Summit-ul elvețian pentru pace în Ucraina s-a încheiat. Unele state au respins acordul final

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
ucraina summit pace elvetia
sursa: shutterstock.com/

Summit-ul pentru aducerea păcii între Ucraina și Rusia din Elveția s-a încheiat într-o notă optimistă, dar fără o rezolvare concretă a problemei. Deși majoritatea țărilor participante au semnat acordul cadru, diferențele de opinie legate de cum ar trebui implementată pacea au persistat până la final.

Majoritatea covârșitoare a statelor semnatare, în număr de 80, au recunoscut integritatea teritorială a Ucrainei și au fost de acord asupra susținerii eforturilor ucrainenilor de a se apăra în fața invadatorilor ruși.

„Utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat amenință principiile suveranității, autonomiei și integrității teritoriale ale tuturor statelor. Agresiunea rusă asupra Ucrainei nu face decât să solidifice cadrul granițelor recunoscute internațional”, precizează documentul parafat la Bürgenstock.

Treisprezece state nu au fost de acord cu textul acordului, pentru că nu implică găsirea unei soluții diplomatice care să aducă concret pacea, relatează CNN.

Africa de Sud, Arabia Saudită, Armenia, Bahrein, Brazilia, Columbia, Emiratele Arabe Unite, India, Indonezia, Libia, Mexic, Thailanda şi Vaticanul și-au manifestat opoziția. La summit nu a participat Rusia, parte implicată direct în luptă și China, aliatul cel mai important al Kremlinului.