Politica monetară a Băncii Centrale Europene nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp, spune economistul-șef
Deși este nevoie de timp pentru ca inflația din zona euro să revină, sustenabil, la ținta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult. În caz contrar, ritmul de creştere a preţurilor ar putea coborî sub nivelul ţintă, a declarat economistul şef de la BCE, Philip Lane.
Inflaţia în zona euro a coborât rapid în ultimele luni şi gardienii euro discută în prezent când anume ar putea declara victoria în lupta cu inflaţia şi dacă ritmul actual al reducerilor de dobândă este unul adecvat.
„Politica monetară nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult. Altfel, economia nu va creşte suficient şi inflaţia, în opinia mea, va scădea sub nivelul ţintă”, a declarat Philip Lane într-un interviu publicat luni în cotidianul francez Les Echos, potrivit Reuters.
BCE a redus deja de trei ori dobânda de referinţă în acest an şi investitorii estimează că sunt 50% şanse pentru o reducere cu 50 de puncte de bază la reuniunea din 12 decembrie, în locul unei reduceri obişnuite cu 25 de puncte de bază, pe fondul creşterii economice slabe şi agravării riscului de recesiune.
Cu toate acestea, Lane a temperat așteptările, avertizând că inflația nu a revenit încă la nivelul dorit de BCE, deoarece ritmul de creştere a preţurilor serviciilor este mult prea mare şi recenta diminuare a inflaţiei se datorează în mare parte moderării preţurilor la energie.
Astfel, BCE are nevoie de o anumită reechilibrare a compoziţiei creşterii preţurilor şi o încetinire a inflaţiei pe partea serviciilor, pentru a-şi atinge ţinta de 2%, chiar şi în situaţia în care preţurile la energie, alimente şi bunuri vor fi supuse la presiuni de creştere.
„Mai avem încă multe de făcut în termeni de ajustare la inflaţie pentru a reveni la nivelul dorit într-o manieră mai sustenabilă”, a subliniat Lane.
Potrivit analiştilor, următoarele date privind inflaţia în zona euro, care urmează să fie publicate săptămâna aceasta de Eurostat, sunt așteptate să arate o accelerare a inflației în zona euro la 2,4%, de la 2,0%. Economiștii se așteaptă ca inflația să crească și mai mult spre sfârșitul anului, înainte de a reveni la 2% până la mijlocul anului 2025.