UPDATE Florin Cîțu, urmărit penal pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu

Ionuț Tudorică Data publicării: Data actualizării:
Florin Cîțu la DNA
Sursa: INQUAM PHOTOS

UPDATE: Florin Cîțu este urmărit penal pentru două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în dosarul vaccinurilor anti-Covid, anunță DNA. Lui Florin Cîțu i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, potrivit DNA. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Știrea inițială:

Fostul premier Florin Cîţu s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA, unde procurorii îl vor anunţa că a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri anti-gripale, în care prejudiciul ar fi de peste 1 miliard de euro.

La intrare în sediul DNA, Florin Cîţu a refuzat să răspundă întrebărilor puse de jurnalişti, însă a promis că va da detalii la ieşire, notează Agerpres.

În prezent senator, Florin Cîţu a rămas fără imunitate, în urma unei decizii a Senatului din 29 noiembrie.

Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Conform DNA, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.