărirea la viteză mică a durat aproape trei ore și a fost transmisă în direct la TV. 95 mil. de oameni au urmărit-o.
1910 PRIMUL ZBOR AL LUI VLAICU
Inventatorul român Aurel Vlaicu a zburat prima dată cu un avion de concepție proprie, numit Vlaicul I. Zborul a avut loc pe aerodromul Cotroceni din București.
Aeronava a rulat 40-50 de metri și s-a ridicat la 3 metri în aer. Avionul s-a rupt la aterizare. Aurel Vlaicu a fost scos din epavă în stare bună, dar cu câteva răni minore.
România a intrat într-un club select, al țărilor pe teritoriul cărora a avut loc un zbor cu un avion construit și pilotat de un cetățean. Pe listă mai erau doar SUA și Franța.