Economia de război a Rusiei se va confrunta cu dificultăți dacă Arabia Saudită va crește producția de țiței și va reduce prețurile
Fondurile cu care Rusia își finanțează războiul, provenite în principal din vânzarea de petrol, vor fi puse în pericol, dacă Arabia Saudită va pune în aplicare planurile de a crește producția de țiței pentru a-și proteja poziția de lider global în industria petrolieră.
Din ce în ce mai frustrată de eșecul altor state petroliere de a se coordona în ceea ce privește reducerea ofertei pentru a crește prețul petrolului la aproximativ 100 de dolari pe baril, de la aproximativ 70 de dolari cât este în prezent, Arabia Saudită este pregătită să întoarcă jocul în favoarea producătorilor mai mici și să exporte mai mult petrol pentru a obține o cota de piață și profituri mai mari, chiar dacă prețurile vor scădea.
Această strategie ar putea duce la scăderea prețurilor la petrol, o veste proastă pentru președintele rus Vladimir Putin. Rusia își obține majoritatea veniturilor din vânzarea de petrol, iar acum riscă să fie nevoită să își reducă cheltuielile de război, arată Politico. De altfel, petrolul și gazele au fost cea mai mare sursă de venituri pentru Rusia în ultimul deceniu, reprezentând până la jumătate din bugetul țării
Frustrarea Arabiei Saudite și impactul asupra pieței
Arabia Saudită ar putea abandona ambițiile de lungă durată de a limita oferta de petrol pentru a menține prețurile în jur de 100 de dolari pe baril, conform unui raport recent din Financial Times.
Experții nu au nicio îndoială că Arabia Saudită are o capacitate enormă de producție și export pentru a schimba tactica și a domina piața.
„Economia globală este destul de lentă, iar cererea de petrol nu este la nivelul dorit de saudiți", a declarat Ajay Parmar, director de analize ale pieței petrolului la firma de informații despre mărfuri ICIS. „Unii producători, inclusiv Rusia, își depășesc constant cotele, ceea ce înseamnă că prețurile nu sunt aproape de 100 de dolari pe baril, iar saudiții își pierd răbdarea."
Parmar a adăugat: „Mesajul este: 'Trebuie să vă mobilizați, altfel toți veți câștiga mai puțin în total, pentru că noi vom opta pentru cota de piață în detrimentul unui preț ridicat', iar dacă există o țară în lume care are capacitatea de a face asta, aceea este Arabia Saudită.”
Rusia și efectele asupra războiului
Rusia, alături de țări precum Kazahstan și Irak, a fost acuzată că a exportat mai mult petrol decât a fost convenit cu OPEC+, un grup de state producătoare de petrol care încearcă să controleze oferta și prețul global. Moscova a depășit constant cota sa, care în prezent este de 8,98 milioane de barili pe zi, în ciuda promisiunilor repetate de a respecta obiectivele stabilite.
Profiturile Rusiei din combustibili fosili au crescut cu 41% doar în prima jumătate a acestui an, conform Ministerului de Finanțe al Moscovei, în ciuda sancțiunilor impuse de Occident pentru războiul din Ucraina.
Președintele Vladimir Putin a promis să continue pomparea de combustibili fosili pentru a susține economia sa afectată. „Toată lumea are dificultăți și noi avem propriile noastre provocări”, a recunoscut el la un forum energetic recent, „dar Rusia continuă să fie unul dintre principalii participanți pe piața globală a energiei.”
De asemenea, Rusia a reușit să ocolească sancțiunile occidentale și să exporte țiței și a încălcat, totodată, plafonul de preț de 60 de dolari pe baril impus de țările G7, obținând aproape 25 de miliarde de dolari de la începutul invaziei Ucrainei, în 2022.
State intermediare precum Turcia, China și India rafinează petrolul rusesc, transportat cu o flotă de nave fantomă, în benzină și motorină, înainte de a-l revinde, ocolind sancțiunile occidentale. Potrivit unui raport consultat de Politico, țările occidentale au cheltuit 2 miliarde de dolari pe acest combustibil în prima jumătate a anului 2024, aducând statului rus suficiente venituri pentru a recruta încă 6.200 de soldați pe lună, pentru a lupta în Ucraina.
Cu toate acestea, chiar dacă planurile Arabiei Saudite se vor îndeplini, Rusia nu va da înapoi în războiul său împotriva Ucrainei, în ciuda faptului că și-a stabilit bugetul național pe estimările că țițeiul său se va vinde cu aproximativ 70 de dolari pe baril, avertizează unii specialiști.
„Semnele de dezechilibre în economie sunt în creștere”, a spus Heli Simola, cercetător la Banca Finlandei, care a avertizat și că „Rusia va putea în continuare să finanțeze războiul pentru o perioadă de timp. Războiul nu se va termina pentru că Rusia rămâne fără bani”.
Presa rusă de stat a raportat săptămâna trecută că țara are în vedere o nouă strategie pentru a menține producția de petrol la 540 de milioane de tone pe an până în 2050, o sfidare la adresa eforturilor de a reduce extracția pentru a ajuta la combaterea schimbărilor climatice.