Cultivatorii de roșii și usturoi primesc ajutor de la stat. Bugetul maxim alocat pe beneficiar este de aproape 300.000 de euro
Cultivatorii de tomate sau usturoi pot beneficia de un ajutor de stat de până la 280.000 de euro, arată legea care aprobă OUG în acest sens, promulgată, luni, de preşedintele Klaus Iohannis.
Actul normativ instituie o schemă de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate şi cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Pentru cultivatorii de tomate, cuantumul ajutorului de stat se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 de euro pentru 1.000 de metri pătraţi, cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro pe beneficiar.
Plata sumei reprezentând ajutor de stat se efectuează până la data de 30 septembrie 2024 inclusiv, cu condiţia depunerii documentelor privind obţinerea şi valorificarea unei cantităţi de minimum 3 kg tomate/mp, de pe suprafaţa de 1.000 mp.
Documentele necesare trebuie depuse de către beneficiari la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) până cel târziu la data de 2 septembrie 2024 inclusiv.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 371.189.020 de lei, echivalentul sumei de 75.240.000 de euro, şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024.
În ceea ce priveşte cultivatorii de usturoi, cuantumul ajutorului de stat se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro/ha, cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.
Plata sumei reprezentând ajutor de stat se efectuează până la data de 20 decembrie 2024 inclusiv, cu condiţia depunerii documentelor privind obţinerea şi valorificarea unei cantităţi de minimum 3 kg/10 mp de usturoi, de pe suprafaţa stabilită de către DAJ.
Documentele necesare trebuie depuse de către beneficiari la DAJ până cel târziu la data de 2 decembrie 2024 inclusiv.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 86.581.160 lei, echivalentul sumei de 17.550.000 de euro şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024, relatează Agerpres.