Protestele fermierilor iau o turnură violentă în Polonia. Un nou tren cu cereale ucrainene a fost vandalizat

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
polonia grane
sursa: profimediaimages.ro/

O sută şaizeci de tone de cereale ucrainene au fost distruse într-o gară din Polonia pe fondul protestelor masive, a declarat duminică un înalt oficial ucrainean, vorbind despre un nou 'caz de impunitate şi iresponsabilitate', transmite Agerpres.

Fermieri polonezi care protestează împotriva a ceea ce denunţă a fi o concurenţă neloială din partea Ucrainei, precum şi împotriva reglementărilor de mediu ale Uniunii Europene, au blocat treceri de frontieră şi autostrăzi, şi au vărsat produse agricole ucrainene din vagoane de tren.

”Aceste fotografii arată 160 de tone de cereale ucrainene distruse. Cerealele erau în tranzit spre portul Gdansk şi de acolo spre alte ţări. Al patrulea caz de vandalism în gări poloneze. Al patrulea caz de impunitate şi iresponsabilitate. Detaliile şi circumstanţele sunt în curs de investigare. La ora 09.30 am primit un raport despre cereale care au fost vărsate, şi a reieşit că a fost vorba de opt vagoane”, a declarat vicepremierul Oleksandr Kubrakov.

Incidentul a avut loc lângă satul Kotomierz şi produsul agricol împrăştiat a fost porumb.