Planul fostului șef al Băncii Centrale Europene privind redresarea economiei Uniunii Europene pare deja imposibil

G.C. Data publicării:
uniunea europeana
sursa: shutterstock.com/

Mario Draghi, fostul premier al Italiei şi fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, a prezentat luni Comisiei Europene un raport pentru redresarea economiei europene şi creşterea competitivităţii în raport cu țările care au prins viteză mai mare în ultimii 20 de ani, în special SUA şi China.

În luna septembrie a anului trecut, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut lui Draghi să vină cu propuneri prin care să poată fi revitalizată economia UE, în contextul concurenței venite din partea Chinei și SUA, și cum își poate menține competitivitatea economiei verzi și digitale la nivel global.

Raportul Draghi este plin de bune intenții pentru a salva un continent care își pierde direcția, scrie Politico, dar, deși viziunea este îndrăzneață, politica este aproape imposibilă. Perspectiva lui Mario Draghi pentru Europa este sumbră. Și, mai rău, deși știe cum să o îmbunătățească, probabil că nu poate.

„Vom deveni o societate care, practic, se micșorează”, a spus fostul șef al Băncii Centrale Europene, luni, la Bruxelles.

Este clar că Uniunea Europeană are o problemă majoră de productivitate, mai scrie Politico, având în vedere că productivitatea angajaților este mai slabă decât a celor din Statele Unite. Multe dintre aceste probleme au legătură cu sectorul digital, întrucât SUA au dominat tranziția tehnologică ultimele două decenii, în timp ce Europa a fost în mare parte absentă.

Vezi și Fostul șef al Băncii Centrale Europene cere reforme și investiții masive pentru redresarea economiei Uniunii Europene

Există multe motive pentru provocările Europei: energia este prea scumpă; cercetarea și dezvoltarea (R&D) sunt incoerente și împărțite între mai multe țări; politica din ce în ce mai polarizată face ca orice acord să fie frustrant.

O privire de ansamblu asupra ultimelor două decenii, oferită de Draghi luni, prezintă doar un exemplu.

„Companiile de top în cercetare și investiții sunt aceleași pe care le aveam și acum 20 de ani — auto”, a spus el. „Statele Unite erau la fel, auto și farma, acum 20 de ani. Acum totul este digital”.

De asemenea, în domenii precum industria vehiculelor electrice, China depășește Europa.

Viziunea lui Draghi privind răspunsul UE, concentrată pe energie verde, tehnologie și reziliență, este ambițioasă. Propunerile sale includ reformarea pieței energiei, relaxarea regulilor de fuziune și chiar schimbări în procesul legislativ al organizației.

Procesul de luare a deciziilor din cadrul UE este complex și lent, iar Draghi sugerează extinderea votului cu majoritate calificată - unde nu este nevoie de o majoritate absolută a statelor membre - pentru mai multe domenii și, ca ultimă soluție, permite statelor să acționeze independent pe anumite proiecte.

Draghi menționează resurse financiare serioase în spatele acestui proiect: încă 800 de miliarde de euro pe an în investiții publice și private, ceea ce ar reprezenta un salt fără precedent în cheltuieli pentru un continent care încă nu este sigur dacă ar trebui să cheltuie sau să echilibreze bugetele.

În deschiderea raportului, care se întinde pe aproximativ 400 de pagini, Draghi a explicat că Uniunea Europeană are nevoie de investiții suplimentare de 750 - 800 miliarde de euro pe an, de până la 5% din PIB.

Draghi vrea, de asemenea, mai multe împrumuturi comune. Deși a fost văzut dintotdeauna ca un mare tabu, UE l-a introdus într-un mod limitat în timpul pandemiei de Covid pentru a ajuta la plata redresării economice. Dar o repetare a acestui scenariu pare blocată de un grup de țări, precum Germania și Olanda, care au niveluri scăzute de datorii și sunt reticente în a sprijini țările mai îndatorate.

Raportul lui Draghi vine pe fondul incertitudinilor apărute asupra modelului economic al Germaniei, odată motorul de creștere al UE, după ce Volkswagen a anunțat că analizează închiderea primei sale fabrici. 

Vezi și Ce se află în spatele crizei Volkswagen: concurența chineză și reducerea prețurilor, printre motive

Problema nu este teoretică. La mai puțin de trei ore după ce Draghi și-a încheiat prezentarea, ministrul de finanțe al Germaniei, Christian Lindner, a declarat că „Germania nu va fi de acord” cu împrumuturi comune.