Ce au obținut fermierii în urma negocierilor cu reprezentanții Guvernului. Dialogul s-a încheiat cu un proces verbal
Guvernul a anunţat sâmbătă dimineaţa, printr-un comunicat, că reprezentanţi ai ministerelor şi ai unor instituţii publice vor avea sâmbătă consultări cu cei ai transportatorilor şi fermierilor, pentru a discuta, pe fiecare domeniu în parte, revendicările acestora, relatează Agerpres.
Discuţiile de la Ministerul Agriculturii cu delegaţia fermierilor s-au finalizat cu încheierea unui proces verbal, toate cele scrise fiind asumate de minister, a anunţat, sâmbătă, ministrul de resort, Florin Barbu.
"A durat ceva acest dialog. S-a încheiat un proces verbal între Ministerul Agriculturii şi fermieri, iar cele puse în procesul verbal Ministerul Agriculturii şi le-a asumat", a spus Barbu, la finalul întâlnirii.
"Cu asigurările domnului ministru că aceste măsuri vor fi rectificate la nivel de ţară şi nu la nivel de fermă. Aici mă refer la faptul că sunt foarte multe măsuri care necesită avizare de la Comisia Europeană. Am primit asigurare de la domnul ministru că vom fi primiţi ori de câte ori va fi nevoie pentru aceste probleme, pentru a fi remediate imediat. Mulţumim pentru colaborarea fructuoasă de astăzi. Sperăm ca miercuri, joi, când se va întâlni Guvernul, să primim şi acele ordonanţe fără de care nu putem să renunţăm la aceste chestiuni. Noi, ca fermieri, ca protestatari, sperăm ca şi celelalte instituţii şi ministere pe masa cărora avem puse măsuri să şi le asume, ca şi domnul ministru, printr-o semnătură. Din punctul nostru de vedere, problemele cu Ministerul Agriculturii, pe moment, sunt discutate", a punctat Dănuţ Andruş, unul dintre membrii delegaţiei fermierilor.
Ce au obținut fermierii în urma negocierilor cu Executivul
Astfel, cele două părţi au convenit echivalarea categoriei permis categoria B cu TR şi a celei B1 cu TR1, precum şi faptul că înmatricularea utilajelor se va realiza numai prin supunerea înregistrării acestora la primărie, fără obligativitatea CIV şi respectiv a ITP-ului, cu exonerarea aplicării dispoziţiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proiectului de lege aflat în dezbatere în Senatul României. Termenul de rezolvare a acestui punct este proxima şedinţă de Guvern.
Un alt punct din documentul încheiat şi asumat de Ministerul Agriculturii vizează completarea regulamentelor de organizare şi funcţionare a agenţiilor/subordonatelor MADR ca urmare a reorganizării precum şi întărirea codurilor de etică aplicabile, conform legii.
În ceea ce priveşte sectorul zootehnic, discuţiile vor avea loc luni, 15 ianuarie 2024, în prezenţa reprezentanţilor acestui sector. Conform procesului verbal, celelalte revendicări vor fi supuse analizei instituţiilor/ autorităţilor naţionale şi europene, urmând a fi soluţionate, cu sprijinul MADR.
Totodată, se menţionează că a fost creat fondul de risc din care s-a reţinut un cuantum de 3%, ceea ce reprezintă suma de 100 milioane euro, după cum urmează:
- 40 milioane euro din subvenţii;
- 30 milioane euro de la UE, sumă solicitată şi aprobată;
- 30 milioane euro de la bugetul naţional.
Până la data de 31 ianuarie 2024 se aşteaptă procesele verbale de calamităţi aferente anului 2023 şi va fi elaborat actul normativ pentru plata despăgubirilor fermierilor afectaţi de secetă.
De asemenea, procesul verbal mai cuprinde măsura compensării în cuantum de 100 euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022, termenul de adoptare a actului normativ fiind până la data de 15 februarie 2024, plata urmând a se efectua până la data de 31 mai 2024, măsura acordării a 100 euro pe UVM - vaca de carne, respectiv porc şi pasăre.