Fermierii culeg roadele protestelor: pot accesa mai ușor subvențiile PAC. Reglementările de mediu la nivelul UE au fost modificate
Statele membre ale Uniunii Europene au convenit diminuarea reglementărilor de mediu pentru fermierii care vor să obţină subvenţii în cadrul Politicii Agricole Comune a UE (PAC), pe fondul protestelor masive derulate de aceştia.
Fermierii se vor confrunta cu mai puţine obstacole atunci când vor solicita subvenţiile PAC. De exemplu, nu vor mai fi obligaţi să lase o parte din terenurile lor arabile în pârloagă. De asemenea, sunt atenuate reglementările privind rotaţia culturilor, permiţându-se fermierilor să aleagă între aceasta şi diversificarea lor.
În plus, statele membre UE pot relaxa mai mult reglementările de mediu în cazul fenomenelor meteo extreme, relatează Agerpres.
În martie, Comisia a răspuns protestelor fermierilor, propunând atenuarea unor reglementări de mediu din PAC. Aprobarea finală a fost dată de statele membre ale Uniunii Europene, după ce, în 24 aprilie, măsurile fuseseră aprobate de Parlamentul European.