Economia Regatului Unit crește în al doilea trimestru, dar analiștii se așteaptă la o încetinire în a doua jumătate a anului

Redacția Digi Economic Data publicării:
Economie UK
sursa: shutterstock.com/

Economia Regatului Unit a crescut cu 0,6% în al doilea trimestru din 2024, conform așteptărilor economiștilor, continuând trendul ascendent pornit la începutul anului. În primul trimestru, economia a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut.

În luna iunie, valoarea Produsului Intern Brut al Regatului Unit a crescut cu 0,7% comparativ cu anul anterior, conform datelor oficiale transmise joi de Oficiul Național de Statistică, scrie Reuters.

„Aceste cifre confirmă că redresarea Regatului Unit a câștigat avânt în al doilea trimestru, în ciuda grevelor și vremii ploioase care au provocat stagnarea activității în iunie”, a declarat Suren Thiru, director de economie la Institutul Contabililor Autorizați din Anglia și Ţara Galilor.

Cu toate acestea, este de așteptat ca această creștere să încetinească în a doua jumătate a anului 2024, din cauza ratei dobânzilor care rămâne aproape de nivelul maxim al ultimilor 16 ani, în ciuda reducerii din această lună a Băncii Angliei, precum și a constrângerilor privind aprovizionarea și a majorării mai lente a salariilor.

Prim-ministrul Keir Starmer declara, în timpul campaniei electorale pentru alegerile din 4 iulie, că își dorește ca economia să atingă o creștere anuală de 2,5%, o rată pe care Regatul Unit nu a mai atins-o în mod regulat de dinainte de criza financiară din 2008.